FOTO // Patrimoniul cultural al Șoldăneștiului, valorificat prin artă și dialog între generații
Poezia, pictura și muzica au adus împreună elevi, profesori și membri ai comunității din Șoldănești, în cadrul primelor activități ale proiectului „Patrimoniul viu al Șoldăneștiului – Dialog între generații”, dedicat păstrării memoriei istorice și promovării valorilor culturale locale. Evenimentele sunt organizate de Muzeul de Istorie și Etnografie din Șoldănești, cu sprijinul Programului național „Acces la cultură”, finanțat de Ministerul Culturii, relatează MOLDPRES.
Unul dintre momentele centrale ale programului a fost atelierul „Harta memoriei”, în cadrul căruia elevii Școlii de Arte Plastice din Șoldănești au prezentat lucrarea colectivă „Altare nevăzute”, realizată sub îndrumarea profesorilor Iurie Durnea și Oxana Iaghilova.
Expusă în sala muzeală „Deportările – pagină tristă a istoriei”, harta pictată evocă deportările în Siberia și readuce în atenție suferințele din trecut. Lucrarea oferă tinerilor o modalitate de a descoperi istoria prin artă și de a înțelege importanța păstrării mărturiilor despre evenimentele care au marcat comunitatea.
Programul a continuat cu lansarea volumului de poezie „Închis în univers – Versuri de suflet”, semnat de Constantin Sandic. Elevii din localitate au susținut recitaluri de poezie și momente muzicale, transformând întâlnirea într-un prilej de afirmare a talentului artistic și de apropiere între generații.
Prin activitățile sale, proiectul „Patrimoniul viu al Șoldăneștiului – Dialog între generații” își propune să apropie tinerii de istoria comunității, să-i implice în viața culturală locală și să încurajeze transmiterea valorilor și a experiențelor de la o generație la alta.
Proiectul este realizat în cadrul Programului național „Acces la cultură”, prin care Ministerul Culturii susține inițiativele ce contribuie la dezvoltarea vieții culturale în comunitățile din Republica Moldova
Republica Moldova și România pregătesc un acord de colaborare în domeniul patrimoniului muzeal
FOTO // „Satul European”: investiție de peste 7 milioane de lei în muzeul din Taraclia
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Biserica din Piatra, între istorie și renaștere: mormintele familiei Lazo și icoanele salvate în perioada sovietică
Patrimoniul vitivinicol și tradițiile alimentare, reflectate într-o expoziție deschisă la Muzeul de Istorie
FOTO // Emil Loteanu, omagiat printr-o expoziție cu circa 100 de documente la Biblioteca Națională
FOTO // Chișinăul de odinioară: povești și tradiții mai puțin cunoscute ale capitalei
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău
Asociația moldovenilor din Portugalia „Miorița” a marcat 20 de ani de activitate printr-un concert aniversar
Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, în vizită la Taraclia: Finanțarea proiectelor culturale și atragerea tinerilor în domeniu, printre subiectele discutate
Municipiul Cahul, singurul candidat la titlul de „Capitală Europeană a Culturii 2033” din Republica Moldova
VIDEO // „Grădina de sticlă”, aplaudată în Grecia. Spectacolul TNME a ajuns la publicul din Pireu
FOTO // Ministerul Culturii propune simplificarea procedurii de obținere a subvențiilor pentru mass-media
FOTO // Federico García Lorca, evocat la Chișinău
FOTO // Peste 4.000 de spectatori au participat la Zilele Filmului Românesc în Republica Moldova
Primarul municipiului Bălți va putea fi asistat de un cabinet propriu. Proiectul, votat în prima lectură
Facilități fiscale și vamale pentru importul a 24 de instrumente muzicale destinate Colecției naționale de instrumente muzicale
Consiliul Permanent al OSCE: R. Moldova respinge acuzațiile Rusiei privind regiunea transnistreană și cere retragerea forțelor militare de pe teritoriul țării
Incident violent într-o școală din capitală. Un elev de 14 ani a suferit leziuni în urma unui caz de agresiune
Votat în prima lectură: Lucrările de construcție a liniei electrice Strășeni–Gutinaș și de modernizare a stației electrice Strășeni vor fi declarate de utilitate publică de interes național
FOTO // Trei carabinieri moldoveni s-au întors din Kosovo după șase luni de misiune de menținere a păcii
Parlamentul a votat politica bugetar-fiscală pentru 2027. Aproape 70 de amendamente au fost înaintate în lectura a doua
FOTO // Patrimoniul cultural al Șoldăneștiului, valorificat prin artă și dialog între generații
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Caraciobanu, actorul care a marcat teatrul și filmul moldovenesc
Reorganizarea școlilor: 1.649 de elevi primesc alocații, iar 57 de autobuze au fost alocate pentru transport
Accesul la educație și servicii publice de calitate, în atenția secretarului de stat Ivan Țurcan în cadrul vizitelor efectuate la Tiraspol, Bender și Varnița
Noul premier al României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Pachetul de politici fiscale și vamale pentru anul 2027 a fost adoptat Parlament
FOTO // Recunoaștere europeană pentru 15 clustere economice din Republica Moldova
Secretarul general al Guvernului, Lilia Dabija: „Parcursul european al Republicii Moldova trece prin satele noastre și beneficiile reformelor trebuie să fie resimțite la nivel local”
Cooperarea dintre R. Moldova și International IDEA, discutată la Chișinău. Ministrul Mihai Popșoi: „Ne dorim ca experiența noastră să contribuie la protejarea proceselor democratice din alte state”