Republica Moldova participă pentru prima dată la concursul mondial al somelierilor
Republica Moldova este reprezentată pentru prima dată la competiția internațională ASI Best Sommelier of the World 2026, desfășurată în perioada 11–17 octombrie, la Lisabona, Portugalia. Țara noastră participă prin somelierul Dumitru Coșleț, care are 20 de ani de experiență în domeniul ospitalității, dintre care zece ani dedicați somelăriei, transmite MOLDPRES.
Concursul este organizat de Association de la Sommellerie Internationale (ASI) și reunește profesioniști din întreaga lume. Ajunsă la cea de-a 18-a ediție, competiția are o tradiție care datează din 1969 și este considerată una dintre cele mai importante forme de recunoaștere profesională în domeniul somelăriei.
Participanții sunt evaluați atât prin probe teoretice, cât și practice, care le testează cunoștințele despre regiunile vitivinicole ale lumii, soiurile de struguri, tehnicile de degustare, asocierea vinurilor cu preparatele culinare și standardele internaționale de servire. De asemenea, concurenții trebuie să demonstreze precizie, capacitate de analiză și abilitatea de a lua decizii în condiții de presiune.
Participarea lui Dumitru Coșleț marchează o premieră pentru comunitatea somelierilor din Republica Moldova și oferă profesioniștilor din țară posibilitatea de a face schimb de experiență și de a se conecta la standardele internaționale din domeniu.
La competiție, Republica Moldova este prezentă și prin vinurile sale, care sunt prezentate unor somelieri din diferite țări. Participarea și promovarea vinurilor moldovenești sunt susținute de compania Purcari, Asociația Somelierilor din Moldova și Wine of Moldova.
Republica Moldova are o tradiție vitivinicolă de secole, iar vinurile autohtone sunt promovate pe piețele internaționale. Participarea la concursul mondial al somelierilor contribuie la promovarea culturii vinului moldovenesc și a specialiștilor care îl prezintă consumatorilor.
Leul moldovenesc se apreciază ușor față de principalele valute de referință
VIDEO // Centrul Moldexpo îşi propune să devină Moldova Expo Park, un hub regional de business, agrement şi cazare
Linia electrică Strășeni–Gutinaș, în centrul discuțiilor dintre ministrul Energiei și noul ambasador al SUA
Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii
Ministrul Energiei dă asigurări: Stocurile de gaze pentru iarnă sunt constituite, iar compensațiile pentru consumatori vor continua
Fermierii pot solicita sprijin financiar pentru investiții în irigații și adaptarea la schimbările climatice
ANTA a depistat zeci de abateri în transportul de mărfuri și persoane
FOTO // Agricultura, o afacere de familie cu planuri de dezvoltare şi investiţii, dusă mai departe din tată în fiu, la Colicăuţi, Briceni
AND a lansat licitația pentru selectarea companiei care va supraveghea reabilitarea drumurilor G33 și G35, finanţată de Banca Mondială
Peste 44.500 de consumatori din Moldova sunt incluși în programul-pilot de instalare a contoarelor inteligente
VIDEO // BERD și UE vor sprijini modernizarea infrastructurii de irigare din Moldova. Eugeniu Osmochescu: „Investițiile vor porni de la necesitățile agricultorilor”
O nouă sesiune a programului EcoVoucher. Peste 8 100 de familii vor primi câte 7 000 de lei pentru a procura electrocasnice noi
Euro și dolarul se apreciază ușor
VIDEO // Expoziţiile Moldagrotech și Farmer 2026 vor prezenta soluții pentru eficientizarea activității agricole
FOTO // Un nou post de salvatori și pompieri va deservi locuitorii din Sofia, raionul Drochia, și satele învecinate
ARMENPRESS: Armenia își demonstrează potențialul prin organizarea COP17, afirmă un oficial FAO
FOTO // Cel de-al treilea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii din Bosnia și Herțegovina
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Studenții participanți la proiectul Moldova Model United Nations, în vizită la MAE. Vicepremierul Mihai Popșoi i-a încurajat să se implice în parcursul european al țării
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
VIDEO // Moldova explorează oportunitățile de import al gazelor lichefiate din SUA
Republica Moldova și FAO vor extinde cooperarea pentru reziliența agriculturii și atragerea investițiilor
Guvernul infirmă „manipulările” privind amenajarea unei uzine de drone la Chișinău: „În prezent nu sunt analizate opțiuni de amplasare a unor fabrici cu scop militar”
FOTO // Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” a testat noul traseu feroviar Chișinău – Revaca – Sângera
R. Moldova s-a asociat Centrului European pentru Reziliență Democratică. Statele europene își coordonează eforturile în contracararea amenințărilor
FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano
O femeie din capitală, prejudiciată cu 2,4 milioane de lei după ce ar fi beneficiat de servicii de vrăjitorie
Igor Grosu a avut întrevederi la Roma cu omologii din Norvegia, Lituania și Armenia
FOTO // Meșterii populari, celebrați la Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial
Agenţia „Moldsilva” dezminte informațiile că 200 de milioane de euro pentru împădurire ar fi fost cheltuiți pe plantații nereușite