FOTO // Peste 2 000 de spectatori au participat la Zilele Filmului Românesc de la Chișinău
Peste 2 000 de spectatori au urmărit, în perioada 17-20 septembrie, proiecțiile și evenimentele conexe din cadrul celei de-a XII-a ediții a Zilelor Filmului Românesc (ZFR) la Chișinău. Festivalul își continuă programul în alte localități din Republica Moldova, relatează MOLDPRES.
În paralel cu evenimentele de la Chișinău, peste 500 de persoane au participat la proiecțiile organizate la Hâncești, Nisporeni, Călărași și Strășeni. În perioada 23 septembrie - 10 octombrie, ZFR va ajunge la Cimișlia, Ungheni, Florești, Sângerei, Bălți și Cahul.
La Chișinău, filmele au fost proiectate la Cineplex Loteanu și Cinema Odeon, unde spectatorii au avut posibilitatea să vizioneze producții românești recente, prezentate în premieră în Republica Moldova, dar și filme clasice. Proiecțiile au fost urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri cu invitații festivalului.
Ediția din acest an i-a dedicat secțiunea FOCUS cineastului Valeriu Andriuță. Programul s-a deschis cu lungmetrajul „Cercul”, o coproducție între cinematografiile de pe cele două maluri ale Prutului, în prezența regizorului și scenaristului Valeriu Andriuță, a producătoarei și monteuzei Iulia Andriuță, precum și a membrilor echipei filmului.
În cadrul aceleiași secțiuni au fost proiectate filmele „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, și „Dragoste 1. Câine”, regizat de Florin Șerban, în care Valeriu Andriuță interpretează roluri. Cineastul a prezentat, de asemenea, studenților cinci scurtmetraje realizate între 1999 și 2020, în care a jucat sau pe care le-a scris și regizat.
Programul ZFR 2026 a inclus și filme românești lansate sau premiate la festivaluri internaționale în 2025 și 2026. Printre acestea s-au numărat „Y”, „Piatră foarfecă hârtie”, „Dinți de lapte” și „Sorella di Clausura”. Pentru publicul tânăr a fost prezentat „Atlasul universului”, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Berlin din 2026, precum și animația „Robinson Crusoe”, o coproducție româno-italiană din 1974.
O altă secțiune a ediției a fost dedicată actorului Florin Piersic, care a împlinit 90 de ani în 2026. Publicul a putut revedea trei filme din filmografia sa - „Parașutiștii”, „Pintea” și „Drumul oaselor” -, alese de actor. Despre filmele din retrospectivă a discutat cu spectatorii Laurențiu Damian, președintele Uniunii Cineaștilor din România.
La Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, studenții catedrei Multimedia au participat la un masterclass susținut de Laurențiu Damian și la o întâlnire cu Valeriu Andriuță.
Tradiția lansării unei cărți de cinema în limba română a fost continuată prin prezentarea volumului „Viața de după moarte a mediilor. Persistență, rezistență, reinvenție”, de Liri Chapelan, lucrare dedicată fenomenului obsolescenței și reevaluării trecutului cinematografiei.
Zilele Filmului Românesc la Chișinău sunt organizate de Asociația Cineaștilor Independenți din Republica Moldova „Alternative Cinema” și casa de producție Rova Film din România.
Ediția a XII-a este finanțată de Centrul Național al Cinematografiei din Moldova, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Centrul Național al Cinematografiei din România și Uniunea Cineaștilor din România.
FOTO // Expoziția „BookM@p 2” aduce la Chișinău universul ilustrației de carte pentru copii
FOTO // O nouă atracție turistică în Găgăuzia: „Ciotra găgăuză”
FOTO // Peste 25 de olari și ceramiști, reuniți la expoziția „Moștenire vie”, la Muzeul Național de Etnografie
FOTO // Invențiile poloneze care au schimbat lumea, prezentate într-o expoziție la Muzeul de Istorie și Etnografie din Mereni
Expoziția „CLARA – Artă pentru prevenție” deschide la Chișinău un program de evenimente despre corp și sănătate
FOTO // Turiștii pot descoperi specificul arhitectural al Orheiului Vechi prin intermediul unui nou ghid
FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // „Prepeleacul”, obiectul neobișnuit care păstrează o parte din istoria satului Iurceni
Liedul basarabean, adus mai aproape de public prin trei concerte la Butuceni, Cahul și Chișinău
Republica Moldova urmărește aderarea la rețeaua TRADUKI. Subiectul, discutat de ministrul Dan Suruceanu cu ambasadorul Germaniei
Arcul de Triumf din Chișinău va fi înregistrat ca proprietate publică a statului
VIDEO // „Caligula”, spectacolul Teatrului „Ivan Franko” din Kiev, a fost prezentat la Chișinău
„La Traviata” de Giuseppe Verdi, povestea unei iubiri sacrificiale, prezentată la Chișinău
VIDEO, FOTO // Festivalul Etniilor, ajuns la ediția a XXV-a, a reunit la Chișinău peste 45 de organizații etnoculturale
GALERIE FOTO // Festivalul Etniilor 2026 reunește la Chișinău tradiții și culturi din întreaga țară
Guvernul, Comisia Europeană și partenerii din instituțiile financiare internaționale au discutat prioritățile investiționale din Planul de Creștere pentru Moldova
Prim-ministrul Vasile Tofan, la Dialog Pro-Industrie: „Vrem o industrie mai competitivă, mai tehnologizată și mai rezilientă”
VIDEO // Nivelul Nistrului este scăzut, dar apa este suficientă pentru Chișinău. Gheorghe Hajder anunță adaptări tehnice la stația de captare pentru orice scenariu
Vasile Tofan și Valdis Dombrovskis, declarații comune despre Planul de Creștere și parcursul european al Moldovei: „O țară destinată să fie membră a UE"
Noul Concept de reorganizare a administrației locale, discutat cu președinții de raioane și primarii orașelor
Cazul procurorului Victor Cazacu ajunge la CSJ. Comisia de evaluare contestă hotărârea CSP
Alexei Buzu, despre reforma APL la nivel de raioane: „Miza sunt comunități mai puternice și o administrație care are capacitatea să le dezvolte”
FOTO // Teatre din Moldova și Azerbaidjan vor dezvolta proiecte artistice comune în baza unui Memorandum
ANSP: 32 de persoane s-au intoxicat la un eveniment privat în Florești. La șase pacienți a fost depistată Salmonella
Candidatul Republicii Moldova a fost reales membru al Subcomitetului ONU pentru prevenirea torturii
Spectacolul „Chirița în concert la Chișinău” va fi prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad
Regatul Unit anunță un nou pachet de sancțiuni care vizează fondurile de război ale Kremlinului
FOTO // Festivalul Internațional de muzică clasică „CRESCENDO” și-a deschis cea de-a XIV-a ediție la Cahul
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare Valeriu Chiveri cu ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova Petra Lärke
Guvernul va transmite întreprinderii „Apă-Canal Chișinău” încă trei pompe pentru captarea apei din Nistru
FOTO // Industria Republicii Moldova își stabilește prioritățile pentru dezvoltare și competitivitate. Premierul Vasile Tofan: „Guvernul este alături de antreprenori"