Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Muzeul din Trușeni, locul unde obiectele vechi spun istoria comunității
Un muzeu născut în perioada pandemiei a ajuns să păstreze peste 3.000 de obiecte, fiecare cu propria poveste. La Muzeul local de Istorie și Etnografie din satul Trușeni, covoare vechi de peste un secol, fotografii, lăzi de zestre și obiecte salvate din case aflate la demolare reconstruiesc memoria satului, iar cercetările scot la lumină istorii mult timp ascunse despre foamete și deportări, relatează MOLDPRES.
Potrivit directoarei Carolina Cheianu, Muzeul din Trușeni a început să prindă contur în perioada pandemiei de COVID-19, iar oficial a fost constituit în anul 2020. Inițiativa a pornit de la un proiect de cercetare dedicat unui scriitor originar din localitate, Gheorghe V. Madan, cunoscut și sub numele de Creangă al Basarabiei.
„Cercetarea a început împreună cu propriul copil. În perioada în care deplasările erau limitate, această căutare a scos la iveală o întrebare simplă: ce mai poate fi descoperit în propria localitate? Mergând prin țară, vedeam atâtea muzee, dar noi nu aveam absolut nimic. Și atunci s-a pornit ideea de a face un muzeu. Primele obiecte au fost recuperate inclusiv din casele vechi ale localității, unele aflate în proces de demolare. O parte dintre ele au fost salvate și aduse în colecția muzeului. La început, instituția a funcționat în mare parte datorită voluntarilor. Ulterior, colecția a fost preluată în evidența primăriei, iar muzeul a primit spațiu în Casa de Cultură”, a declarat pentru MOLDPRES Carolina Cheianu.
Colecția muzeului a crescut constant, iar numărul mare de obiecte face ca spațiul actual să nu mai fie suficient pentru păstrarea și expunerea lor.„Astăzi, colecția muzeului numără peste 3.000 de exponate. Spațiul actual nu mai este însă suficient pentru a le valorifica și expune corespunzător. Ne trebuie o curte mare, ca să putem organiza toate obiectele și instrumentele, pentru că ele trebuie prezentate pe compartimente. Ideea unui spațiu mai mare este importantă și pentru obiectele gospodărești și agricole, care nu pot fi valorificate corespunzător într-o sală de expoziție”, a menționat Carolina Cheianu.
Cele mai multe exponate sunt recuperate chiar din localitate, fie prin donațiile oamenilor, fie prin intervenția echipei muzeului în case vechi sau părăsite.„Cea mai mare parte a colecției provine din Trușeni. Oamenii din sat donează obiecte, iar reprezentanții muzeului merg și în teren pentru a le recupera. Mai vin și primarii și ne spun despre anumite obiecte. Noi ne ducem și le aducem. Muzeul are și aproximativ 50 de exponate provenite din afara localității. Acestea sunt înregistrate separat. Unele obiecte ajung la muzeu după ce oamenii caută un loc unde să le păstreze”, a specificat directoarea.
În muzeu, fiecare obiect este privit și prin prisma poveștii pe care o poartă. Un radio vechi, fotografiile sau obiectele păstrate de familiile din sat devin astfel mărturii despre viața de zi cu zi și despre oamenii care le-au folosit.
„Valorificarea unui obiect nu se rezumă la vechimea lui. Importantă este povestea pe care o poartă. Printre obiectele expuse se află un radio produs în anul 1958, păstrat de o familie din localitate. Aparatul era folosit pentru difuzarea știrilor, într-o perioadă în care radioul reprezenta una dintre principalele surse de informare. Era un radio la care se anunțau știrile și toți le auzeau. Eu nu l-am prins funcțional, pentru că m-am născut în 1976, dar s-a păstrat. Colecția cuprinde și obiecte care au aparținut unor familii vechi din sat, fotografii, mobilier, textile și obiecte de uz casnic. Unele exponate sunt legate direct de istoria familiei celei care a inițiat muzeul, iar altele păstrează numele și însemnele celor care le-au deținut”, a declarat Carolina Cheianu.
Printre cele mai valoroase piese se numără covoarele tradiționale, unele vechi de peste un secol. Motivele decorative și poveștile familiilor care le-au păstrat oferă indici despre tradițiile și gusturile comunității de altădată.„O parte importantă a colecției este reprezentată de covoarele tradiționale. Unele dintre ele au elemente antropomorfe, reprezentări feminine, păuni, flori și alte motive decorative. În colecție se păstrează covoare datate în perioade diferite, inclusiv unul din 1914, care a aparținut bunicii mele, și unul din 1931, al familiei Madan. Un alt covor este considerat printre cele mai vechi din colecție, fiind estimat la aproximativ 1850. Acesta necesită restaurare, de aceea este păstrat cu grijă. Printre motivele tradiționale se regăsește și un simbol considerat specific muzeului – cocoșul. Acesta apare pe mai multe dintre covoarele din colecție”, a menționat Carolina Cheianu.
Viața de zi cu zi a localnicilor este ilustrată și prin mobilierul și obiectele gospodărești adunate de-a lungul timpului. Lăzile de zestre, dulapurile, sofalele și obiectele metalice completează colecția muzeului.„Muzeul păstrează și lăzi de zestre, dulapuri, sofale și alte piese de mobilier provenite din gospodăriile localnicilor. Unele obiecte sunt extrem de diferite ca ornamentație, ceea ce explică de ce fiecare este păstrat separat în colecție. Colecția include și un lacăt vechi, care ar putea data de la începutul secolului XX, precum și alte obiecte metalice și de gospodărie”, a adăugat directoarea.
Cercetarea muzeului merge și dincolo de obiectele de patrimoniu, spre momente dificile din istoria comunității. Mărturiile colectate în cadrul unor proiecte au contribuit la documentarea foametei și deportărilor și la recuperarea unor istorii care au fost mult timp păstrate în familie.„O direcție importantă de cercetare a muzeului este memoria perioadei sovietice. În cadrul unui proiect realizat prin programul „Acces la cultură”, au fost documentate istorii despre deportări și foamete. Cercetarea a scos la iveală și istorii de familie care au fost păstrate mult timp în tăcere. În documentarea locală au fost identificate inclusiv două cazuri de canibalism asociate perioadei foametei. O altă descoperire a fost legată de inochentiști. Potrivit mărturiilor colectate, într-o casă din localitate ar fi fost ascunși 18 membri ai acestui grup religios. În cazul acestora, memoria transmisă din generație în generație a fost afectată de frica de persecuție. Pentru muzeu, recuperarea acestor istorii înseamnă și recuperarea unor pagini care au lipsit mult timp din memoria publică a comunității”, a spus Carolina Cheianu.
Planurile pentru viitor vizează extinderea cercetărilor și documentarea personalităților care s-au născut sau au avut legături cu localitatea. Astfel, muzeul își propune să completeze treptat istoria comunității cu noi biografii și mărturii.
„Pentru viitor, muzeul își propune să continue cercetarea și să documenteze personalitățile originare din localitate. Printre acestea se numără artista Maria Codreanu, scriitorul Constantin Cheianu, dar și alte personalități din domeniul culturii, sportului și mediului academic. În localitate există și sportivi de performanță, inclusiv campioni olimpici, dar și numeroși oameni de știință – doctori, conferențiari și doctori habilitați – ale căror biografii ar putea deveni, la rândul lor, parte din patrimoniul documentar al muzeului”, a menționat directoarea Muzeului.
Muzeul local de Istorie și Etnografie din satul Trușeni este deschis pentru vizitatori de luni până vineri, între orele 08:00 și 17:00.
FOTO // Peste 4.000 de spectatori au participat la Zilele Filmului Românesc în Republica Moldova
FOTO // Patrimoniul cultural, desenat pe asfalt de copiii din Chișinău
FOTO // O pictură murală inspirată de tradiția horei moldovenești, inaugurată într-o localitate din Italia
FOTO // Turnul clopotniței din Vadul Rașcov, restaurat cu sprijinul UE și al PNUD. Monumentul a fost inaugurat după încheierea lucrărilor de conservare
Concert de gală la Chișinău, festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” ajunge la final
FOTO // „UNCOVERED”, noul spectacol al TNME despre culisele jurnalismului de investigație
FOTO // Bustul lui Grigore Vieru a fost inaugurat pe Aleea Clasicilor din Hâncești
Spectacolul TNME „Greva gospodinelor” va fi prezentat la Festivalul „Constantin Tănase” din Vaslui
FOTO // Lucrările de restaurare a Vilei Pronin și noile spații ale Muzeului Literaturii, vizitate de ministrul Culturii
Teatru și povești pentru copii, timp de 13 zile, la Cahul
Cronica ARHIVELOR // „Leliță Ioană”, interpretată de Maria Drăgan într-o înregistrare de arhivă din 1967
FOTO // Maria Drăgan, omagiată la Nisporeni prin cântec și un festival național de folclor
Noi proiecte culturale și schimburi profesionale, discutate cadrul celei de-a 11-a reuniuni a Grupului de lucru GUAM
FOTO // Teatrul Național „Mihai Eminescu” marchează 105 ani de istorie și creație
CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie
Copiii și tinerii din diasporă, interesați să învețe limba română: 2000 de cereri depuse
Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole
UPDATE // Aparatul de zbor fără pilot a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni
ANRE propune amânarea până în iulie 2027 a trecerii unor consumatori la piața liberă de energie electrică
Percheziții la Ștefan Vodă. Polițiștii au depistat două arme și 73 de cartușe la domiciliul unui bărbat
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Ministerul Sănătății și OMS își consolidează cooperarea pentru menținerea serviciilor medicale în situații de urgență
FOTO // Un nou post de salvatori și pompieri va deservi locuitorii din Sofia, raionul Drochia, și satele învecinate
ARMENPRESS: Armenia își demonstrează potențialul prin organizarea COP17, afirmă un oficial FAO
FOTO // Cel de-al treilea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii din Bosnia și Herțegovina
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Studenții participanți la proiectul Moldova Model United Nations, în vizită la MAE. Vicepremierul Mihai Popșoi i-a încurajat să se implice în parcursul european al țării
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
VIDEO // Moldova explorează oportunitățile de import al gazelor lichefiate din SUA
Republica Moldova și FAO vor extinde cooperarea pentru reziliența agriculturii și atragerea investițiilor





