ro

 

Cultură
01 Septembrie, 2026 / 16:57
/ Acum 6 zile

Zilele Filmului Românesc aduc la Chișinău patru filme lansate pe marile scene internaționale

Filme românești lansate și apreciate la marile festivaluri internaționale vor ajunge în premieră în Republica Moldova, la cea de-a 12-a ediție a Zilelor Filmului Românesc. Patru dintre producțiile recente prezentate la festivaluri precum Veneția, Locarno, Varșovia și Tallinn vor putea fi urmărite la Chișinău, în perioada 17–20 septembrie, la Cineplex Loteanu și Cinema Odeon, relatează MOLDPRES.

Printre titlurile incluse în program se numără „Piatră foarfecă hârtie”, cel mai recent film al regizorului Adrian Sitaru, premiat pentru regie la festivalul Black Nights de la Tallinn. Cineastul va fi prezent la Chișinău pentru o discuție cu spectatorii, alături de actrița originară din Republica Moldova, Virginia Rusu, aflată la debutul într-un lungmetraj.

Un alt film așteptat este „Y”, debutul în lungmetraj al actriței Maria Popistașu și al scenaristului și regizorului Alexandru Baciu. Drama despre conflicte de familie, relații de putere și adopțiile internaționale din România postcomunistă a fost lansată la Festivalul de la Varșovia și a fost desemnată cel mai bun lungmetraj în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc de la TIFF.
Din program face parte și „Dinți de lapte”, al doilea lungmetraj al regizorului Mihai Mincan, prezentat în premieră mondială în secțiunea „Orizzonti” a Festivalului de la Veneția. Filmul, plasat în anii 1989-1990, urmărește povestea unei fetițe de zece ani care încearcă să înțeleagă dispariția surorii sale într-o societate aflată în pragul colapsului. La proiecția de la Chișinău va participa actorul Igor Babiac.
Publicul va putea vedea și „Sorella di Clausura”, cel mai recent film al regizoarei Ivana Mladenović, lansat la Festivalul de la Locarno în 2025. Pentru rolul principal, actrița Katia Pascariu a obținut premiul „Boccalino d’Oro”. Filmul, descris drept o „comedie punk”, a fost ulterior prezentat și premiat la mai multe festivaluri internaționale.
Organizatorii anunță că intrarea la proiecții va fi liberă. Pentru filmele de la Cineplex Loteanu este necesară rezervarea prealabilă a biletelor cu valoare zero, iar la Cinema Odeon accesul se va face după principiul „primul venit, primul servit”. Filmele noi vor fi subtitrate în limba engleză.

Programul Zilelor Filmului Românesc nu se va limita la Chișinău. În perioada 17 septembrie – 10 octombrie, filmele festivalului vor ajunge în zece orașe din Republica Moldova, între care Hâncești, Nisporeni, Călărași, Strășeni, Cimișlia, Ungheni, Florești, Sângerei, Bălți și Cahul.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

GALERIE FOTO // Mii de oameni au sărbătorit Independența Republicii Moldova în Piața Marii Adunări Naționale

/ Acum 4 zile

Bookfest revine la Chișinău: cinci zile de carte, întâlniri cu scriitori și evenimente culturale

/ Acum 5 zile

Sofia Rotaru felicită Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței: „La mulți ani! Să fie pace”

/ Acum 6 zile

Ministerul Culturii dă start colectării ofertelor pentru traducerea cărții naționale în străinătate

/ Acum 7 zile

Editurile își pot propune titlurile pentru Programul de editare a cărții naționale 2027

/ Acum 7 zile

Fotografiile lui Mihai Potârniche, expuse la Președinție la 35 de ani de la Independență: „Ceea ce am fotografiat atunci este astăzi istorie”

/ Acum 7 zile

Programele TV în limba română și conținutul autohton vor avea o pondere mai mare în spațiul audiovizual. Inițiativa legislativă, susținută de Parlament

/ Acum 7 zile

FOTO // „Independența care ne unește: Moldova 35”. Peste 200 de documente despre istoria Independenței, reunite într-o expoziție la Biblioteca Națională

/ Acum 7 zile

„Spectacolele Independenței”: istoria și memoria Basarabiei, readuse în scenă la Teatrul Național

/ Acum 7 zile

Chișinăul devine, pentru o săptămână, capitala literaturii europene: CHILL aduce împreună scriitori din Moldova, Ucraina și Europa

/ Acum 7 zile

Republica Moldova va avea o nouă lege privind activitatea mass-media, aliniată la standardele europene

/ Acum 7 zile

Dan Suruceanu, de Ziua Independenței Ucrainei: „Libertatea și cultura să rămână reperele care ne unesc, să ne dea puterea de a construi un viitor european”

/ 24 August, 2026

FOTO // Glasuri bărbătești și cântece de haiducie au răsunat la Rezina

/ 24 August, 2026

Producătorii moldoveni vor avea acces la coproducții europene și noi mecanisme de finanțare