Atacurile cu drone se intensifică în Rusia. Peste 43 de mii, interceptate în trei luni
Peste 43.300 de drone ucrainene ar fi fost interceptate deasupra Rusiei și a Crimeei ocupate în perioada iunie-august, potrivit unor date ale Ministerului rus al Apărării analizate de agenția Associated Press (AP), numărul fiind de peste cinci ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, informează MOLDPRES.
Conform AP, în lunile de vară ale anului 2025, autoritățile ruse raportaseră interceptarea a aproximativ 7.700 de drone. Creșterea numărului de atacuri cu drone a avut un impact tot mai vizibil asupra vieții de zi cu zi din Rusia.
Dronele au perturbat în mod repetat activitatea aeroporturilor rusești, au vizat rafinării de petrol și au provocat incendii la depozite ale companiilor de comerț online Wildberries și Ozon. Geografia atacurilor s-ar fi extins, de asemenea, de la Moscova și Sankt Petersburg până la orașe precum Ekaterinburg și Omsk.
„Trăiam o viață obișnuită, iar apoi, dintr-o dată, s-a întâmplat asta”, a declarat pentru AP o pensionară din Moscova.
Sociologii și analiștii ruși citați de agenție susțin că războiul are un impact tot mai pronunțat asupra vieții cotidiene a populației. În Rusia ar crește nivelul de iritare și nervozitate, inclusiv pe fondul zvonurilor privind o posibilă nouă mobilizare.
Potrivit AP, unele persoane au început să părăsească țara, temându-se că ele sau membrii familiilor lor ar putea fi chemați la serviciul militar.
În același timp, creșterea impactului războiului asupra populației nu s-ar fi transformat până acum într-o mobilizare publică semnificativă împotriva conflictului. AP notează că nu sunt înregistrate proteste antirăzboi de amploare, iar sociologii nu observă o creștere a votului de protest care să poată influența rezultatele alegerilor.
UE ia în calcul înăsprirea regimului vizelor turistice pentru cetățenii ruși
Finlanda va prelungi până în 2028 legea ce permite returnarea imediată a migranților și refugiaților la frontiera cu Rusia
ARMENPRESS: UE își reafirmă sprijinul pentru normalizarea relațiilor dintre Armenia și Turcia
Președintele României declară că va desemna un premier în zilele următoare
Ucraina anunță o „nouă dinamică” în negocierile de pace
Putin: Rusia și Ucraina trebuie să rezolve în primul rând între ele problema războiului
Un bloc de locuit a fost lovit la Odesa: 17 persoane, rănite
BTA: Bulgaria finanțează amenajarea curții unei grădinițe din Cairaclia
VIDEO // UE și NATO promit să intensifice presiunea asupra Rusiei după incidentul de la Leipzig
Ulle Madise a fost aleasă președintă a Estoniei
ARMENPRESS: Consiliul UE susține măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești
Germania testează pentru prima dată o rachetă balistică
Rusia ar putea încerca să influențeze alegerile generale din Italia, susține ministrul italian de externe
Șefa FMI avertizează că șocul energetic nu s-a terminat
Doina Gherman: „Femeile din Moldova câștigă, în medie, cu 2.615 lei mai puțin decât bărbații”
Un lot de 200 de brățări noi pentru monitorizarea electronică a agresorilor familiali va fi recepționat de INP până la sfârșitul lunii septembrie
Moldova și Israelul își consolidează cooperarea în turism. Cele două țări au semnat o Declarație comună de intenție
Republica Moldova și Israel își consolidează cooperarea în domeniul turismului
Comisara europeană Hadja Lahbib va efectua prima sa vizită oficială în Republica Moldova
Droguri de 1,6 milioane de lei, depistate într-un colet în sectorul Buiucani. Un bărbat din capitală a fost reținut
Studiu: Băuturile foarte fierbinți ar putea crește riscul de cancer esofagian
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său olandez, Rob Jetten
Autoritățile locale din 11 raioane învață să gestioneze mai eficient serviciile de salubrizare și activitățile apicole, într-un program realizat de EcoContact
Peste patru kilometri de drum vor fi reabilitați pentru a ușura accesul la Mănăstirea Secăreni din raionul Hâncești
Două cazuri de virus West Nile au fost confirmate în Republica Moldova. Unul este autohton
Un nou proiect ARBOM la Taraclia: zonă de joacă modernă și sigură pentru copiii Centrului „Plămîce”
Parteneriat transfrontalier pentru copii: 177 de specialiști din Republica Moldova și România, reuniți într-o rețea profesională
Autoritățile anunță măsuri speciale la frontieră în contextul tranzitului pelerinilor hasidici
Acces extins la informațiile cadastrale. Ce categorii de persoane ar putea beneficia de noile prevederi
Republica Moldova renunță la Acordul încheiat pe platforma CSI privind combaterea traficului de ființe umane