Ministerul Infrastructurii clarifică tranzitul mărfurilor ucrainene și dă asigurări că exportatorii moldoveni nu vor fi afectați
Tranzitul feroviar al mărfurilor ucrainene prin Republica Moldova nu va fi realizat în detrimentul agricultorilor și exportatorilor moldoveni, susține Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), în contextul îngrijorărilor exprimate în ultima perioadă de reprezentanții sectorului agricol, transmite MOLDPRES.
Ministerul precizează că mărfurile aflate în tranzit nu sunt destinate pieței Republicii Moldova.
„Reducerea de 50% negociată pentru transportul feroviar se aplică exclusiv mărfurilor ucrainene care traversează teritoriul țării și sunt transportate către piețe externe”, explică sursa citată.
Potrivit MIDR, aceste mărfuri rămân sub supraveghere vamală până la ieșirea din Republica Moldova, iar transporturile sunt înregistrate și monitorizate electronic prin sistemul european NCTS, în baza declarațiilor vamale și a garanțiilor valabile până la destinație.
Ministerul subliniază că eventualele decizii privind licențierea importurilor reprezintă o chestiune separată și nu trebuie confundate cu tariful aplicat transportului feroviar de tranzit.
Potrivit MIDR, Ucraina intenționează să transporte până la sfârșitul anului 2026 volume importante de mărfuri pe mai multe rute regionale, iar Republica Moldova urmărește să atragă aproximativ 600.000 de tone din acest flux.
Ministerul precizează că cifra de 4,5 milioane de tone, vehiculată în spațiul public, reprezintă capacitatea anuală estimată a unui eventual coridor feroviar și nu volumul convenit pentru perioada următoare.
Transporturile vor fi organizate de Calea Ferată din Moldova în funcție de capacitatea infrastructurii, disponibilitatea materialului rulant, graficele de circulație și comenzile exportatorilor moldoveni.
MIDR susține că monitorizează permanent situația și că mecanismul va putea fi ajustat dacă apar întârzieri sau presiuni asupra exporturilor naționale.
Ministerul respinge și temerea că reducerea de 50% acordată tranzitului ucrainean ar urma să majoreze costurile pentru producătorii moldoveni.
Potrivit instituției, tariful preferențial este o ofertă comercială separată, destinată atragerii unor volume suplimentare de marfă, și nu modifică tarifele aplicate exportatorilor din Republica Moldova.
În același timp, MIDR estimează că atragerea tranzitului ucrainean ar putea genera milioane de euro venituri pentru CFM, chiar și în condițiile aplicării tarifului redus. Banii ar putea contribui la funcționarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare naționale.
Ministerul afirmă că interesul producătorilor și exportatorilor moldoveni este unul dintre criteriile care trebuie luate în calcul în gestionarea mecanismului și că riscurile sunt monitorizate prin limitarea volumelor, planificarea transporturilor și coordonarea cu operatorii din Ucraina și România.
„În prezent, nu există date care să arate că mecanismul a blocat exporturile moldovenești, a majorat costurile producătorilor locali sau a permis comercializarea pe piața internă a mărfurilor declarate în tranzit”, precizează MIDR.
Instituția anunță că va continua dialogul cu agricultorii și exportatorii și va comunica date despre volumele transportate, capacitatea feroviară utilizată și eventualele dificultăți operaționale.
Conform ministerului, Republica Moldova poate susține logistica Ucrainei, poate genera venituri pentru CFM și, în același timp, poate proteja interesele producătorilor autohtoni, cu condiția ca tranzitul să fie gestionat în limitele capacității reale și pe baza datelor monitorizate.
DOC// R. Moldova accesează o finanțare de 150 de milioane de euro pentru proiectul „Livada Moldovei II”. Legea, publicată în Monitorul Oficial
VIDEO // Podul peste râul Lunguța din Taraclia intră într-o nouă etapă de reparație
Se ieftinesc carburanții. Benzina coboară sub pragul de 30 de lei
Energocom a achiziționat integral volumele de gaze necesare pentru următorul sezon rece
ANSA cere fermierilor să țină evidența tratamentelor fitosanitare în perioada recoltării
Venituri de circa 100 de milioane de lei declarate de influenceri și vloggeri, cu obligații fiscale de peste 12 milioane de lei achitate la buget
Expoziția „Produs Autohton” va fi inaugurată pe 28 august la Moldexpo: două recorduri naționale și peste 300 de companii participante
Leul se apreciază față de principalele valute. Euro coboară sub pragul de 20 de lei
Republica Moldova își modernizează sectorul piscicol printr-un program strategic până în 2030
VIDEO // Conferința Națională Vitivinicolă revine la Chișinău cu ediția a XI-a, pe 25 august
Fermierii mai au două zile pentru a solicita plățile directe pentru lapte
Un nou sens giratoriu va fi amenajat la intrarea în municipiul Cahul
Zece kilometri de pe drumul național R3 din raionul Cimișlia vor fi reabilitați
Republica Moldova oferă Ucrainei o reducere de 50% la tranzitul feroviar pentru a atrage milioane de euro la CFM: „Este o înțelegere avantajoasă din punct de vedere economic pentru ambele părți”
Ziua Financiarului, marcată în Republica Moldova. Ministra Victoria Belous: „Munca voastră asigură rigoarea, stabilitatea și buna gestionare a finanțelor publice”
Produse autohtone, expuse la târguri organizate în weekend în sectoarele capitalei
A început sezonul de vânătoare: reguli și restricții stabilite de Ministerul Mediului
Atenție, călători! Trafic intens în punctele de trecere a frontierei Sculeni și Leușeni
O minoră de șapte ani, implicată într-un accident rutier în Grecia, a fost adusă în Republica Moldova cu o autospecială SMURD
Restricții de circulație pe strada Calea Ieșilor din capitală, cu modificări în circulația transportului public
Vreme caldă în zilele de odihnă. Temperaturile vor ajunge la +33°C
Circa 500 de primării au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară. Alexei Buzu: „Trebuie să continuăm acest proces pentru a fortifica primăriile din țara noastră”
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
FOTO // Echipa „Generații europene” este câștigătoarea celei de-a doua ediții „EU&bunicii mei”
Peste 18 000 de studenți, înmatriculați la universitățile din țară în sesiunea de bază. Cifra denotă o creștere de 16% față de anul trecut
Cetățenii reveniți în țară au fost informați despre oportunitățile de angajare și măsurile de sprijin oferite de ANOFM
FOTO // Un nou traseu turistic îi invită pe turiști să descopere „Nistrul de Jos”
Sesiune de informare pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului privind aplicarea TVA și a accizelor asupra mărfurilor introduse în Republica Moldova
MMSP va consolida acțiunile în domeniul prevenirii și combaterii excluziunii sociale a copiilor vulnerabili
Primarii din nordul țării au participat la prima rundă de consultări, la Guvern, privind investițiile pentru localitățile amalgamate