ro

 

Societate
10 Septembrie, 2026 / 22:39
/ Acum 13 ore

DOC // Legea privind evaluarea siguranței drumurilor, publicată în Monitorul Oficial. Infrastructura rutieră va fi verificată cel puțin o dată la cinci ani

Legea pentru modificarea Legii nr. 350/2023 privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere a fost publicată în Monitorul Oficial. Documentul prevede că evaluarea siguranței rutiere la nivelul întregii rețele de drumuri din Republica Moldova va fi realizată cel puțin o dată la cinci ani, comunică MOLDPRES.

Modificările au fost elaborate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în contextul Programului național de aderare la Uniunea Europeană și au fost votate de Parlament în lectura a doua.

Potrivit noilor prevederi, evaluarea siguranței rutiere va avea drept scop identificarea riscurilor de accidente și a zonelor în care pot avea loc coliziuni cu consecințe grave.

Procesul va include două componente: examinarea vizuală a infrastructurii și analiza sectoarelor de drum aflate în exploatare de mai mult de trei ani, pe care s-a înregistrat un număr ridicat de accidente grave.

Totodată, va fi creat un sistem online de raportare voluntară. Prin intermediul acestuia, utilizatorii drumurilor vor putea transmite informații despre pericolele reale sau potențiale care afectează siguranța infrastructurii rutiere.

Autorii modificărilor susțin că, până acum, cadrul normativ nu prevedea un mecanism de evaluare a siguranței rutiere pentru drumurile aflate în exploatare. În aceste condiții, administratorii sectoarelor de drum nu puteau interveni suficient de timpuriu pentru prevenirea accidentelor, iar prioritizarea investițiilor se făcea în mare parte în funcție de accidentele deja produse.

Evaluarea periodică a infrastructurii urmează să contribuie la reducerea riscurilor de accidente și la direcționarea investițiilor către sectoarele de drum cu un grad mai ridicat de pericol.

Datele prezentate de autorități arată că, de la proclamarea independenței, în Republica Moldova au fost înregistrate peste 83 de mii de accidente rutiere. Acestea s-au soldat cu 12 906 persoane decedate și 101 064 de persoane rănite.

Totodată, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, pierderile economice provocate de accidentele rutiere foarte grave au constituit, în 2023, circa 2,7% din PIB-ul Republicii Moldova, echivalentul a aproximativ 450 de milioane de dolari.

Prezenta lege va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2028.


 
Ultimele Știri
/ Acum 13 ore

VIDEO // Un bărbat a fost reținut la Drochia după ce s-ar fi dat drept specialist în combaterea criminalității cibernetice și ar fi lăsat o femeie fără 92.000 de lei

/ Acum 13 ore

Atenție, călători! Trafic intens la PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe

/ Acum 22 ore

Autoritățile au venit cu precizări după declarația premierului Norvegiei despre avionul lui Volodimir Zelenski

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor joi, 10 septembrie

/ Acum 1 zi

Vreme predominant senină și temperaturi de până la 32 de grade în următoarele 24 de ore

/ Acum 1 zi

Medici de familie din întreaga țară au fost instruiți să ofere servicii de maternitate adaptate femeilor cu dizabilități

/ Acum 1 zi

Ministrul Dan Perciun, după anunțarea rezultatelor PISA: „Vom propune revizuirea conținutului examenelor de clasa a IX-a și pilotarea a 30 de minute de lectură zilnică”

/ Acum 1 zi

Un tânăr de 21 de ani a fost reținut după ce ar fi răpit un automobil și s-ar fi izbit de un pilon la Cojușna

/ Acum 1 zi

Doina Gherman: „Femeile din Moldova câștigă, în medie, cu 2.615 lei mai puțin decât bărbații”

/ Acum 1 zi

Un lot de 200 de brățări noi pentru monitorizarea electronică a agresorilor familiali va fi recepționat de INP până la sfârșitul lunii septembrie

/ Acum 1 zi

Moldova și Israelul își consolidează cooperarea în turism. Cele două țări au semnat o Declarație comună de intenție

/ Acum 1 zi

Droguri de 1,6 milioane de lei, depistate într-un colet în sectorul Buiucani. Un bărbat din capitală a fost reținut

/ Acum 1 zi

Autoritățile locale din 11 raioane învață să gestioneze mai eficient serviciile de salubrizare și activitățile apicole, într-un program realizat de EcoContact

/ Acum 1 zi

Peste patru kilometri de drum vor fi reabilitați pentru a ușura accesul la Mănăstirea Secăreni din raionul Hâncești