ro

 

Oficial
21 Octombrie, 2026 / 17:43
/ Acum 4 ore

Guvernul a aprobat Strategia națională în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Prevenirea consumului de droguri, îmbunătățirea accesului la tratament și recuperare, combaterea traficului de droguri și identificarea rapidă a noilor substanțe periculoase sunt principalele obiective ale Strategiei naționale în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032, aprobată astăzi de Guvern.

„Avem o problemă pe care trebuie să o recunoaștem: fenomenul drogurilor s-a schimbat semnificativ, dar modul în care statul răspunde acestui fenomen nu s-a adaptat suficient de repede. Astăzi, un adolescent poate procura substanțe psihoactive prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Poate ajunge la urgență cu o intoxicație provocată de o substanță nouă, pe care medicii încă nu o cunosc suficient, iar familia să descopere problema abia în acel moment. Acesta nu mai este doar un subiect al poliției sau al sistemului medical. Este o problemă de sănătate publică, educație, protecție socială și siguranță a comunităților”, a declarat Ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș.

În anul 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 704 cazuri noi în evidența medicală privind consumul de droguri, față de 545 în 2024. Totodată, apariția noilor droguri sintetice și dezvoltarea metodelor de distribuție online aduc riscuri suplimentare, în special pentru copii și adolescenți. În prezent, intervențiile sunt fragmentate. Poliția combate traficul, medicii tratează intoxicațiile și dependențele, școlile încearcă să prevină consumul, iar serviciile sociale intervin atunci când familiile sunt deja afectate.

Strategia adoptată urmărește trecerea de la instituții care reacționează separat la un sistem care previne, identifică riscurile și intervine coordonat. La nivel de prevenire, o atenție specială va fi acordată adolescenților, inclusiv în ce privește riscurile din mediul digital, unde se dezvoltă atât noi forme de distribuție a drogurilor, cât și comportamente adictive. La nivel de tratament al dependențelor, serviciile de adicții vor fi integrate cu cele de sănătate mintală, vor fi dezvoltate servicii comunitare și asigurată continuitatea tratamentului și recuperării.

„O persoană nu trebuie să ajungă la spital doar în urma unei intoxicații grave. Trebuie să poată solicita ajutor mai devreme și să aibă acces la recuperare și reintegrare socială, inclusiv în afara municipiului Chișinău”, a menționat Ministrul.

De asemenea, documentul prevede prevenirea consecințelor grave ale consumului, inclusiv prevenirea supradozelor, reducerea transmiterii HIV și a hepatitelor virale, testare, consiliere și acces la tratamente eficiente. Pentru a combate traficul de droguri, strategia pune accent pe identificarea noilor metode de distribuție, inclusiv online, combaterea rețelelor criminale și cooperarea dintre instituțiile de aplicare a legii.

Totodată, va fi consolidat Observatorul Național pentru Droguri și va fi dezvoltat Sistemul Național de Avertizare Timpurie, astfel încât informațiile despre riscurile noilor substanțe să ajungă rapid la medici, serviciile de urgență și organele de drept.

„Nu putem combate traficul doar prin tratament și nu putem trata dependența doar prin sancțiuni. Avem nevoie de un stat ferm împotriva traficului, dar și de un sistem capabil să protejeze copiii, să identifice timpuriu consumul și să ofere tratament persoanelor afectate”, a declarat Ministrul Gasnaș.

Strategia abordează și dependențele asociate alcoolului, tutunului, jocurilor de noroc și utilizării problematice a mediului digital. De asemenea, pune accent pe reducerea stigmatizării persoanelor afectate de dependențe și pe consolidarea colaborării dintre instituțiile din domeniile sănătății, educației, afacerilor interne, justiției și protecției sociale, inclusiv prin reorganizarea Comisiei Naționale Antidrog într-un mecanism de coordonare în domeniul drogurilor și adicțiilor.

Implementarea strategiei va avea loc etapizat, prin Programul național în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2027-2032, care va stabili măsurile concrete, instituțiile responsabile, costurile și indicatorii de rezultat.

Până în anul 2032, strategia urmărește reducerea numărului de copii și tineri care încep să consume droguri, prevenirea intoxicațiilor și a deceselor, creșterea accesului la tratament și îmbunătățirea siguranței comunităților.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Igor Grosu a avut întrevederi la Roma cu omologii din Norvegia, Lituania și Armenia

/ Acum 5 zile

Victor Agrici a participat la Reuniunea Secretarilor Generali ai Parlamentelor din statele membre ale Consiliului Europei

/ Acum 5 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu omologii săi din Italia, Franța și Turcia

/ Acum 6 zile

Premierul Vasile Tofan a participat la evenimentul de lansare a Moldova AI Hub: „Inteligența artificială - o oportunitate pentru ca Republica Moldova să sară peste etape de dezvoltare tehnologică”

/ Acum 6 zile

Igor Grosu a prezentat la Conferința Europeană a Președinților de Parlament experiența Republicii Moldova în combaterea ingerințelor străine

/ Acum 6 zile

Progresele în implementarea Foii de parcurs privind „Reforma administrației publice”, discutate cu societatea civilă

/ Acum 6 zile

Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană

/ Acum 6 zile

Mai multe oportunități pentru IMM-uri. Legislația națională va fi armonizată cu acquis-ul european

/ Acum 6 zile

Autoritățile care cumpără vehicule prin proceduri de achiziții publice vor trebui să țină cont de impactul acestora asupra mediului și de eficiența energetică

/ Acum 6 zile

Fermierii vor avea acces la tehnică agricolă modernă și sisteme de irigare, cu sprijinul Japoniei

/ Acum 6 zile

Clădirile publice din Republica Moldova vor fi modernizate pentru a reduce consumul de energie și cheltuielile de întreținere

/ Acum 6 zile

Lucrările de construcție a liniei electrice Strășeni–Gutinaș și de modernizare a stației electrice Strășeni vor fi declarate de utilitate publică de interes național

/ Acum 6 zile

Investiții de 80 de milioane de euro pentru modernizarea a 25 de școli profesionale, colegii și centre de excelență, până în anul 2032

/ Acum 7 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Prim-viceprim-ministrul Ucrainei, Denis Șmîhal: Debitul de apă deversat pe râul Nistru va crește cu cca 20%