ro

 

Societate
01 Iulie, 2026 / 18:33
/ Acum 9 ore

Începând cu 1 iulie, vârsta standard de pensionare pentru femei va fi de 62 de ani

Vârsta standard de pensionare pentru femei va fi de 62 de ani, începând cu 1 iulie curent, iar stagiul complet de cotizare - 34 de ani. Totodată, pentru bărbați vârsta de pensionare rămâne neschimbată, constituind 63 de ani, iar stagiul de cotizare - 34 ani, condițiile respective fiind stabilite la 1 iulie 2019, comunică MOLDPRES.

Contactat de agenție, șeful Direcției informare și comunicare al Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), Petru Socolan, a menționat că reducerea vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut şi au educat, până la vârsta de opt ani, cinci şi mai mulţi copii. Astfel, pentru acestea vârsta de pensionare se diminuează cu trei ani și, de la 1 iulie 2026, constituie 59 de ani.

„Pensia pentru limită de vârstă se stabilește pe viață de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată. În cazurile în care a fost depășit termenul de depunere a cererii, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare este de 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare”, a afirmat Petru Socolan.

Pentru a verifica vârsta de pensionare, CNAS îndeamnă cetățenii să acceseze serviciul electronic „Calculatorul vârstei de pensionare”, disponibil pe site-ul oficial al instituției (www.cnas.gov.md), la secțiunea „Servicii electronice prestate de CNAS”. Acest serviciu permite utilizatorilor să afle anul în care vor putea solicita pensia pentru limită de vârstă.

Cererile pentru solicitarea pensiilor pentru limită de vârstă pot fi depuse online de către deținătorii semnăturii electronice/mobile, accesând pagina web oficială a autorității.


 
Ultimele Știri
/ Acum 9 ore

Absolvenți ai colegiilor și centrelor de excelență au aflat rezultatele preliminare ale examenului de calificare în baza testelor unice

/ Acum 11 ore

Agenda evenimentelor, miercuri, 1 iulie

/ Acum 21 ore

Ministra Natalia Plugaru: compensațiile la energie vor fi acordate și în următorul sezon rece

/ Acum 21 ore

Vremea caniculară se menține miercuri. Maxime de până la +36 de grade Celsius, prognozate de meteorologi

/ Acum 21 ore

Grav accident rutier la Leova: un copil de 13 ani a decedat

/ Acum 21 ore

Alte cinci cazuri de escrocherii telefonice, raportate la poliție: prejudiciul depășește 400 de mii de lei

/ Acum 22 ore

Focar de toxiinfecție alimentară în Chișinău: la 12 pacienți a fost confirmată infecția cu salmonella

/ Acum 1 zi

CNAS a transferat 73 de milioane de lei pentru finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna iulie

/ Acum 1 zi

Intoxicații alimentare în rândul unor angajați ai MAE după o recepție diplomatică la Chișinău

/ Acum 1 zi

Testele a șase candidați la examene au fost anulate, după depistarea unor intervenții efectuate după susținerea probelor

/ Acum 1 zi

Comisia de Evaluare a procurorilor organizează o nouă rundă de audieri

/ Acum 1 zi

Serviciile de chimioterapie vor fi disponibile și la Spitalul Raional Ștefan Vodă

/ Acum 1 zi

SATUL EUROPEAN // Locuitorii comunei Zîrnești beneficiază de apă potabilă și un spațiu public modernizat

/ Acum 1 zi

Evaluarea integrității instituționale la MoldATSA: CNA a identificat vulnerabilități în domeniul recrutării, achizițiilor publice și gestionării resurselor financiare