ro

 

Știri în imagini
06 Septembrie, 2026 / 16:16
/ 22 Iulie, 2026

GALERIE FOTO // Prima ședință a Guvernului Tofan, în imagini: priorități, decizii și atmosfera din debutul noului Executiv

Mardari Andrei
Fotoreporter

Imagini prima ședință a Guvernului condus de premierul Vasile Tofan, în cadrul căreia noul Executiv și-a prezentat principalele priorități și a trasat primele sarcini urgente.

În deschiderea ședinței, premierul a anunțat șapte obiective prioritare, pentru realizarea cărora le-a cerut miniștrilor să acționeze fără întârziere. Printre acestea se numără soluționarea problemelor legate de salariile „nesimțite”, reducerea cheltuielilor pentru „turismul de serviciu”, relansarea reformei fiscale, diminuarea controalelor abuzive asupra antreprenorilor și impulsionarea procesului de integrare europeană.

Vasile Tofan a declarat că Executivul pe care îl conduce va avea o comunicare directă și transparentă și că „va spune lucrurilor pe nume”. Pe agenda primei ședințe au figurat 24 de subiecte, majoritatea vizând măsurile necesare pentru avansarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Cum au reacționat miniștrii, care a fost atmosfera din sala de ședințe și care au fost primele momente ale activității noului Cabinet pot fi urmărite în galeria foto realizată de fotoreporterul MOLDPRES, Andrei Mardari.


 
Ultimele Știri
/ 13 August, 2026

GALERIE FOTO // Antrenamente pentru parada dedicată Zilei Independenței. Peste 100 de unități de tehnică militară și specială vor fi prezentate în PMAN

/ 10 August, 2026

GALERIE FOTO // Drumul Arionești–Otaci, deschis circulației după reabilitare

/ 07 August, 2026

GALERIE FOTO // Diaspora, acasă: Imagini de la cea mai mare reuniune a moldovenilor de peste hotare

/ 03 August, 2026

GALERIE FOTO // Zilele Diasporei: povești, cărți și artă, care păstrează legătura cu Republica Moldova

/ 30 Iulie, 2026

GALERIE FOTO // Vernisajul expoziției „Noua Speranță” semnată de artistul plastic Roman Tolici

/ 27 Iulie, 2026

GALERIE FOTO // Claca de odinioară a prins din nou viață în satul Văratic

/ 24 Iulie, 2026

GALERIE FOTO // Expoziția lui Roger Ballen, inaugurată la Muzeul Național de Artă al Moldovei

/ 23 Iulie, 2026

GALERIE FOTO // Povestea pâinii din epoca fierului, prezentată într-o expoziție la Muzeul Național de Istorie

/ 22 Iulie, 2026

GALERIE FOTO // Guvernul condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestire

/ 21 Iulie, 2026

GALERIE FOTO // Vasile Tofan a prezentat programul noului Guvern în Parlament: imagini din ziua solicitării votului de încredere

/ 21 Iulie, 2026

GALERIE FOTO // Rezultatele campaniei „Matematica de la egal la egal”, prezentate în cadrul unui eveniment de totalizare

/ 12 Iulie, 2026

GALERIE FOTO // Înaltpreasfințitul Antonie, noul Mitropolit al Basarabiei, a fost înscăunat în cadrul unei ceremonii solemne la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din capitală

/ 06 Iulie, 2026

GALERIE FOTO // Republica Moldova comemorează victimele deportărilor staliniste din 1949

/ 03 Iulie, 2026

GALERIE FOTO // Expoziția „Adevărata natură” a artistului Șerban Savu, inaugurată la Muzeul Național de Artă al Moldovei