ro

 

Politică
09 August, 2026 / 06:01
/ Acum 3 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, despre vizita delegației din Afganistan: „Procedurile de acordare a vizelor au fost respectate întocmai. Nu s-au constatat încălcări ale prevederilor legale”

Procedurile de acordare a vizelor pentru membrii delegației Ministerului Agriculturii din Afganistan au fost respectate întocmai. Din informațiile preliminare, nu a existat nicio încălcare a prevederilor legale. Precizările au fost făcute astăzi de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, după ședința de Guvern, informează MOLDPRES.

Oficialul a subliniat că eliberarea vizelor reprezintă un proces tehnic, desfășurat în baza unor proceduri clar stabilite.

„În acest proces sunt implicați: funcționarul tehnic și conducătorul direcției. Ministrul nu este consultat în procesul de eliberare a vizelor. Este o procedură tehnică, iar săptămânal sunt eliberate sute de vize. Comisia disciplinară va analiza fiecare etapă și ne vom asigura că, dacă au existat eventuale abateri, acestea vor fi sancționate. Din informațiile preliminare, nu a existat nicio încălcare a prevederilor legale. Procedurile au fost urmate întocmai, însă ne convingem încă o dată că există o diferență între legalitate și oportunitatea politică. În acest caz, o coordonare mai bună ar fi putut ajuta. Așa cum a menționat ieri prim-ministrul, Vasile Tofan, a fost o situație nefericită, care trebuie evitată pe viitor”, a declarat Mihai Popșoi.

Ministrul a accentuat că intenția vizitei era consolidarea relațiilor comerciale, atât din perspectiva unor eventuale achiziții de produse alimentare, cereale sau alte mărfuri, prin intermediul programelor umanitare ale ONU, cât și din perspectiva unor tranzacții comerciale directe între agenții economici.

„Nu avem cum să cunoaștem exact scopul. Din câte cunoaștem, nu este vorba despre o delegație oficială. Vreau să cred că, pe parcursul întregului proces, au existat bune intenții atât din partea colegilor de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, care, după cum au explicat și public, au urmărit să sprijine agricultorii din Republica Moldova în creșterea exporturilor, cât și din partea funcționarilor de la MAE. Toate avizele, inclusiv cele emise de instituțiile din domeniul securității, au fost pozitive. Consultările și avizarea legală sunt realizate de Inspectoratul General pentru Migrație și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, care colaborează îndeaproape cu Serviciul de Informații și Securitate. Prin urmare, toate procedurile și etapele prevăzute de lege au fost respectate”, a punctat Mihai Popșoi.

Vicepremierul a menționat că, de la începutul acestui an, au fost eliberate 130 de vize pentru cetățeni afgani, dintre care aproximativ 120 sunt vize de tranzit, destinate utilizării serviciilor Aeroportului Internațional Chișinău.

„Chiar ieri a fost eliberată o viză pentru o persoană cu dublă cetățenie, afgană și iraniană, jucător de fotbal la un club din Europa, care urmează să vină în Republica Moldova. Este o procedură obișnuită. Toate etapele au fost respectate, însă, așa cum spuneam, între legalitate și oportunitatea politică există o diferență pe care funcționarii implicați în acest proces trebuie să o înțeleagă mai bine”, a concluzionat Mihai Popșoi.

O delegație a Ministerului Agriculturii din Afganistan a efectuat o vizită la Chișinău, în contextul unor discuții privind posibile exporturi umanitare de produse agricole. MAE a anunțat că „delegația nu este vizată de sancțiuni internaționale” și că „țara noastră respectă cu strictețe regimurile internaționale de sancțiuni și nu recunoaște guvernarea talibană din Afganistan”.

MAE a precizat că, în cadrul vizitei, „nu vor avea loc întrevederi bilaterale sau contacte oficiale cu reprezentanții delegației”. De asemenea, instituția a menționat că „Guvernul a dispus verificarea modului în care au fost emise invitația și vizele, precum și revizuirea procedurilor interne”.

Cu referire la acest caz, prim-ministrul Vasile Tofan a subliniat că „Republica Moldova nu recunoaște guvernarea talibană, iar aprobarea acestei vizite a fost o eroare de evaluare și de coordonare instituțională”.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

VIDEO // Președinta Maia Sandu, despre crizele energetice și hidrologice: „Guvernul va face tot posibilul pentru a atenua consecințele”

/ Acum 3 zile

VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „R. Moldova nu recunoaște pretinsele acte de privatizare realizate de structurile de la Tiraspol în raioanele de est”

/ Acum 3 zile

Localitățile care au inițiat amalgamarea voluntară urmează să definitiveze procedurile necesare pe parcursul lunii august

/ Acum 3 zile

Cinci localități din Drochia se unesc într-o singură primărie: amalgamare voluntară susținută cu stimulente de peste 28 de milioane de lei oferite de Guvern

/ Acum 4 zile

Curtea de Apel Centru a dispus limitarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei” pentru 12 luni

/ Acum 4 zile

CEC va propune Curții Constituționale validarea unui mandat de deputat de pe lista PAS

/ Acum 4 zile

Parlamentul a examinat 60 de proiecte legislative și a adoptat 52 de acte în luna iulie

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, despre vizita delegației din Afganistan: „R. Moldova nu recunoaște guvernarea talibană. Aprobarea acestei vizite a fost o eroare de evaluare și de coordonare instituțională”

/ Acum 5 zile

Mihai Popșoi a vizitat Lavra Pecerska din Kiev și a condamnat atacurile Rusiei asupra patrimoniului cultural al Ucrainei

/ Acum 5 zile

Mihai Popșoi, întrevedere cu Andrii Sybiha la Kiev: „Securitatea Republicii Moldova este strâns legată de securitatea Ucrainei”

/ Acum 5 zile

VIDEO // Vicepremierul Mihai Popșoi a discutat cu președintele Ucrainei despre gestionarea situației hidrologice din bazinul râului Nistru și proiecte comune în infrastructură și energie

/ Acum 5 zile

VIDEO // Mihai Popșoi, la Reuniunea șefilor misiunilor diplomatice ale Ucrainei: „Republica Moldova a făcut alegerea. Ne-am alăturat Ucrainei”

/ Acum 5 zile

Igor Grosu, pentru MOLDPRES: „Ambiția noastră este ca raportul Comisiei Europene din acest an să fie și mai bun”

/ Acum 5 zile

MAE face precizări privind vizita unei delegații a Ministerului Agriculturii din Afganistan la Chișinău