ro

 

Știri în imagini
14 Octombrie, 2026 / 23:01
/ 27 August, 2026

GALERIE FOTO // Conducerea Republicii Moldova a adus un omagiu eroilor și a depus flori de Ziua Independenței

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Vasile Tofan au participat astăzi la ceremoniile solemne organizate la Chișinău cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Oficialii au depus coroane de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, unul dintre simbolurile istorice ale Republicii Moldova, iar anterior au adus un omagiu eroilor căzuți pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a țării, la monumentul „Maica Îndurerată” din cadrul Complexului Memorial „Eternitate”.

Ceremoniile au fost urmate de momente de reculegere și intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova.

La evenimente au participat deputați, membri ai Guvernului și ai organelor de drept, veterani ai războiului de pe Nistru, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, ai organizațiilor etnice, precum și cetățeni și oaspeți ai capitalei.

Imaginile surprinse la cele două ceremonii redau atmosfera solemnă a manifestărilor dedicate celor 35 de ani de Independență.


 
Ultimele Știri
/ 04 Septembrie, 2026

GALERIE FOTO // Serviciul Vamal, 35 de ani la frontiera economiei Republicii Moldova

/ 03 Septembrie, 2026

GALERIE FOTO // Siguranța online a copiilor, în centrul unei conferințe internaționale la Chișinău, cu participarea șefei statului, Maia Sandu, și a Primei Doamne a României, Mirabela Grădinaru

/ 02 Septembrie, 2026

GALERIE FOTO // Start Bookfest Chişinău. 30 de edituri şi zeci de evenimente culturale

/ 02 Septembrie, 2026

GALERIE FOTO // Ședința Guvernului din 2 septembrie: decizii pentru armonizarea legislației cu normele UE și sprijin pentru cetățeni

/ 01 Septembrie, 2026

GALERIE FOTO // Visul de a salva vieți începe aici. Jurământul studentului la USMF

/ 01 Septembrie, 2026

GALERIE FOTO // 1 Septembrie, emoții și un nou început în școlile din Moldova

/ 31 August, 2026

GALERIE FOTO // Marea Dictare Națională, în imagini: Limba română ne unește

/ 30 August, 2026

GALERIE FOTO // „Serenade la Butuceni”: Povestea unui concert spusă în imagini

/ 28 August, 2026

GALERIE FOTO // „Produs Autohton 2026”

/ 28 August, 2026

GALERIE FOTO // Mii de oameni au sărbătorit Independența Republicii Moldova în Piața Marii Adunări Naționale

/ 27 August, 2026

GALERIE FOTO // 35 de ani de Independență: PMAN a găzduit cea mai amplă paradă militară din ultimii ani, cu peste 2000 de militari și 100 unități de tehnică specială

/ 27 August, 2026

GALERIE FOTO // 27 august 1991 – Ziua în care Moldova a ales libertatea

/ 26 August, 2026

GALERIE FOTO // Deputații primului Parlament au revenit în sala în care, acum 35 de ani, au votat Declarația de Independență

/ 24 August, 2026

GALERIE FOTO // Cea de-a IV-a ediție a Forumului național al cadrelor didactice, organizată la Chișinău

 


 
/ Acum 14 ore

Preşedinta Maia Sandu, mesaj de Hramul capitalei: „Trebuie să construim un Chișinău european pentru copiii și nepoții noștri”

/ Acum 14 ore

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău

/ Acum 23 ore

După avansarea negocierilor de aderare, Marta Kos anunță o vizită la Chișinău: „Vom continua să sprijinim Republica Moldova”

/ Acum 23 ore

Reuniunea de la Luxemburg // Thomas Byrne: „Devotamentul și angajamentul Republicii Moldova sunt de lăudat”

/ Acum 23 ore

Reuniunea de la Luxemburg // Marta Kos: „Reformele pot aduce Republicii Moldova mai multe fonduri europene și investiții”

/ Acum 1 zi

Reuniunea de la Luxemburg // Cristina Gherasimov: „Decizia de astăzi le oferă cetățenilor un motiv în plus să aibă încredere în alegerea europeană”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Reuniunea de la Luxemburg: UE salută progresele Republicii Moldova în negocierile de aderare și reconfirmă sprijinul pentru reforme

/ Acum 1 zi

VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, înaintea Reuniunii de la Luxemburg: „Suntem pregătiți și foarte hotărâți să realizăm reformele necesare pentru aderarea la UE până în 2030”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Căușeni: O femeie de 75 de ani, agresată în propria locuință. Suspectul, reținut de poliție

/ Acum 1 zi

Prim-ministrul Vasile Tofan: Republica Moldova este într-o cursă contra cronometru pentru a încheia negocierile de aderare la UE până în 2028

Vezi mai multe