Cronica ARHIVELOR // Petre Ștefănucă, cercetătorul care a valorificat patrimoniul cultural al Basarabiei
Folclorist, etnograf, dialectolog, publicist, pedagog și sociolog, Petre Ștefănucă rămâne una dintre personalitățile de referință ale cercetării patrimoniului cultural din Basarabia. Activitatea sa științifică a fost întreruptă de represiunea sovietică, după ce a fost arestat de NKVD și condamnat la detenție în Gulag, unde și-a pierdut viața.
Petre Ștefănucă s-a născut la 14 noiembrie 1906, la Ialoveni. În anul 1932 a absolvit Facultatea de Filozofie și Litere a Universității din București, iar ulterior și-a dedicat activitatea cercetării folclorului, etnografiei, dialectologiei și sociologiei satului basarabean.
Între anii 1936 și 1940 a fost director al filialei basarabene a Institutului Social Român, fondat de Dimitrie Gusti. În această calitate a coordonat și a participat la cercetări de teren, contribuind la documentarea tradițiilor, obiceiurilor, graiurilor și modului de viață din satele Basarabiei, lăsând o moștenire valoroasă pentru studiul patrimoniului cultural românesc.
Potrivit Agenției Naționale a Arhivelor, destinul savantului a fost marcat de represiunile regimului sovietic. La 10 noiembrie 1941, Petre Ștefănucă a fost arestat de NKVD, fiind acuzat, printre altele, că a sprijinit refugiații veniți din regiunea transnistreană în perioada interbelică și că manifesta o puternică identitate românească.
Prin sentința din 13 aprilie 1942, acesta a fost condamnat la pedeapsa capitală și la confiscarea averii. Ulterior, la cererea sa, Prezidiul Sovietului Suprem al RSS Moldovenești a înlocuit pedeapsa cu moartea cu zece ani de detenție în Gulag. Petre Ștefănucă a murit la 12 iulie 1942 într-un lagăr din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Tătară.
Dosarul său de urmărire și condamnare se păstrează la Agenția Națională a Arhivelor și poate fi consultat de public (Fond R-3401, inventar 1, dosar 10108).
Contribuția lui Petre Ștefănucă este recunoscută și astăzi. Un liceu, biblioteca publică și o stradă din Ialoveni îi poartă numele, iar în anul 2006, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa, Poșta Moldovei a emis un timbru comemorativ dedicat savantului.
FOTO // Festivalul de Film și Istorii „Memorie și Identitate” a început la Mereni. Ministrul Culturii: „O societate care își cunoaște trecutul este greu de manipulat”
Specialiștii muzeali din Republica Moldova, în vizită de studiu la Maramureș
Muzeul Național de Artă găzduiește expoziția artistului Șerban Savu „Adevărata natură”
Biblioteca Națională găzduiește expoziția aniversară „Moștenire și destin: Vasilache și Beșleagă în dialogul etern”
Noul sediu al Teatrului „B. P. Hasdeu” din Cahul, tot mai aproape de inaugurare
GALERIE FOTO // Expoziția „Adevărata natură” a artistului Șerban Savu, inaugurată la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Biserica de lemn din Palanca, simbol al patrimoniului din Călărași de peste două secole
Ministerul Culturii a lansat grupul de lucru pentru elaborarea Strategiei mass-media
Ștefan cel Mare, comemorat în Republica Moldova: 522 de ani de la moartea domnitorului
FOTO // Peste 15 mii de vizitatori la expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică” din PMAN
FOTO // Viața și opera lui Vasile Vasilache, readuse în atenția publicului la Muzeul Național al Literaturii Române
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, într-o fotografie de arhivă din copilărie
FOTO // Tradițiile românești au reunit comunitatea moldovenilor din Norvegia de Ziua Iei
FOTO // Creativitatea tinerilor designeri din Republica Moldova, premiată la concursul „Next Generation”
Breaking news
Premierul desemnat, Vasile Tofan, a prezentat echipa guvernamentală, cu care va merge în Parlament pentru a cere votul de încredere
VIDEO // Lista noului Cabinet de miniștri va fi anunțată în scurt timp, afirmă Igor Grosu după întrevederea candidatului desemnat cu fracțiunea PAS
Debitul deversat din lacul de la Novodnestrovsk rămâne neschimbat până la sfârșitul lunii
Vizită de lucru a secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, în localitățile de pe platoul Cocieri
Ucraina a distrus un bombardier strategic rusesc Tu-95
Peste 120 de specialiști în sănătate publică și-au consolidat capacitățile de intervenție în situații de urgență
VIDEO // Prunele au invadat tarabele din piețele capitalei. Cât costă fructele și legumele în această săptămână
FOTO // Un proiect de peste 60 de milioane de lei aduce apă potabilă pentru mii de locuitori din raionul Hânceşti
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la PTF Sculeni a fost fluidizat
Grupuri de primării amalgamate au fost create în toate regiunile țării: investiții de 366 de milioane de lei planificate de Guvern pentru modernizarea localităților
FOTO // Noi investiții vor îmbunătăți accesul către Zona Economică Liberă Ungheni și Rezervația „Plaiul Fagului”
Cod galben de pericol de incendii de vegetație în mai multe regiuni ale țării
Nou sistem de taxe pentru șoferi. MIDR propune înlocuirea taxei pentru drumuri cu o taxă pe vehicul
Automobile de peste 17 milioane de lei, importate din SUA printr-o presupusă schemă frauduloasă. Au fost efectuate 11 percheziții
VIDEO // Condiții mai bune pentru copii care frecventează Grădinița „Delia” din Ungheni: instituția a fost dotată cu echipamente moderne
Un tânăr, reținut după ce ar fi furat și avariat un automobil în Chișinău