Mai multe oportunități de finanțare și dezvoltare pentru întreprinderile mici și mijlocii
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) vor avea mai multe oportunități de finanțare și dezvoltare, iar regulile aplicate acestora vor fi aliniate la cele din Uniunea Europeană. Guvernul a aprobat proiectul de lege care actualizează cadrul de funcționare și susținere a IMM-urilor.
Una dintre principalele modificări vizează criteriile după care o companie este considerată IMM. Limita cifrei de afaceri anuale crește de la 25 la 50 de milioane de euro, iar limita activelor totale – de la 21,5 la 43 de milioane de euro. Astfel, mai multe companii aflate în creștere vor putea fi încadrate în categoria IMM, după criterii aliniate celor aplicate în Uniunea Europeană. Acest lucru le va permite, în funcție de condițiile fiecărui program, să acceseze oportunități de finanțare și sprijin destinate IMM-urilor, inclusiv la nivel european.
Vor fi aplicate și reguli europene pentru stabilirea statutului de IMM în cazul întreprinderilor autonome, partenere și legate. La determinarea dimensiunii unei companii vor fi luate în calcul, după caz, relațiile de proprietate și control cu alte întreprinderi, astfel încât statutul de IMM să reflecte mai exact dimensiunea economică reală a afacerii.
Proiectul introduce și categoria întreprinderilor mici cu capitalizare medie (small mid-caps), pentru companiile care au depășit dimensiunea unui IMM, dar se află încă într-o etapă de creștere. Această categorie va permite dezvoltarea, în perspectivă, a unor programe și instrumente de sprijin dedicate acestor companii, în linie cu abordarea adoptată la nivelul Uniunii Europene.
Noile prevederi extind și posibilitățile de finanțare pentru companii. Vor putea fi garantate și asigurate creditele pentru export, iar obligațiunile emise de IMM-uri vor putea beneficia de garanții. Aceste instrumente vor facilita accesul întreprinderilor la finanțare și la piața de capital.
Proiectele de dezvoltare în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului discutate de viceprim-ministrul Valeriu Chiveri cu delegația Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei
Elevii au propus proiecte de lege privind primul loc de muncă, transportul gratuit și consilierea psihologică, în cadrul celei de-a VI-a ediții a jocului educațional „LEGE pentru TINE(ri)"
Noi acțiuni pentru competitivitatea și modernizarea sectorului industrial
Oficiul pentru Implementarea Proiectelor Strategice „Moldova Proiect” va accelera realizarea investițiilor mari de infrastructură
Strategia energetică a Republicii Moldova pentru perioada 2026-2050, aprobată de Guvern
Legislația națională privind impozitarea directă va fi aliniată la normele Uniunii Europene
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Grupului Băncii Mondiale
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Ambasadorul Germaniei despre consolidarea cooperării economice
Controale mai eficiente și mai transparente pentru mediul de afaceri
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu primul ambasador rezident al Republicii Estonia în Republica Moldova
Premierul Vasile Tofan îndeamnă companiile moldovenești să se pregătească și să valorifice oportunitățile economice generate de reconstrucția Ucrainei
Consolidarea relațiilor moldo-norvegiene și continuarea proiectelor comune, discutate de Premierul Vasile Tofan și Ambasadoarea Norvegiei, Anne Kjersti Amundsen
Valeriu Chiveri: „Reintegrarea trebuie să se bazeze pe apropierea treptată a celor două maluri ale Nistrului”
Valeriu Chiveri: „Reintegrarea trebuie să se bazeze pe apropierea treptată a celor două maluri ale Nistrului”.
Guvernul, Comisia Europeană și partenerii din instituțiile financiare internaționale au discutat prioritățile investiționale din Planul de Creștere pentru Moldova
Prim-ministrul Vasile Tofan, la Dialog Pro-Industrie: „Vrem o industrie mai competitivă, mai tehnologizată și mai rezilientă”
VIDEO // Nivelul Nistrului este scăzut, dar apa este suficientă pentru Chișinău. Gheorghe Hajder anunță adaptări tehnice la stația de captare pentru orice scenariu
Vasile Tofan și Valdis Dombrovskis, declarații comune despre Planul de Creștere și parcursul european al Moldovei: „O țară destinată să fie membră a UE"
Noul Concept de reorganizare a administrației locale, discutat cu președinții de raioane și primarii orașelor
Cazul procurorului Victor Cazacu ajunge la CSJ. Comisia de evaluare contestă hotărârea CSP
Alexei Buzu, despre reforma APL la nivel de raioane: „Miza sunt comunități mai puternice și o administrație care are capacitatea să le dezvolte”
FOTO // Teatre din Moldova și Azerbaidjan vor dezvolta proiecte artistice comune în baza unui Memorandum
ANSP: 32 de persoane s-au intoxicat la un eveniment privat în Florești. La șase pacienți a fost depistată Salmonella
Candidatul Republicii Moldova a fost reales membru al Subcomitetului ONU pentru prevenirea torturii
Spectacolul „Chirița în concert la Chișinău” va fi prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad
Regatul Unit anunță un nou pachet de sancțiuni care vizează fondurile de război ale Kremlinului
FOTO // Festivalul Internațional de muzică clasică „CRESCENDO” și-a deschis cea de-a XIV-a ediție la Cahul
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare Valeriu Chiveri cu ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova Petra Lärke
Guvernul va transmite întreprinderii „Apă-Canal Chișinău” încă trei pompe pentru captarea apei din Nistru
FOTO // Industria Republicii Moldova își stabilește prioritățile pentru dezvoltare și competitivitate. Premierul Vasile Tofan: „Guvernul este alături de antreprenori"