Bloomberg: Atacurile ucrainene au redus la minimul ultimilor 24 de ani procesarea petrolului în Rusia
Atacurile lansate de Ucraina asupra rafinăriilor de petrol din Rusia au redus volumul procesării țițeiului în prima jumătate a lunii iulie la cel mai scăzut nivel din ultimii 24 de ani, respectiv din mai 2002, determinând producătorii ruși să majoreze exporturile de țiței, relatează Bloomberg, preluat de MOLDPRES.
Potrivit publicației, în cursul lunii iulie, marile rafinării rusești, petrolierele, precum și infrastructura maritimă și principalele conducte petroliere au fost vizate de cel puțin 30 de atacuri. Acesta reprezintă al doilea cel mai mare număr de lovituri înregistrat într-o singură lună de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina.
Bloomberg notează că, în a doua jumătate a lunii iulie, forțele ucrainene și-au concentrat atacurile asupra petrolierelor și centrelor logistice, ceea ce a oferit rafinăriilor un răgaz pentru efectuarea reparațiilor și reluarea activității.
La rândul său, Financial Times estimează că, dintre cele 26 de rafinării care și-au întrerupt producția în urma atacurilor cu drone ucrainene, 19 își reluaseră complet sau parțial activitatea până la 27 iulie. Alte șapte rafinării rămâneau complet oprite.
Conform sursei, reluarea activității unor rafinării a contribuit la îmbunătățirea aprovizionării cu carburanți pe piața internă a Rusiei și la diminuarea deficitului de combustibil.
În același timp, publicațiile citate menționează că, în ultima săptămână, forțele ucrainene și-au intensificat din nou atacurile asupra rafinăriilor rusești, iar unele dintre acestea și-au suspendat din nou activitatea. Impactul acestor lovituri asupra pieței petroliere ruse urmează să devină clar în perioada următoare.
Livrările de rachete interceptoare către Ucraina au scăzut la o treime față de anul trecut
ARMENPRESS: Oficiali din Armenia și SUA discută lansarea rapidă a programului TRIPP
Putin anunță remanieri în conducerea armatei ruse și reorganizarea serviciilor logistice
Cel puțin 15 persoane au murit în urma unui atac aerian asupra Kievului
ARMENPRESS // SUA majorează finanțarea Fondului TRIPP+ Enterprise pentru Armenia la 402 milioane de dolari
SUA şi Iranul ar putea încheia un acord în vederea redeschiderii Strâmtorii Ormuz până miercuri, anunţă secretarul american al Trezoreriei
Peste 25 de milioane de turiști au vizitat Turcia în primul semestru din 2026
Zelenski: „Ucraina va depune toate eforturile pentru a pune capăt războiului Rusiei înainte de iarnă”
Ucraina // Un atac cu drone rusești a distrus 8 milioane de cărți
Cea mai lungă eclipsă totală de Soare a secolului va avea loc în 2027. În Republica Moldova, Soarele va fi acoperit în proporție de până la 44%
Donald Trump anunță reluarea negocierilor dintre SUA și Iran
FOTO // Seceta extremă scoate la iveală relicve istorice din albiile râurilor europene
BTA: Sportivele din Bulgaria Sportivii bulgari au cucerit aurul și argintul în probele de juniori la Cupa Mondială de gimnastică aerobică de la Oradea
Nivelul apelor Dunării, la un minim istoric: hidrocentralele din Serbia funcționează la 20% din capacitate
Senatul american l-a confirmat pe Todd Blanche în funcția de procuror general al Statelor Unite
Moldova sunt EU // Tamara Șchiopu, antreprenoarea care construiește punți între Marea Britanie și Republica Moldova
Joseph Burkhalter, confirmat de Senatul SUA în calitate de viitor ambasador în Republica Moldova
Forumul Diasporei // „Cele șapte minuni ale Moldovei” – proiectul care își propune să apropie copiii din diaspora de țara de origine
Spania restabilește controalele la frontiera cu Italia, pe fondul crizei migratorii din Ceuta
Târguri cu produse locale se desfășoară în toate sectoarele capitalei
Atac rusesc asupra regiunii Kiev: trei persoane, inclusiv un copil, au decedat
METEO // Sâmbătă cu ploi, duminică cu soare: până la 35 de grade în weekend
Senatul SUA a adoptat noile sancțiuni împotriva Rusiei
Forumul Diasporei // Republica Moldova, promovată în Elveția prin turism, investiții și exporturi
Zelenski a ajuns în Serbia, în prima sa vizită în acest stat aliat tradițional al Rusiei după 2022
FOTO // Republica Moldova și Ucraina își consolidează cooperarea vamală pentru securizarea frontierei și integrarea europeană. Reuniune la Moghiliov-Podolsk
Perspectivele cooperării moldo-turce, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadorul Turciei, Uygar Mustafa Sertel
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Italiei, Giuseppe Maria Perricone
Oportunitățile economice și investiționale oferite de Republica Moldova, prezentate de vicepremierul Eugeniu Osmochescu, la Forumul Diasporei
Militarii Armatei Naționale vor desfășura antrenamente pentru parada consacrată Zilei Independenței