ro

 

Economie
26 August, 2026 / 20:08
/ Acum 2 zile

Ajutorul de stat va fi reglementat după normele UE

Parlamentul a aprobat astăzi, în lectura a doua, un nou proiect de lege privind ajutorul de stat, care urmărește alinierea legislației naționale la acquis-ul Uniunii Europene și instituirea unor mecanisme mai eficiente de monitorizare și control al sprijinului acordat întreprinderilor. Proiectul a fost susținut de 57 de deputați, informează MOLDPRES.

Documentul, elaborat de Consiliul Concurenței, are ca obiectiv crearea unui mediu concurențial echitabil, prevenirea distorsionării concurenței și eficientizarea procedurilor de acordare a ajutoarelor de stat.

Proiectul introduce proceduri aplicate în Uniunea Europeană, inclusiv prenotificarea, notificarea simplificată și evaluarea ex-post a schemelor de ajutor de stat. Totodată, sunt reglementate mecanismele de monitorizare și recuperare a ajutoarelor ilegale sau incompatibile.

Furnizorii de ajutor de stat vor putea solicita consultări prealabile cu Consiliul Concurenței. Acestea vor fi voluntare și confidențiale și vor permite clarificarea existenței unor elemente de ajutor de stat sau a compatibilității unei măsuri de sprijin.

Pentru sporirea transparenței, Consiliul Concurenței va publica pe pagina sa oficială informații despre ajutoarele de stat individuale acordate în valoare de peste 100.000 de euro.

Proiectul prevede și crearea Registrului central al ajutoarelor de minimis, parte a Sistemului Informațional Automatizat „Registrul Ajutoarelor de Stat”. Acesta va centraliza informațiile despre sprijinul financiar de valoare redusă acordat întreprinderilor și va permite monitorizarea respectării plafoanelor legale.

Conform noilor prevederi, o întreprindere va putea beneficia, într-o perioadă de trei ani, de ajutoare de minimis în valoare de până la 300.000 de euro. Pentru serviciile de interes economic general, plafonul va fi de 750.000 de euro în aceeași perioadă, iar pentru sectorul agricol, de 50.000 de euro.

Legea reglementează și procedura de investigare a ajutoarelor de stat ilegale sau utilizate abuziv și stabilește termene de prescripție aliniate la standardele europene.

Deciziile Consiliului Concurenței vor putea fi contestate în instanță, urmând să fie examinate de Curtea de Apel Chișinău.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Activitatea Bursei Internaționale a Moldovei a fost autorizată de CNPF

/ Acum 2 zile

Recolta de struguri pentru vin ar putea crește cu până la 15% în 2026. Prețul orientativ, între 6,8 și 8,2 lei kilogramul

/ Acum 2 zile

Moldova introduce un sistem național pentru depistarea speciilor invazive

/ Acum 2 zile

Parlamentul instituie reguli clare pentru piața criptoactivelor din Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Siguranța drumurilor va fi evaluată cel puțin o dată la cinci ani. Șoferii vor putea semnala online zonele periculoase

/ Acum 2 zile

Un dăunător de carantină, depistat pentru prima dată în Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Energocom a anunțat prețul gazelor naturale livrate în luna iulie

/ Acum 2 zile

Piața instrumentelor financiare din Republica Moldova va fi aliniată la standardele UE

/ Acum 2 zile

Moldova#35 – Ce am construit // Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Sectorul energetic al Republicii Moldova nu mai este definit de dependență, ci de integrare europeană, diversificare și reziliență”

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan invită companiile din Turcia să investească în Republica Moldova și fixează ținta de 2 miliarde de dolari pentru comerțul bilateral

/ Acum 2 zile

Șase ani de închisoare pentru un tânăr implicat într-o escrocherie de aproape 500.000 de lei

/ Acum 2 zile

FOTO // Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Național al Strugurelui, desfășurată la Cimișlia: un strugure gigant de circa 4 kilograme a devenit atracția evenimentului

/ Acum 2 zile

Serviciul Vamal a încasat peste 915 milioane de lei în ultima săptămână

/ Acum 2 zile

Euro și dolarul se apreciază la început de săptămână