ro

 

Economie
16 Octombrie, 2026 / 11:43
/ 10 Decembrie, 2025

VIDEO // Mediul de afaceri, vizat de noi măsuri fiscale. Statul propune reguli simplificate pentru business

Mediul de afaceri ar putea beneficia de un nou pachet de facilități fiscale începând cu anul 2026. Comisia pentru economie, buget și finanțe a Parlamentului a avizat astăzi un proiect de lege care urmărește stimularea investițiilor, reducerea poverii administrative pentru întreprinderile mici și eliminarea neclarităților din legislația fiscală, comunică MOLDPRES.

Documentul a fost elaborat de un grup de deputați PAS, printre care Radu Marian, Victoria Belous, Veronica Briceag, Alic Baraboi, Dorian Istratii și Ilie Ionaș, și prevede ajustări importante în mai multe domenii economice.

Una dintre cele mai relevante modificări este prelungirea aplicării cotei zero pe profitul nedistribuit și în 2026. Facilitatea se va aplica companiilor cu o cifră anuală de afaceri de până la 100 de milioane de lei și cel mult 249 de angajați. Măsura încurajează reinvestirea profitului în dezvoltarea afacerii, așa cum s-a întâmplat în perioada 2023–2024, când peste 7 000 de companii au beneficiat de acest mecanism.

De facilitate nu vor beneficia întreprinderile individuale și gospodăriile țărănești, rezidenții zonelor economice libere, rezidenții Portului Internațional Giurgiulești, rezidenții Aeroportului Internațional Mărculești și companiile din Parcul IT.

De asemenea, producătorii de energie din surse regenerabile vor putea deduce cheltuielile suportate pentru transmiterea cu titlu gratuit a instalațiilor electrice, liniilor electrice și posturilor de transformare. Măsura vizează îmbunătățirea infrastructurii energetice și accelerarea tranziției spre energie curată.

Proiectul introduce o noutate importantă pentru persoanele fizice: posibilitatea de a deduce până la 20 000 de lei anual pentru cheltuieli legate de studii sau perfecționare profesională. Deputații afirmă că această măsură va încuraja investițiile în capitalul uman și dezvoltarea competențelor profesionale.

Pentru a simplifica activitatea economică a întreprinderilor mici, proiectul prevede majorarea pragului de înregistrare în calitate de plătitor al TVA de la 1,2 milioane la 1,5 milioane de lei. Astfel, mii de IMM-uri ar urma să beneficieze de o reducere semnificativă a obligațiilor administrative și a costurilor de conformare fiscală.

Dacă proiectul va fi adoptat de Parlament, modificările vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Fermierii pot solicita sprijin financiar pentru investiții în irigații și adaptarea la schimbările climatice

/ Acum 2 zile

ANTA a depistat zeci de abateri în transportul de mărfuri și persoane

/ Acum 2 zile

FOTO // Agricultura, o afacere de familie cu planuri de dezvoltare şi investiţii, dusă mai departe din tată în fiu, la Colicăuţi, Briceni

/ Acum 2 zile

AND a lansat licitația pentru selectarea companiei care va supraveghea reabilitarea drumurilor G33 și G35, finanţată de Banca Mondială

/ Acum 2 zile

Peste 44.500 de consumatori din Moldova sunt incluși în programul-pilot de instalare a contoarelor inteligente

/ Acum 2 zile

VIDEO // BERD și UE vor sprijini modernizarea infrastructurii de irigare din Moldova. Eugeniu Osmochescu: „Investițiile vor porni de la necesitățile agricultorilor”

/ Acum 3 zile

O nouă sesiune a programului EcoVoucher. Peste 8 100 de familii vor primi câte 7 000 de lei pentru a procura electrocasnice noi

/ Acum 3 zile

Euro și dolarul se apreciază ușor

/ Acum 3 zile

VIDEO // Expoziţiile Moldagrotech și Farmer 2026 vor prezenta soluții pentru eficientizarea activității agricole

/ Acum 3 zile

ANTA a eliberat în septembrie peste 8.600 de documente pentru operatorii din transportul rutier

/ Acum 4 zile

AIPA a autorizat spre plată subvenții de peste 220 de milioane de lei în ultima săptămână

/ Acum 4 zile

Legumicultorii pot accesa finanțări de până la două milioane de lei pentru modernizarea afacerilor

/ Acum 4 zile

GALERIE FOTO // Un agricultor din Briceni își modernizează gospodăria și pregătește noi investiții în pomicultură

/ Acum 4 zile

Ofertele pentru închirierea unui spațiu destinat serviciilor auto la Aeroportul Chișinău pot fi depuse până pe 23 octombrie