FOTO // Teatrul Național „Mihai Eminescu” marchează 105 ani de istorie și creație
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău marchează astăzi 105 ani de la inaugurare, instituția fiind prima scenă teatrală profesionistă de expresie română din Basarabia și una dintre principalele instituții care au contribuit la afirmarea limbii și culturii române în spațiul dintre Prut și Nistru, relatează MOLDPRES.
Teatrul Național din Chișinău a fost inaugurat oficial la 6 octombrie 1921, în urma unei hotărâri de guvern a României, la inițiativa unor intelectuali și oameni politici ai timpului. În seara inaugurării, în foaierul teatrului a fost dezvelit bustul lui Bogdan-Petriceicu Hasdeu, iar pe scenă a avut loc premiera spectacolului „Răzvan și Vidra”, de Hasdeu.
În primii ani, instituția și-a consolidat repertoriul și trupa, fiind condusă de personalități precum George Topârceanu, Ion Livescu și Corneliu Sachel Arescu. Pe scena teatrului au evoluat actori cunoscuți ai epocii, între care Emil Botta, Ștefan Braborescu, Sergiu Cujbă și Mișu Fotino, iar regia unor spectacole a fost semnată de Aurel I. Maican. În 1935, activitatea teatrului a fost suspendată din motive financiare, însă instituția și-a continuat activitatea din bugetul local până în 1937.Unul dintre cele mai complicate capitole din istoria teatrului începe după 1940, când, în urma anexării Basarabiei la URSS, la Chișinău este constituit Teatrul Moldovenesc de Stat. În perioada sovietică, repertoriul a fost puternic influențat de ideologia oficială, însă, începând cu sfârșitul anilor ’50, pe scenă au revenit treptat opere ale dramaturgiei românești. Montări precum „Sânziana și Pepelea”, „Fântâna Blanduziei”, „Ovidiu”, „Iașii în carnaval”, „Soacra cu trei nurori” și „O scrisoare pierdută” au contribuit la recuperarea repertoriului național.
Spectacolele „Mihai Eminescu”, cu Valeriu Cupcea în rolul titular, „Tache, Ianche și Cadâr”, „Păsările tinereții noastre”, „Tata” și „Președintele” au devenit repere ale scenei și au pregătit terenul pentru renașterea națională de la sfârșitul anilor ’80.
În 1988, teatrul a intrat într-o perioadă de criză profundă, sediul fiind închis sub pretextul unei reparații capitale care a durat cinci ani. Instituția a funcționat în această perioadă ca teatru-studio, sub conducerea lui Victor Ciutac. În același an, i-a fost atribuit numele lui Mihai Eminescu, iar în 1994, în urma unui concurs de creație, instituția a primit oficial statutul de Teatru Național.Perioada de după 1994 a însemnat o nouă etapă de dezvoltare artistică, cu o trupă înnoită și colaborări cu regizori din Republica Moldova, România, Canada și Rusia. Printre spectacolele montate în această perioadă s-au numărat „Legături primejdioase”, „Un veac de singurătate”, „Amadeus”, „Steaua fără nume”, „Anna Karenina”, „Cumetrele”, „Hamlet”, „Apus de soare” și „Frații Karamazov”. Producțiile teatrului au fost prezentate la festivaluri importante din România și din străinătate.
După 2010, Teatrul Național „Mihai Eminescu” și-a consolidat dimensiunea internațională și rolul de platformă pentru teatrul românesc de pe ambele maluri ale Prutului. Un moment important a fost lansarea, în 2015, a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău. Evenimentul a fost extins în anii următori, iar ediția din 2016 a reunit producții ale teatrelor naționale din București, Iași, Cluj-Napoca, Craiova și Sibiu, alături de spectacolele teatrelor naționale din Republica Moldova.
Un alt reper al ultimilor ani este spectacolul „Dosarele Siberiei”, în regia lui Petru Hadârcă, bazat pe mărturiile supraviețuitorilor deportărilor și represiunilor sovietice. Premiera a avut loc în 2019, iar până în ianuarie 2024 spectacolul ajunsese la cea de-a 100-a reprezentație. Producția a fost prezentată în 30 de localități din Republica Moldova, România, Ucraina, Ungaria, Cehia, Belgia și Germania și a fost văzută de peste 35.000 de spectatori.
În anii următori, TNME a continuat să ducă producțiile sale în afara țării. „Grădina de sticlă”, după romanul Tatianei Țîbuleac, în regia lui Petru Hadârcă, a fost prezentată în mai multe orașe europene, în timp ce „Dosarele Siberiei” a continuat seria turneelor dedicate memoriei istorice. În 2025, teatrul a prezentat spectacole în șapte orașe europene – Verona, Padova, Roma, Parma, Torino, Bruxelles și Berlin – și a efectuat un nou turneu al „Dosarelor Siberiei” în România.
Centenarul din 2021 a reprezentat un alt moment major în parcursul instituției. Aniversarea a fost desfășurată sub înaltul patronaj al președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și al președintelui României, Klaus Iohannis. Pe parcursul anului au fost organizate spectacole, conferințe, proiecte editoriale și evenimente dedicate istoriei teatrului. Gala aniversară din 6 octombrie a reunit artiști și oameni de cultură din Republica Moldova și din străinătate, iar mai mulți membri ai colectivului au primit distincții de stat.
Tot în 2021, colectivului Teatrului Național „Mihai Eminescu” i-a fost acordat Premiul Național, pentru activitatea sa pe plan național și internațional. În același an au fost emise o monedă comemorativă și produse filatelice dedicate centenarului, iar istoria teatrului a fost valorificată și prin documentarul „O scenă a memoriei – 100 de ani de Teatru Național la Chișinău”.În prezent, repertoriul teatrului reunește dramaturgia românească și universală, dar și spectacole care recuperează teme importante ale memoriei și istoriei recente. Printre producțiile prezentate în ultimii ani se numără „Grădina de sticlă”, „Patimile după Iov”, „Frunze de dor”, „Richard al III-lea”, „Romeo și Julieta”, „Chirița în concert la Chișinău” și „Dosarele Siberiei”.
La cei 105 ani, Teatrul Național „Mihai Eminescu” rămâne una dintre principalele instituții culturale ale Republicii Moldova, continuând să lege scena de la Chișinău de spațiul teatral românesc și european. În această perioadă, instituția își continuă activitatea prin spectacole, festivaluri, proiecte internaționale și turnee, iar în această toamnă a pornit și într-un nou turneu european, cu reprezentații la Pireu, Atena și Salonic.
Noi proiecte culturale și schimburi profesionale, discutate cadrul celei de-a 11-a reuniuni a Grupului de lucru GUAM
Festivalul „Andrei Vartic”, la a doua ediție: 15 spectacole din șapte țări, la Chișinău
FOTO // Șapte persoane au fost selectate pentru Premiul Național 2026
Republica Moldova, promovată în China ca destinație turistică. Ambasadoarea Zhihua Dong: „Ne dorim ca tot mai mulți chinezi să cunoască și să îndrăgească Moldova”
„Nunta lui Figaro”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
FOTO // Alte șapte muzee din Republica Moldova vor fi digitalizate în cadrul programului „Muzee de la sat”
VIDEO // Artiștii pot folosi spațiile din clădirea „Universul” la tarife reduse
FOTO // Teatre din Moldova și Azerbaidjan vor dezvolta proiecte artistice comune în baza unui Memorandum
Spectacolul „Chirița în concert la Chișinău” va fi prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad
FOTO // Festivalul Internațional de muzică clasică „CRESCENDO” și-a deschis cea de-a XIV-a ediție la Cahul
FOTO // „Drumul Conacelor” - un nou traseu turistic de 24 de kilometri, lansat în raionul Orhei
Teatrul Național „Mihai Eminescu” va efectua un turneu în Grecia
PREMIERĂ // Experiențele supraviețuitoarelor violenței, aduse pe scena Teatrului „Luceafărul”
VIDEO // Voucherul cultural pentru tineri va ajunge la 2.000 de lei și va putea fi folosit pentru sport
Stopfals.md dezminte acuzațiile reprezentantului Rusiei la OSCE privind presupusa implicare a Republicii Moldova în logistica militară a Ucrainei
Preşedintele Parlamentului îndeamnă la consolidarea administrațiilor locale: „Vom transforma satele și orașele noastre în locuri în care oamenii își doresc să rămână”
Premierul Vasile Tofan, de Hramul capitalei: „Aproape cinci miliarde de lei sunt alocate pentru Chișinău în 2026”
Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii
Speakerul Igor Grosu salută deschiderea negocierilor de aderare la UE pe alte două grupuri de capitole: „În spatele acestui pas sunt reforme, multă muncă și oameni care, zi de zi, pregătesc Moldova pentru aderare”
Preşedinta Maia Sandu, mesaj de Hramul capitalei: „Trebuie să construim un Chișinău european pentru copiii și nepoții noștri”
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău
După avansarea negocierilor de aderare, Marta Kos anunță o vizită la Chișinău: „Vom continua să sprijinim Republica Moldova”
Reuniunea de la Luxemburg // Thomas Byrne: „Devotamentul și angajamentul Republicii Moldova sunt de lăudat”
Reuniunea de la Luxemburg // Marta Kos: „Reformele pot aduce Republicii Moldova mai multe fonduri europene și investiții”
Reuniunea de la Luxemburg // Cristina Gherasimov: „Decizia de astăzi le oferă cetățenilor un motiv în plus să aibă încredere în alegerea europeană”
VIDEO // Reuniunea de la Luxemburg: UE salută progresele Republicii Moldova în negocierile de aderare și reconfirmă sprijinul pentru reforme
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, înaintea Reuniunii de la Luxemburg: „Suntem pregătiți și foarte hotărâți să realizăm reformele necesare pentru aderarea la UE până în 2030”
VIDEO // Căușeni: O femeie de 75 de ani, agresată în propria locuință. Suspectul, reținut de poliție
Prim-ministrul Vasile Tofan: Republica Moldova este într-o cursă contra cronometru pentru a încheia negocierile de aderare la UE până în 2028
Agenda evenimentelor miercuri, 14 octombrie






