VIDEO // Captură de 4 kg de droguri. Doi tineri, reținuți de oamenii legii
Doi tineri au fost reținuți pentru trafic de droguri. Pe acest caz, oamenii legi au ridicat o captură de 4 kg de substanțe narcotice din Spania, informează MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), cele 3 kg de marijuana și 1 kg de cocaină au fost camuflate în colete cu produse alimentare, inclusiv paste făinoase și paneton.
„Autocarul a traversat punctul de trecere a frontierei Leușeni, fiind monitorizat de ofițerii antidrog până la locația în care coletele erau preluate de apropiații persoanelor din Spania. La fața locului, oamenii legii au reținut un tânăr de 21 de ani, care venise să preia coletul cu drogurile camuflate în produsele alimentare. Conform probelor acumulate, acesta ar fi avut rolul de curier și urma să depoziteze drogurile, care ulterior ar fi fost comercializate prin intermediul aplicației Telegram”, a comunicat IGP.
În același dosar a fost reținut și un tânăr de 18 ani, care, potrivit anchetatorilor, a însoțit transportul cu droguri din Spania până în Republica Moldova. Acesta ar fi avut și sarcina de a supraveghea împrejurimile și de a avertiza membrii grupării în cazul în care ar fi observat un pericol de deconspirare.
Procurorii le-au înaintat tinerilor învinuirea pentru trafic de droguri, iar judecătorul de instrucție a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.
Investigațiile continuă în vederea identificării tuturor persoanelor implicate.
Experți internaționali discută la Chișinău despre riscurile din finanțarea politică. Igor Grosu: „În Parlament vom veni cu un pachet de consolidare a legislației electorale”
Expert auto, reținut de CNA pentru un prejudiciu de peste 600 000 de lei
Două judecătoare au fost propuse de CSM pentru numire la Curtea Supremă de Justiție
CNAM a transferat peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite populației în iunie
FOTO // Peste 40 de pompieri cu 13 unități de tehnică specializată au intervenit noaptea trecută la un incendiu în capitală
Peste 15 mii de persoane au solicitat ambulanța în ultima săptămână
Bacalaureat 2026 // Candidații susțin proba la disciplina la alegere
Agenda evenimentelor, marți, 16 iunie
METEO // Ploi de scurtă durată și descărcări electrice, prognozate pentru 16 iunie
SATUL EUROPEAN // Infrastructură modernizată la Frumoasa, Călărași
FOTO // Academia de Științe a Moldovei marchează 65 de ani de la fondare
Transport public îmbunătățit pentru locuitorii din Călărași, Tuzara și Nișcani
VIDEO // Fosta viceprimară a capitalei l-a acționat în judecată pe primarul Ion Ceban
Mai multe primării din Edineț, implicate în procesul de amalgamare voluntară. Alexei Buzu: „Unitate, eficiență și servicii mai bune”
Reguli noi pentru comercializarea cartelelor de telefonie mobilă: cetățenii le vor putea procura doar în baza buletinului de identitate
Guvernul alocă compensații de 1,8 milioane de lei pentru victime ale represiunilor politice
Premierul Alexandru Munteanu: „Fiecare etapă din negocierile cu UE înseamnă instituții mai puternice, servicii publice mai bune și oportunități extinse pentru cetățeni”
Consolidarea mecanismului de evaluare externă a judecătorilor. Comisia de la Veneția: „Inițiativa este compatibilă cu standardele europene”
Curse aeriene directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul inițiază negocierile
Guvernul numește un nou secretar de stat la Ministerul Justiției
Ministrul Emil Ceban, despre militarul în termen, rănit în timpul activităților de instruire: „Tânărul se află în stare gravă, dar stabilă”
Republica Moldova va avea un nou ambasador în India
Cutremur în nord-vestul Chinei: o perosană a decedat, altele opt sunt rănite
SIS anunță că datele personale ale cetățenilor sunt colectate de serviciile speciale rusești pentru a le folosi în operațiuni de fraudă
MDED propune un amplu pachet de măsuri de digitalizare și dereglementare, în sprijinul mediului de afaceri
Moneda comemorativă „Sergiu Rădăuțanu – 100 de ani de la naștere”, pusă în circulație de BNM
Euro se apreciază ușor, iar dolarul își menține valoarea
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu coraportorii comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Agenda evenimentelor, miercuri, 17 iunie
Ce urmează după deschiderea negocierilor cu UE? Mihai Isac: Adevărata provocare începe acum – Republica Moldova trebuie să construiască un stat pregătit pentru aderare