ro

 

Societate
14 Octombrie, 2026 / 22:32
/ Acum 1 zi

Un fost inginer cadastral a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul terenurilor din Trușeni

Un fost inginer cadastral a fost condamnat la nouă ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip închis, pentru delapidarea averii străine, în dosarul privind înstrăinarea ilegală a unor terenuri din comuna Trușeni, municipiul Chișinău. Totodată, trei inculpați au fost recunoscuți vinovați de abuz de serviciu, însă au fost liberați de pedeapsa penală din cauza intervenirii termenului de prescripție, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, fostul inginer cadastral a fost luat sub strajă chiar din sala de judecată, pentru a fi asigurată executarea sentinței până la rămânerea definitivă a acesteia. Acesta a fost achitat de acuzația de escrocherie, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Conform materialelor cauzei, în perioada 2010–2016, inginerul cadastral ar fi acționat în înțelegere cu doi foști primari ai comunei Trușeni, președintele unei întovărășiri pomicole și alte persoane pentru a pune în aplicare o schemă de înstrăinare ilegală a terenurilor aflate în proprietatea administrației publice locale.

Mecanismul ar fi presupus identificarea unor persoane interpuse, întocmirea unor contracte fictive de vânzare-cumpărare și perfectarea documentelor cadastrale necesare pentru a crea aparența legalității tranzacțiilor. Astfel, terenurile ar fi ajuns în proprietatea unor persoane care nu erau membri ai întovărășirilor pomicole, iar ulterior unele loturi ar fi fost vândute la prețuri considerabil mai mari.

Prin aceste acțiuni, bugetului administrației publice locale i-ar fi fost cauzat un prejudiciu de 1.870.088 de lei.

Un alt mecanism, care ar fi funcționat în perioada 2000–2011, ar fi presupus atribuirea gratuită a unor terenuri unor persoane interpuse, în baza unor decizii inexistente sau care nu prevedeau transmiterea loturilor în proprietate. Ulterior, terenurile ar fi fost comercializate la prețuri cuprinse între 10.000 și 15.000 de dolari pentru fiecare lot. Prejudiciul estimat în acest caz se ridică la 1.655.202,55 lei.

În total, prejudiciul estimat în cele două scheme depășește 3,5 milioane de lei.

În ceea ce privește recuperarea prejudiciului, instanța a admis în principiu acțiunea civilă înaintată de Consiliul comunal Trușeni, urmând ca aceasta să fie examinată de instanța competentă în cadrul procedurii civile.

De asemenea, judecătorii au dispus aplicarea sechestrului asupra a șapte terenuri și au menținut sechestrele aplicate asupra bunurilor în faza de urmărire penală.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical la Centrul de Sănătate Cotiujenii Mari

/ Acum 1 zi

O femeie din Dondușeni a rămas fără 30.000 de lei după un apel al unor falși electricieni

/ Acum 1 zi

Grup criminal specializat în atacuri asupra comercianților agricoli, destructurat. Șase persoane vor ajunge pe banca acuzaților

/ Acum 1 zi

Incendiu la o pensiune turistică din Buțeni. O cabană aflată în construcție a fost distrusă

/ Acum 1 zi

Unul din patru elevi, implicat în situații de bullying sau agresiune fizică. Autoritățile elaborează un plan de acțiuni pentru prevenirea și gestionarea cazurilor de violență în școli

/ Acum 1 zi

Igor Grosu: „Tinerii trebuie să învețe în condiții moderne și să-și poată construi viitorul acasă"

/ Acum 1 zi

Judecătorul Valeriu Curicheru a promovat evaluarea externă

/ Acum 1 zi

FOTO // Campanie de prevenire a traficului de persoane. Poliția de Frontieră a informat cetățenii despre riscurile asociate fenomenului

/ Acum 1 zi

Un bărbat din Bălți a fost reținut după ce ar fi cerut bani pentru obținerea unor permise de conducere

/ Acum 1 zi

FOTO // Cahul: Vicepremierul Vladimir Bolea a vizitat stația de epurare și noul sediu al Teatrului Muzical-Dramatic, construite cu sprijinul Fondului de Dezvoltare Regională

/ Acum 1 zi

Incendiu în curtea unui bloc din Cahul. Două automobile au fost distruse de flăcări

/ Acum 1 zi

Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor să conducă cu atenție sporită

/ Acum 2 zile

Republica Moldova vrea să preia din experiența României în procesul de urmărire penală

/ Acum 2 zile

Mai multe oportunități pentru femei, ANPCV propune o strategie națională pentru 2027–2031