ro

 

Societate
02 Septembrie, 2026 / 18:58
/ Acum 8 ore

Circa 4 000 de lei pentru pregătirea de școală. 216 copii din cadrul Serviciului social de sprijin vor beneficia de ajutor financiar

Un număr de 216 copii din cadrul Serviciului social de sprijin vor beneficia, în luna septembrie, de un ajutor bănesc de până 4 000 de lei pentru pregătirea de școală. Ajutorul este acordat în cadrul unui parteneriat dintre Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) cu UNICEF Moldova, transmite MOLDPRES.

Potrivit MMPS, măsura prevede un buget de circa 830 000 de lei și va acoperi cele mai stringente cazuri, inclusiv componenta de încadrare a copilului în procesul educațional, neacoperite din alte programe și măsuri realizate de autoritățile tutelare.

„Ajutorul bănesc vizează în special familiile cu copii în situații de dificultate pentru a acoperi necesitățile specifice perioadei de pregătire pentru noul an școlar. Mijloacele financiare acordate vor fi utilizate pentru procurarea mobilierului, a rechizitelor și materialelor școlare necesare. În procesul de implementare a inițiativei, autoritățile își vor orienta suportul spre familiile cu copii, pentru a preveni sau a depăşi situaţiile de dificultate și de risc în vederea asigurării creşterii şi educaţiei copilului în mediul familia”, a subliniat MMPS.

Ajutorul face parte dintr-un program amplu de suport al familiilor cu copii, axat pe consolidarea serviciilor sociale și susținerea familiilor aflate în situații de dificultate. Până la sfârșitul anului curent, pentru implementarea măsurilor de sprijin sunt planificate alte 8,5 milioane de lei.


 
Ultimele Știri
/ Acum 8 ore

CNA desfășoară percheziții într-un dosar de corupție

/ Acum 8 ore

Atenție, călători! Trafic intens la Sculeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova

/ Acum 8 ore

Aprobat de Guvern: angajații din sectorul bugetar vor primi o plată unică de până la 4 mii de lei

/ Acum 8 ore

Burse de 1200 de lei pentru elevi și studenți de etnie romă. MEC a lansat concursul

/ Acum 9 ore

VIDEO // Escrocherie cu tractoare și mașini de 6 milioane de lei. Trei persoane vor ajunge în fața magistraților

/ Acum 10 ore

Fragmente de metal și plastic, depistate după o explozie în extravilanul satului Crocmaz

/ Acum 11 ore

Agenda evenimentelor, miercuri, 2 septembrie

/ Acum 21 ore

FOTO // Condiții mai bune pentru mii de copii: 66 de școli și grădinițe au beneficiat de lucrări de modernizare prin Programul „Satul European”

/ Acum 22 ore

Cer variabil, ploi slabe în nord și maxime de până la 31 de grade Celsius, prognozate pentru miercuri

/ Acum 23 ore

Atenție, călători: trafic intens în punctul de trecere Lipcani-Rădăuți Prut, pe sensul de intrare în Republica Moldova

/ Acum 23 ore

Noul an de studii a început în universitățile din țară: burse majorate, număr în creștere al studenților admiși și investiții în modernizare

/ Acum 1 zi

Peste 16 mii de solicitări de urgență au fost înregistrate într-o săptămână

/ Acum 1 zi

Elevii, studenții și cetățenii sunt invitați la activități dedicate democrației la Parlament

/ Acum 1 zi

O femeie din capitală a rămas fără 185 000 de lei după ce a fost înșelată de escroci