ro

 

Societate
16 Octombrie, 2026 / 20:07
/ Acum 1 zi

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Chișinăul are apă, dar sunt necesare soluții pentru captarea acesteia la niveluri mai mici”

Municipiul Chișinău dispune în prezent de apă suficientă pentru necesitățile sale, chiar dacă debitul râului Nistru este redus, însă sunt necesare soluții tehnice permanente care să permită captarea apei și la niveluri mai mici ale râului. Declarația a fost făcută de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, după ședința de astăzi a Guvernului, în contextul măsurilor întreprinse pentru asigurarea alimentării cu apă a capitalei, transmite MOLDPRES.

Potrivit ministrului, Guvernul a sprijinit autoritățile locale prin punerea la dispoziție a unor pompe pregătite pentru a fi utilizate la nevoie și prin implicarea experților care au propus soluții tehnice. Totodată, la solicitarea Primăriei Chișinău, au fost efectuate teste timp de 24 de ore în condițiile unor deversări mai reduse de apă de la barajul Dubăsari, pentru a verifica funcționarea stației de captare.

„Chiar și în acest moment, când avem debite destul de reduse, totuși apă suficientă este pentru municipiul Chișinău și, în general, pentru toate necesitățile noastre. Acum este important să facem măsurile tehnice ca ea să poată fi captată de fapt”, a declarat Gheorghe Hajder.

Ministrul a subliniat că autoritățile urmăresc identificarea unei soluții de durată, astfel încât alimentarea cu apă să nu depindă exclusiv de pompe sau de alte măsuri provizorii.

„Noi trebuie să avem o soluție permanentă, să putem capta apă și la nivele mai mici și nu doar să fim dependenți de anumite pompe sau soluții provizorii”, a afirmat oficialul.

În ceea ce privește situația de pe râul Nistru, Gheorghe Hajder a precizat că Ucraina a majorat cu aproximativ 20% deversările de apă de la complexul hidroenergetic Novodnistrovsk. Decizia a fost posibilă în urma precipitațiilor înregistrate recent în ambele state și a scăderii temperaturilor, care a redus evaporarea.

Potrivit ministrului, în prezent, întreaga cantitate de apă acumulată din Munții Carpați este eliberată către Republica Moldova, iar specialiștii monitorizează constant evoluția debitului râului.

„Condițiile meteorologice au permis ca să fie o ușoară creștere a deversărilor, ceea ce este un lucru bun. Nu este suficient, dar este o gură de aer în această perioadă complicată”, a menționat Hajder.

Un alt subiect abordat de ministru a vizat autorizația de mediu a Uzinei Metalurgice de la Rîbnița, care urmează să expire peste o săptămână. Potrivit lui Gheorghe Hajder, raportul de referință a fost depus și se află în examinarea Agenției de Mediu, iar decizia va fi luată în baza verificării respectării standardelor și a legislației Republicii Moldova.


 
Ultimele Știri
/ Acum 11 ore

DOC // Un nou magistrat la Judecătoria Strășeni. Decretul de numire a lui Vadim Gribincea a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 11 ore

Monede și lingouri din aur, depistate în bagajul unui pasager la Aeroportul Chișinău

/ Acum 12 ore

Patru drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea trecută

/ Acum 22 ore

Agenda evenimentelor, vineri, 16 octombrie

/ Acum 22 ore

Vreme predominant noroasă în Republica Moldova. Temperaturile vor ajunge până la +15°C

/ Acum 1 zi

Opt companii din țară vor beneficia de granturi pentru amenajarea spațiilor prietenoase familiei și copiilor

/ Acum 1 zi

FOTO // Cabinetele serviciului ftiziopneumologic din cadrul Centrului de Sănătate Cantemir au fost renovate

/ Acum 1 zi

Comisia de evaluare a procurorilor: „Hotărârea CC produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior pe baza normelor contestate”

/ Acum 1 zi

La Chișinău a fost lansat Moldova AI Hub. Peste 100 de specialiști și reprezentanți ai instituțiilor publice au participat la eveniment

/ Acum 1 zi

Academia „Ștefan cel Mare” a oferit angajaților poliției manuale de specialitate pentru formarea profesională

/ Acum 1 zi

Un militar riscă până la șapte ani de închisoare după ce a împușcat din imprudență un coleg

/ Acum 1 zi

APL-urile pot obține până la 300.000 de lei pentru înființarea centrelor de tineret

/ Acum 1 zi

Șase elevi ai Colegiului UTM au fost exmatriculați după agresarea unui tânăr la Chișinău

/ Acum 1 zi

Pregătirea viitorilor profesori va fi reformată: practică din primul an și masterat adaptat specializării