Prim-ministrul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentații companiilor de construcții: „Vrem mai multe investiții, mai multe proiecte și mai multe locuințe accesibile”
Dezvoltarea sectorului construcțiilor, deblocarea proiectelor imobiliare, valorificarea terenurilor și clădirilor neutilizate ale statului, simplificarea procedurilor de autorizare și creșterea accesibilității locuințelor au fost principalele subiecte discutate la întrevederea Prim-ministrului Vasile Tofan cu reprezentanții companiilor de construcții din Republica Moldova.
Șeful Executivului a subliniat importanța sectorului construcțiilor pentru creșterea economică, crearea locurilor de muncă și dezvoltarea localităților. Premierul Vasile Tofan a menționat că este necesară accelerarea investițiilor și identificarea soluțiilor pentru creșterea ofertei de locuințe, inclusiv a celor la prețuri accesibile pentru tineri și familiile cu venituri medii. „Avem tare mult de lucru la repornirea construcțiilor”, a declarat Prim-ministrul Vasile Tofan, subliniind că Guvernul își dorește mai multe proiecte investiționale realizate și o colaborare mai eficientă între autorități și mediul de afaceri.
Una dintre principalele probleme semnalate de antreprenori vizează blocarea proiectelor imobiliare din cauza întârzierilor în aprobarea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) și eliberarea actelor permisive. Reprezentanții companiilor au relatat cazuri în care investiții de sute de milioane de lei rămân blocate de mai mulți ani, în special în municipiul Chișinău. Aceștia au solicitat proceduri mai clare, respectarea termenelor legale și o colaborare mai eficientă între autoritățile publice centrale și locale.
În context, Prim-ministrul Vasile Tofan a subliniat importanța deblocării proiectelor investiționale din municipiul Chișinău și a reiterat deschiderea Guvernului pentru o colaborare constructivă cu administrația capitalei, indiferent de viziunile politice, pentru a identifica soluții care să faciliteze dezvoltarea sectorului construcțiilor.
Un alt subiect abordat a fost valorificarea terenurilor și clădirilor aflate în proprietatea statului, care în prezent nu sunt utilizate eficient. Prim-ministrul a menționat că extinderea accesului investitorilor la asemenea active este una dintre prioritățile Guvernului. În acest sens, Executivul urmărește organizarea unor procese de privatizare transparente și competitive, care să asigure venituri pentru stat și să contribuie la restabilirea încrederii publice.
În cadrul discuțiilor, companiile au atras atenția și asupra dificultăților întâmpinate la dezvoltarea proiectelor în centrul istoric al Chișinăului, inclusiv a procedurilor de avizare și a restricțiilor aplicate în zonele de protecție a monumentelor. Premierul a confirmat că revizuirea cadrului de reglementare privind protejarea monumentelor istorice și funcționarea Consiliului Național al Monumentelor Istorice se află pe agenda Guvernului, astfel încât să fie identificat un echilibru între protejarea patrimoniului cultural și dezvoltarea urbană.
Reprezentanții sectorului au solicitat, de asemenea, revizuirea contribuției de 0,5% aplicate investițiilor în construcții, invocând costurile suplimentare suportate de companii. Prim-ministrul a declarat că Guvernul va examina oportunitatea modificării mecanismului de aplicare, în condițiile în care povara administrativă și financiară trebuie să fie proporțională cu beneficiile generate.
În ceea ce privește reglementarea și controlul în construcții, Premierul a precizat că proiectul legislativ referitor la competențele de control în domeniu este analizat suplimentar, pentru a asigura un echilibru între combaterea construcțiilor ilegale și evitarea unor intervenții disproporționate asupra proiectelor autorizate.
Accesul la rețelele de infrastructură a constituit un alt subiect important al întrevederii. Dezvoltatorii au semnalat costurile ridicate pentru extinderea rețelelor electrice, termice, de apă și canalizare, precum și dificultățile legate de transmiterea infrastructurii construite din fonduri private către operatorii de distribuție. De asemenea, aceștia au solicitat simplificarea procedurilor de obținere a certificatelor de urbanism pentru conectarea la utilități. Prim-ministrul a susținut organizarea unei discuții cu participarea reprezentanților companiilor de construcții, ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, ai operatorilor de utilități și ai administrației municipale, pentru examinarea problemelor legate de dezvoltarea și conectarea la rețele.
În cadrul ședinței au mai fost abordate accesul la finanțare și condițiile de creditare, dezvoltarea parteneriatelor public-private pentru realizarea proiectelor imobiliare și amenajarea spațiilor publice, valorificarea resurselor locale de materiale de construcții, deficitul de forță de muncă și necesitatea reducerii muncii informale în sector.
La finalul întrevederii, Prim-ministrul Vasile Tofan a menționat că propunerile reprezentanților companiilor vor fi analizate și a exprimat disponibilitatea organizării unor noi discuții tematice, cu participarea instituțiilor responsabile, pentru identificarea soluțiilor la problemele semnalate.
Votat în lectura a doua: instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026. Proiectul a fost adoptat de Parlament
Legislația privind activitatea depozitarilor centrali a fost armonizată cu normele UE
Parlamentul a modificat regulile de amplasare a avertismentelor pe ambalajele produselor din tutun
Mecanismul de cooperare cu statele membre UE în procesul de recuperare a creanțelor va fi eficientizat
Ponderea programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual va crește
Măsuri legislative pentru asigurarea autonomiei procurorilor specializați, votate de Parlament în prima lectură
Premierul Vasile Tofan a discutat cu o delegație internațională de experți despre parcursul european și dezvoltarea economică a Republicii Moldova
Votat în prima lectură: persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadoarea Turciei, Nazmiye Başaran
Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: în Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei
Guvernul a prezentat propunerea noii hărți administrativ-teritoriale
Mesajul Președintei Maia Sandu de la Moldova Security Forum
Ordinea de zi a ședinței plenare din 8 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului
Stopfals.md dezminte acuzațiile reprezentantului Rusiei la OSCE privind presupusa implicare a Republicii Moldova în logistica militară a Ucrainei
Preşedintele Parlamentului îndeamnă la consolidarea administrațiilor locale: „Vom transforma satele și orașele noastre în locuri în care oamenii își doresc să rămână”
Premierul Vasile Tofan, de Hramul capitalei: „Aproape cinci miliarde de lei sunt alocate pentru Chișinău în 2026”
Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii
Speakerul Igor Grosu salută deschiderea negocierilor de aderare la UE pe alte două grupuri de capitole: „În spatele acestui pas sunt reforme, multă muncă și oameni care, zi de zi, pregătesc Moldova pentru aderare”
Preşedinta Maia Sandu, mesaj de Hramul capitalei: „Trebuie să construim un Chișinău european pentru copiii și nepoții noștri”
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău
După avansarea negocierilor de aderare, Marta Kos anunță o vizită la Chișinău: „Vom continua să sprijinim Republica Moldova”
Reuniunea de la Luxemburg // Thomas Byrne: „Devotamentul și angajamentul Republicii Moldova sunt de lăudat”
Reuniunea de la Luxemburg // Marta Kos: „Reformele pot aduce Republicii Moldova mai multe fonduri europene și investiții”
Reuniunea de la Luxemburg // Cristina Gherasimov: „Decizia de astăzi le oferă cetățenilor un motiv în plus să aibă încredere în alegerea europeană”
VIDEO // Reuniunea de la Luxemburg: UE salută progresele Republicii Moldova în negocierile de aderare și reconfirmă sprijinul pentru reforme
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, înaintea Reuniunii de la Luxemburg: „Suntem pregătiți și foarte hotărâți să realizăm reformele necesare pentru aderarea la UE până în 2030”
VIDEO // Căușeni: O femeie de 75 de ani, agresată în propria locuință. Suspectul, reținut de poliție
Prim-ministrul Vasile Tofan: Republica Moldova este într-o cursă contra cronometru pentru a încheia negocierile de aderare la UE până în 2028
Agenda evenimentelor miercuri, 14 octombrie