Vasile Tofan, după consultările cu societatea civilă, sindicatele și patronatele: „Avem nevoie de cooperare și de mai multă productivitate în economie și în instituțiile statului”
Candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, a continuat astăzi consultările cu reprezentanții societății civile, ai sindicatelor și ai patronatelor, subliniind necesitatea cooperării între toate părțile pentru identificarea unor soluții eficiente, comunică MOLDPRES.
„Venim din domenii diferite și vedem uneori lucrurile diferit – este firesc. Tocmai de aceea avem nevoie de aceste discuții, ca să punem pe masă perspectivele reale, să înțelegem mai bine problemele și să găsim soluții care funcționează”, a declarat Vasile Tofan.
Potrivit acestuia, un obiectiv comun este crearea unui cadru de colaborare între instituțiile statului, mediul de afaceri și societatea civilă.
„Nu vom avea rezultate dacă fiecare lucrează în colțul său. Avem nevoie de cooperare, de respect pentru munca oamenilor și de mai multă productivitate în economie și în instituțiile statului”, a menționat candidatul desemnat la funcția de premier.
Vasile Tofan le-a mulțumit participanților la consultări pentru deschidere și pentru propunerile prezentate în cadrul discuțiilor.
„Doar așa putem construi soluții mai bune”, a conchis acesta.
Președinta Maia Sandu l-a desemnat sâmbătă, 11 iulie, pe Vasile Tofan în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Potrivit Constituției Republicii Moldova, candidatul desemnat urmează să solicite, în termen de 15 zile, votul de încredere al Parlamentului pentru programul de activitate al Guvernului și pentru componența acestuia.
Cabinetul condus de Vasile Tofan va cere marți votul de încredere al deputaților
În cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare și de formare a viitorului Executiv, Vasile Tofan a avut discuții cu toți cei 16 miniștri în exercițiu. Fiecare ministru a fost rugat să prezinte o analiză privind cele mai importante trei-cinci priorități pentru următoarele 12 luni, principalele probleme și riscuri din domeniul pe care îl gestionează, obligațiile ce țin de integrarea europeană, necesarul de resurse, precum și posibilitățile de reducere a costurilor administrative.
După discuțiile cu miniștrii, Vasile Tofan a anunțat că urmează luarea deciziilor privind echipa guvernamentală și continuarea consultărilor cu partidele politice și cu reprezentanți ai mai multor domenii, pentru definitivarea programului de guvernare.
Totodată, Vasile Tofan a avut ieri primele consultări cu reprezentanții mediului de afaceri. Ca rezultat al acestora, premierul desemnat a menționat că rolul Guvernului este să deblocheze procesele, să ofere reguli clare și predictibile și să creeze condiții în care antreprenorii pot crește.
Speakerul Igor Grosu anunță că Parlamentul s-ar putea reuni în sesiune extraordinară în august
Liderii europeni reuniți la Kyiv reafirmă sprijinul pentru Ucraina și susțin accelerarea negocierilor de aderare ale Republicii Moldova la UE
Cabinetul condus de Vasile Tofan va cere marți votul de încredere al deputaților
Încă o judecătoare a picat evaluarea externă
Eugeniu Osmochescu mizează pe învestirea noului Guvern săptămâna viitoare, în timp ce miniștrii evită să spună dacă rămân în funcții
Premierul interimar, Eugeniu Osmochescu, după deschiderea negocierilor pe clusterul 6: „Am dat dovadă de perseverență și calitate. Trebuie să continuăm implementarea reformelor”
Reguli noi pentru remunerarea persoanelor care vor asigura interimatul funcției de șef al misiunilor diplomatice
Guvernul a acceptat demisia șefului APP
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a prezentat în Parlamentul European prioritățile Republicii Moldova în domeniul securității și apărării
FOTO // Vasile Tofan a avut o discuție cu micii antreprenori: „Vreau să reconstruim încrederea și optimismul oamenilor de afaceri, astfel încât să investească și să crească acasă”
Expiră termenul pentru depunerea rapoartelor financiare ale partidelor politice. Cinci formațiuni nu au început procedura
Speakerul Igor Grosu: „Deschiderea negocierilor pentru Clusterul „Relații externe” confirmă că reformele dau rezultate”
FOTO // Vasile Tofan a desfășurat primele consultări cu reprezentanții mediului de afaceri: „Doar o economie care crește poate finanța școli, spitale, drumuri și servicii publice mai bune”
FOTO // Vasile Tofan, după consultările cu miniștrii interimari: „Îmi doresc un Guvern concentrat pe câteva priorități clare, disciplinat în folosirea banilor publici și evaluat în funcție de rezultate”
VIDEO // Lista noului Cabinet de miniștri va fi anunțată în scurt timp, afirmă Igor Grosu după întrevederea candidatului desemnat cu fracțiunea PAS
Debitul deversat din lacul de la Novodnestrovsk rămâne neschimbat până la sfârșitul lunii
Vizită de lucru a secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, în localitățile de pe platoul Cocieri
Ucraina a distrus un bombardier strategic rusesc Tu-95
Peste 120 de specialiști în sănătate publică și-au consolidat capacitățile de intervenție în situații de urgență
VIDEO // Prunele au invadat tarabele din piețele capitalei. Cât costă fructele și legumele în această săptămână
FOTO // Un proiect de peste 60 de milioane de lei aduce apă potabilă pentru mii de locuitori din raionul Hânceşti
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la PTF Sculeni a fost fluidizat
Grupuri de primării amalgamate au fost create în toate regiunile țării: investiții de 366 de milioane de lei planificate de Guvern pentru modernizarea localităților
FOTO // Noi investiții vor îmbunătăți accesul către Zona Economică Liberă Ungheni și Rezervația „Plaiul Fagului”
Cod galben de pericol de incendii de vegetație în mai multe regiuni ale țării
Nou sistem de taxe pentru șoferi. MIDR propune înlocuirea taxei pentru drumuri cu o taxă pe vehicul
Automobile de peste 17 milioane de lei, importate din SUA printr-o presupusă schemă frauduloasă. Au fost efectuate 11 percheziții
VIDEO // Condiții mai bune pentru copii care frecventează Grădinița „Delia” din Ungheni: instituția a fost dotată cu echipamente moderne
Un tânăr, reținut după ce ar fi furat și avariat un automobil în Chișinău
FOTO // Universitatea de Stat din Moldova a fost premiată la Salonul Internațional de Invenții INVENTICA 2026 de la Iași