Investițiile și proiectele energetice, priorități pe agenda relației dintre Moldova și SUA
Consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Statele Unite, avansarea proiectului energetic Strășeni–Gutinaș și atragerea de noi investiții s-au numărat printre principalele priorități discutate de ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Vlad Kulminski, în cadrul consultărilor desfășurate la Chișinău înainte de revenirea sa la Washington, transmite MOLDPRES.
Într-o postare, Vlad Kulminski anunță că a avut mai multe runde de consultări cu instituțiile abilitate și cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, privind obiectivele strategice ale relației moldo-americane pentru perioada următoare.
În cadrul discuțiilor au fost abordate consolidarea cooperării în domeniul securității, avansarea proiectului strategic de interconectare energetică Strășeni–Gutinaș, menținerea condițiilor favorabile pentru exportatorii moldoveni pe piața Statelor Unite, precum și atragerea unor noi investiții și proiecte în Republica Moldova.
De asemenea, părțile au discutat despre promovarea activă a intereselor Republicii Moldova în Congresul SUA, la Casa Albă, în cadrul administrației americane și în comunitatea de experți de la Washington, în contextul în care evoluțiile internaționale au un impact direct asupra regiunii.
Consultările au vizat și parcursul european al Republicii Moldova, cooperarea cu diaspora din Statele Unite și contribuția comunității moldovenilor din SUA la dezvoltarea relațiilor bilaterale.
„Revin la Washington cu o agendă ambițioasă. Urmează multă muncă pentru ca parteneriatul dintre Republica Moldova și Statele Unite să continue să producă rezultate concrete pentru cetățenii noștri”, a declarat ambasadorul Vlad Kulminski.
Vlad Kulminski a fost numit ambasador al Republicii Moldova în SUA în iunie 2025.
Adunarea Populară a Găgăuziei trebuie să aibă un mandat deplin. Președinta Maia Sandu: „Alegerile să fie libere și corecte””
Sancțiuni disciplinare după vizita delegației talibanilor în Republica Moldova. Maia Sandu: „Este rușinos că oameni cu funcții înalte nu cunosc politica statului”
Republica Moldova avansează în procesul de integrare europeană. Maia Sandu: „Nu ne blochează niciun stat”
CEC a adoptat mai multe hotărâri privind organizarea alegerilor locale noi și a unui referendum local în satul Delacău, raionul Anenii Noi
DOC // Legea pentru ratificarea Convenției privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, publicată în Monitorul Oficial
Nouă localități din Rezina, care au decis să se unească într-o singură primărie, vor beneficia de stimulente de peste 85 de milioane de lei din partea Guvernului
Republica Moldova și Estonia își reafirmă angajamentul pentru consolidarea cooperării
PAS are doi deputați noi în Parlament. Curtea Constituțională a validat mandatele
„Îmi asum mandatul până în 2029 și voi schimba miniștrii care nu livrează rezultate”, declară premierul Vasile Tofan
MAE condamnă încălcarea spațiului aerian după descoperirea fragmentelor dronei de la Văleni
Președinta Maia Sandu, despre Guvernul Tofan: „Planurile de dezvoltare sunt mari și ambițioase. Este nevoie de multă energie și stabilitate pentru a reuși”
VIDEO // R. Moldova va marca Ziua Independenței printr-o paradă militară solemnă. Maia Sandu: „Evenimentul reflectă eforturile pentru consolidarea capacităților de apărare”
VIDEO // Președinta Maia Sandu, despre crizele energetice și hidrologice: „Guvernul va face tot posibilul pentru a atenua consecințele”
VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „R. Moldova nu recunoaște pretinsele acte de privatizare realizate de structurile de la Tiraspol în raioanele de est”
Centrele de plasament pentru refugiații ucraineni vor beneficia de un grant în sumă de 12,5 milioane de lei
VIDEO // Droguri de peste 1,3 milioane de lei, aduse din Ucraina. Un bărbat a fost reținut de polițiști
Energocom a rezervat volumele de energie necesare pentru miercuri: consumatorii sunt îndemnați să economisească
Plafonul pentru operațiunile valutare fără autorizarea BNM va fi majorat până la 100 de mii de euro. Vasile Tofan: „Un nou pas spre simplificarea procedurilor pentru cetățeni”
Moldova își aliniază legislația la normele UE privind deșeurile din industria extractivă
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi: „Aparatul de zbor care a provocat explozia de la Crocmaz este o dronă rusească cu propulsie”
Peste 23 mii de locuitori din regiunea transnistreană sunt angajați oficial în câmpul muncii pe malul drept al Nistrului
VIDEO // Moldova, pregătită să faciliteze tranzitul cerealelor ucrainene. Vicepremierul Bolea anunță soluții rapide, inclusiv redresarea CFM
Vicepremierul Mihai Popșoi, despre rechemarea ambasadorului R. Moldova la Moscova pentru consultări: „Este un răspuns diplomatic, care se practică atunci când interesele unui stat sunt afectate”
MEC lansează consultarea publică pentru noua generație de curriculum școlar
Mai multe investiții în economia națională: Guvernul încurajează investitorii prin reguli mai clare și facilități pentru proiectele strategice
Aprobat de Guvern. Republica Moldova va intensifica schimbul de date polițienești cu statele europene
Obiective importante în procesul de integrare europeană, setate până la final de august. Premierul Vasile Tofan: „Trebuie să prezentăm rezultatele în termenul stabilit”
Prim-ministrul a dispus schimbarea unor proceduri fiscale, după ce un antreprenor a ratat facilitățile din cauza unei întârzieri la depunerea declarației fiscale
Servicii de apă și sanitație mai moderne în localitățile țării. Guvernul a aprobat un program național de dezvoltare pentru 5 ani
Comisia care va desemna laureații Premiului Național 2026 a fost aprobată. Cine face parte din ea