Noi ambasadori, inclusiv din state membre ale UE, și-au prezentat scrisorile de acreditare Președintei Maia Sandu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit scrisorile de acreditare din partea a nouă ambasadori agreați. Patru dintre ei reprezintă state membre ale Uniunii Europene, toți cu reședința la Chișinău: Martina Hermann, ambasadoare agreată a Republicii Austria; Siiri Königsberg, ambasadoare agreată a Republicii Estonia; Mindaugas Kačerauskis, ambasador agreat al Republicii Lituania; și Esselien Hermien Theresia Van Eerten, ambasadoare agreată a Regatului Țărilor de Jos.
Din partea Norvegiei, stat membru al Spațiului Economic European, scrisorile de acreditare au fost prezentate de Anne Kjersti Amundsen, cu reședința la Chișinău, iar din partea Muntenegrului, țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, de Danilo Brajović, cu reședința la București.
Estonia și Norvegia sunt reprezentate pentru prima dată de ambasadori cu reședința la Chișinău, după ce birourile diplomatice ale celor două state au fost ridicate la rang de ambasadă.
Scrisorile de acreditare au fost prezentate, de asemenea, de Alexander Valentín Rodríguez Salazar, ambasador agreat al Republicii Cuba, cu reședința la București; Koma Steem Jehu-Appia, ambasador agreat al Republicii Ghana, cu reședința la Moscova; și Jorge Ricardo Silén Santacoloma, ambasador agreat al Republicii Panama, cu reședința la Varșovia.
Consolidarea cooperării economice și atragerea investițiilor, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Franței, Dominique Waag
Premierul Vasile Tofan, în dialog cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Politica fiscală și vamală pentru anul 2027, aprobată de Guvern
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Premierul Republicii Slovace, Robert Fico
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Christopher W. Smith
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției: Sprijin pentru consolidarea democrației parlamentare
În timp ce Tiraspolul declară loialitate față de Rusia, economia regiunii depinde în mare măsură de accesul la piața europeană
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”
Premierul Vasile Tofan a participat la ceremonia de celebrare a 35 de ani de la fondarea Serviciului Vamal
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Turcia, Uygar Mustafa Sertel, la încheierea mandatului acestuia
Noi oportunități pentru investiții și cooperare economică, discutate de Premierul Vasile Tofan și Ambasadorul Danemarcei, Søren Jensen
Președinta Maia Sandu, la 35 de ani de la crearea Armatei Naționale: „O Moldovă pașnică are nevoie de o Moldovă capabilă să-și apere pacea”
Discursul Președintei Maia Sandu la evenimentul despre siguranța online și determinanții digitali ai sănătății mintale și stării de bine emoționale a copiilor și adolescenților
Cum vor fi selectați viitorii judecători ai Curții Constituționale. Parlamentul schimbă regulile
Modificări în componența nominală a delegațiilor Parlamentului la organizațiile internaționale și a grupurilor de prietenie
Plantațiile horticole vor putea fi recunoscute mai devreme ca fiind pe rod, iar Oficiul Horticol ar putea fi eliminat din lege
Procedura de desemnare a candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale, mai transparentă
Parlamentul a aprobat proiectul de lege privind extinderea accesului la informațiile cadastrale și reglementarea reparcelării terenurilor
Republica Moldova și Austria își consolidează cooperarea economică: comisia interguvernamentală, reunită la Viena
Reguli mai clare privind intrarea pe rod a plantațiilor horticole
Dispozitivele medicale vor putea fi înregistrate printr-o procedură simplificată și digitalizată
Parlamentul a votat în prima lectură un amplu pachet de modificări fiscale și vamale. Ce prevede proiectul
Premierul Vasile Tofan a discutat cu reprezentanta permanentă a FMI despre prioritățile fiscal-bugetare și reformele economice
FOTO // Podul peste Răut și pasajul peste calea ferată de pe R6, redeschise circulației la Bălți
Decada Valorilor Naționale: elevii pot participa la două concursuri republicane lansate de MEC
Linia feroviară Iași–Ungheni va fi reabilitată și electrificată. CFM anunță achiziția serviciilor
Incendiu la poligonul de deșeuri din Bălți. Pompierii intervin pentru lichidarea focarelor
FOTO // Institutul de Zoologie marchează 65 de ani de cercetare și contribuții la protecția biodiversității
Recensământul Populației și Locuințelor 2024: peste 680 de mii de nuclee familiale în Republica Moldova