Legislația privind investigarea accidentelor din transporturi va fi armonizată cu practicile europene
Legislația privind investigarea accidentelor și incidentelor din transportul aerian, feroviar și naval va fi modernizată și armonizată cu practicile europene. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Legislativ, comunică MOLDPRES.
Documentul a fost prezentat în plenul Parlamentului de secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Nicolae Mîndra. Acesta instituie un cadru general pentru organizarea și activitatea Biroului de Investigare a Accidentelor și Incidentelor în Transporturi și stabilește principiile care vor sta la baza investigațiilor tehnice.
Nicolae Mîndra a menționat că legislația actuală reunește într-un singur act atât prevederi privind organizarea Biroului, cât și proceduri tehnice aplicabile diferitelor moduri de transport.
„În prezent, legea reglementează atât organizarea și funcționarea Biroului de Investigare a Accidentelor și Incidentelor în Transporturi, cât și o serie de proceduri tehnice aplicabile diferitelor moduri de transport. Această abordare a generat un cadru normativ mixt, în care normele generale și cele tehnice sunt reunite în același act”, a explicat secretarul de stat.
Potrivit acestuia, noul proiect propune instituirea unei legi-cadru, în timp ce aspectele tehnice specifice fiecărui tip de transport vor fi reglementate separat.
„Prin acest proiect instituim o lege-cadru care va reglementa organizarea, independența și principiile generale ale activității Biroului, iar aspectele tehnice și procedurile specifice transportului aerian, feroviar și naval vor fi stabilite prin regulamente sectoriale distincte și aprobate ulterior”, a declarat Nicolae Mîndra.
Unul dintre principiile fundamentale prevăzute de proiect este independența investigației tehnice. Secretarul de stat a subliniat că scopul acesteia nu este stabilirea vinovăției sau a răspunderii juridice, ci identificarea cauzelor care au dus la producerea unui accident sau incident.
„Un element fundamental al proiectului îl constituie independența investigației. Scopul acesteia nu este de a identifica persoane vinovate și nici de a stabili răspunderea penală sau administrativă”, a spus Mîndra.
El a precizat că investigațiile vor urmări determinarea cauzelor și circumstanțelor producerii accidentelor și incidentelor, iar rezultatele acestora vor sta la baza unor recomandări menite să prevină repetarea unor asemenea evenimente.
Potrivit lui Mîndra, delimitarea clară dintre investigația tehnică și procedurile juridice sau administrative este esențială pentru asigurarea obiectivității investigațiilor și pentru creșterea nivelului de siguranță în transporturi.
Proiectul creează, totodată, cadrul primar pentru armonizarea legislației naționale cu actele Uniunii Europene privind siguranța feroviară, transportul maritim și aviația civilă.
„Totodată, proiectul creează cadrul primar necesar pentru armonizarea legislației naționale cu trei acte importante ale Uniunii Europene privind siguranța feroviară, transportul maritim și aviația civilă”, a precizat Nicolae Mîndra.
Secretarul de stat a subliniat că aplicarea noului cadru legislativ va permite identificarea mai eficientă a riscurilor și formularea unor recomandări de siguranță care să contribuie la prevenirea accidentelor.
Proiectul urmează să stabilească cadrul general de funcționare a Biroului de Investigare a Accidentelor și Incidentelor în Transporturi, iar regulile tehnice și procedurile specifice pentru transportul aerian, feroviar și naval vor fi aprobate ulterior prin acte normative sectoriale.
Noul cadru legislativ urmărește, astfel, separarea investigațiilor tehnice de cele judiciare și administrative, consolidarea independenței procesului de investigare și alinierea normelor naționale la cerințele europene în domeniul siguranței transporturilor.
Circulație sistată temporar pe Aleea Gării. Continuă filmările pentru „Blestemul Mariei Drăgan”
FOTO // Ziua Armatei Naționale, marcată la Chișinău, Bălți și Cahul
Cod Galben de ploi puternice cu descărcări electrice în Republica Moldova
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil
Tot mai mulți copii din stânga Nistrului aleg școlile cu predare în limba română
VIDEO // Trei cetățeni indieni urmau să treacă ilegal Prutul. Un moldovean, reținut
Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Noi cazuri de escrocherii semnalate de polițiști. O femeie din Chișinău, deposedată de 52 000 de euro
Veniturile și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală vor crește cu peste 167 de milioane de lei
Bugetul asigurărilor sociale pentru 2026 crește cu 1,37 miliarde de lei
Funcțiile de director adjunct din școli vor fi scoase la concurs. Primele contracte încetează la 7 septembrie
Situația hidrologică de pe Nistru și Prut rămâne îngrijorătoare. Nivelul apei în lacurile Novodnestrovsk și Stânca-Costești continuă să scadă
Peste 3700 de antreprenori independenți sunt înregistrați în Republica Moldova: ce activități desfășoară
FOTO // Concert aniversar dedicat celor 45 de ani de creație ai compozitorului Constantin Rusnac
AIPA a autorizat săptămâna trecută plata a 3,9 milioane de lei pentru 16 cereri depuse de agricultori
Un nou program regional va orienta investițiile pentru dezvoltarea turismului în nordul ţării
Ziua Națională a Vinului-2026 se anunţă cu un dress code în culorile vinului moldovenesc
Republica Moldova va denunța Acordul privind cooperarea statelor membre ale CSI în combaterea traficului de ființe umane
Republica Moldova și Grecia pregătesc noi proiecte în baza Memorandumului de cooperare culturală
Cronica ARHIVELOR // Eugeniu Coșeriu – savantul care a pus bazele lingvisticii integrale
Peste 200 de milioane de lei, alocate pentru locuitorii din regiunea transnistreană. Vicepremierul Valeriu Chiveri: Afirmațiile Tiraspolului sunt o „denaturare conștientă a realității”
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Bursele studenților, majorate cu cel puțin 40 la sută în noul an de studii: domeniile cu cele mai mari creșteri
Energocom a anunțat prețul pentru energia electrică procurată în luna august
Peste 4 000 de șoferi, documentați pentru încălcări comise în traficul rutier. Cei mai mulți au depășit limita de viteză
Deputatul Alexandr Stoianoglo va candida independent la funcția de bașcan al Găgăuziei
Cetățenii pot investi în valori mobiliare de stat: o nouă rundă de subscriere lansată de Ministerul Finanțelor
Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”, inaugurat la Chișinău