Statul va interveni pentru a ajuta cetățenii în cazul scumpirii gazelor naturale. Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Guvernul va veni cu soluții, nu putem să lăsăm oamenii în fața scumpirilor”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că statul va interveni pentru a sprijini cetățenii în cazul majorării tarifelor la gazele naturale, subliniind că Guvernul pregătește noi mecanisme de compensare pentru sezonul rece. Totodată, șeful Legislativului a explicat că prețul gazelor este determinat atât de evoluțiile de pe piețele internaționale, cât și de costurile interne de transport și administrare, asupra cărora autoritățile pot interveni, transmte MOLDPRES.
Într-un interviu acordat în exclusivitate Agenției Informaționale de Stat MOLDPRES, Igor Grosu a precizat că prima componentă a tarifului este prețul de achiziție de pe bursele internaționale, influențat de cotațiile mondiale și de evoluțiile geopolitice, inclusiv războiul din Ucraina și tensiunile din Strâmtoarea Hormuz și din Marea Neagră.
„Noi, Republica Moldova, nu avem resurse proprii. Tot ceea ce consumăm – gaze, motorină, benzină, gaz lichefiat – importăm. Aici noi depindem de cotațiile internaționale. Evident că am făcut tot posibilul să diversificăm sursele, să nu depindem de o singură sursă, cum am depins până în 2021, de Federația Rusă. Și atunci, chiar dacă aveai contract, în orice moment, dar momentul acela de obicei era iarna, când cel mai mult ai nevoie de resurse energetice, diminua încet-încet livrările și nu îți dădea nicio explicație - o dependență și o armă geopolitică împotriva celor care nu îi sunt obedienți”, a declarat Grosu.
Igor Grosu a precizat că cea de-a doua componentă a tarifului o reprezintă costurile de distribuție și administrare, iar acestea pot fi optimizate prin decizii interne. În ședința plenară din 30 iulie, Parlamentul a votat în lectura a doua o lege care prevede că, în cazul în care doi sau mai mulți operatori ai sistemelor de distribuție a gazelor naturale aparțin aceluiași fondator, cheltuielile administrative ale acestora vor fi recunoscute în tarif o singură dată, la unul dintre operatori, și nu separat la fiecare. Măsura are drept scop prevenirea includerii acelorași costuri administrative de mai multe ori în tariful uniform, evitând astfel ca acestea să fie suportate în mod dublu de consumatori.
„Moldovagaz, dincolo de salariile exagerate – directorul, 377–378 de mii în aprilie, de exemplu, sau membrii Consiliului de Administrație ori consilierii – câte 90 de mii, eu zic că este exagerat pentru Republica Moldova. Și asta nu este doar cazul Moldovagaz, sunt și alte instituții și o să vedem ce o să ne dea Cancelaria de Stat. 12 întreprinderi pe tot teritoriul, 12 directori, 12 contabili, 12 directori adjuncți și așa mai departe. Eu cred că o singură întreprindere ar face față în condițiile actuale. (...) Iată aici putem interveni pentru a diminua costurile de administrare, ceea ce poate avea impact asupra tarifului, în sensul diminuării, asta am în vedere”, a declarat Igor Grosu.
Referindu-se la eventualele majorări de tarif, Igor Grosu a dat asigurări că Executivul va veni cu măsuri de sprijin pentru populație.
„Răspunsul meu este da, evident, statul va interveni și va ajuta cetățenii. Așa cum am făcut-o și în anii precedenți, în sezonul rece al anului, acele cinci luni, Guvernul va veni cu soluții, cu propuneri de a compensa o parte din aceste costuri. Evident că nu putem să lăsăm oamenii în fața acestor scumpiri și vorbim de lunile noiembrie–decembrie ale anului în curs și de trei luni – ianuarie, februarie, martie – în anul următor. Deci, vom veni, Guvernul va veni, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va veni cu propuneri, le vom discuta. O să vedem dacă îmbunătățim, ce îmbunătățim în procesul de acordare a compensațiilor”, a declarat Igor Grosu.
Totodată, Igor Grosu a lansat un apel la utilizarea responsabilă a resurselor energetice, atât în instituțiile publice, cât și în gospodării. El a amintit că ultima decizie a Comisiei pentru Managementul Situațiilor de Criză prevede reducerea cu 20% a cheltuielilor pentru combustibil în instituțiile publice, în contextul actualei situații economice și energetice.
Dolarul se ieftinește, iar euro își menține valoarea
Energocom îndeamnă consumatorii să reducă utilizarea energiei electrice în orele de vârf
Raionul Cahul devine platformă de schimb de experiență pentru agricultura adaptată climei
Bugetul de stat va încasa aproape 1,5 milioane de lei în urma controalelor ulterioare ale Serviciului Vamal
FOTO // Peste 90 de locuri de parcare și infrastructură urbană modernizată, în cadrul proiectului de revitalizare a Teleneștiului
FOTO // Patru sectoare de drum din raionul Căușeni, reabilitate din mijloacele Fondului Rutier
VIDEO // Stocurile de carburanți disponibile în Republica Moldova au crescut. Dorin Junghietu: „Măsurile adoptate dau rezultate”
Energocom a emis facturile pentru consumul de gaze în luna iunie
Doi ani de la lansarea MIA Plăți Instant: peste 31 de milioane de tranzacții procesare, cu o valoare cumulată de circa 28,5 de miliarde de lei
VIDEO // Investițiile în valorile mobiliare de stat au depășit 1,3 miliarde de lei prin platforma eVMS.md
Companiile cu capital de stat și-au majorat de peste cinci ori profitul în 2025. Cine conduce clasamentul
Interes ridicat al investitorilor pentru noile parcuri eoliene din Republica Moldova
Dolarul se ieftinește cu 13 bani în ultima zi din iulie, iar cotația euro crește ușor
Parlamentul obligă furnizorul de gaze din regiunea transnistreană să creeze stocuri strategice
Peste 60 de persoane au fost afectate într-un focar de salmoneloză la Chișinău. ANSP anunță rezultatele anchetei
Curtea de Apel Centru a dispus limitarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei” pentru un an
ARMENPRESS // SUA majorează finanțarea Fondului TRIPP+ Enterprise pentru Armenia la 402 milioane de dolari
Republica Moldova s-ar putea confrunta în această seară cu deficit de energie din cauza situației din regiune. Autoritățile îndeamnă cetățenii să economisească electricitatea
Siguranța podurilor, activitatea punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport și acreditarea școlilor auto, discutate în cadrul reuniunii experților de profil de pe ambele maluri ale Nistrului
Investițiile false continuă să facă victime. IGP anunță șase cazuri de escrocherie soldate cu un prejudiciu de peste 1,2 milioane de lei
CEC va propune Curții Constituționale validarea unui mandat de deputat de pe lista PAS
SUA şi Iranul ar putea încheia un acord în vederea redeschiderii Strâmtorii Ormuz până miercuri, anunţă secretarul american al Trezoreriei
VIDEO // Doi tineri, documentați după ce ar fi spart mai multe mașini în sectorul Râșcani al capitalei
VIDEO // Noi focare de pestă porcină africană și rabie, confirmate în mai multe raioane ale țării
Peste 11 mii de elevi au fost admiși la studii liceale în urma primei etape a concursului
Circa 20 de monede presupuse a fi din aur, depistate într-un bagaj la vama Aeroport
Localitățile amalgamate voluntar vor beneficia de sprijin pentru crearea Centrelor unificate de prestare a serviciilor
Sancțiuni de peste 2,3 milioane de lei aplicate de Fisc în urma controalelor desfășurate în luna iulie
Parlamentul a examinat 60 de proiecte legislative și a adoptat 52 de acte în luna iulie
Republica Moldova va dezvolta un nou instrument de garantare a creditelor pentru investițiile în sisteme de stocare a energiei