Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a participat la careul solemn consacrat începutului noului an școlar la Liceul Teoretic „Evrica” din Rîbnița
La data de 1 septembrie 2026, viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a participat la careul solemn „Primul sunet”, organizat la Liceul Teoretic „Evrica” din orașul Rîbnița. Vicepremierul a adresat mesaj de felicitare elevilor, cadrelor didactice și părinților cu prilejul începerii noului an de studii, urându-le perseverență, rezultate frumoase și încredere în propriile capacități.
Participarea la eveniment a constituit un bun prilej de a reafirma sprijinul autorităților constituționale pentru comunitatea școlară a instituției, care, în pofida dificultăților întâmpinate de-a lungul anilor, continuă să asigure accesul copiilor la studii de calitate în limba română, în baza programelor educaționale naționale.
„Vom continua să acordăm o atenție prioritară bunei funcționări a școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană și să susținem elevii, profesorii și părinții care apără, prin efortul lor zilnic, dreptul la educație în limba maternă. Liceul Teoretic „Evrica” reprezintă un exemplu de demnitate, reziliență și devotament față de valorile educației naționale”, a menționat viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri.
În același timp, a fost subliniat faptul că preocupările Chișinăului vizează nu doar activitatea celor opt instituții de învățământ cu predare în limba română, ci întregul sistem educațional din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Procesul educațional din regiune trebuie să fie organizat în conformitate cu prevederile Codului educației al Republicii Moldova și cu normele europene în domeniu, astfel încât dreptul la o educație modernă, sigură și de calitate să fie garantat tuturor copiilor din regiune.
-
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu președintele Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale, despre dezvoltarea sectorului în Republica Moldova
59 de tineri au încheiat programul de stagii plătite în serviciul public
Starea de alertă în sectorul energetic și în domeniul hidrologic, prelungită cu 30 de zile
Guvernul susține introducerea licențierii la importul de culturi cerealiere și oleaginoase până la 31 octombrie 2026
Guvernul va sprijini incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, în baza unui Program național pentru anii 2026-2030
29 de proiecte noi de dezvoltare regională, incluse în Documentul unic de program 2025-2027
Guvernul uniformizează treptat regimul fiscal aplicat mărfurilor introduse de operatorii economici din regiunea transnistreană
Întrevederea șefului Biroului politici de reintegrare cu ambasadorul Regatului Belgiei în Republica Moldova
Lipsa sediilor proprii rămâne principalul impediment în pregătirea instituțiilor de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană
Subiecte de actualitate privind dosarul transnistrean discutate de viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri și ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Păun Rohovei
Președinții României și Ucrainei, invitați la sărbătorirea a 35 de ani de independență a Republicii Moldova
Maia Sandu a pledat, la Kyiv, pentru consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei: înseamnă un cer mai sigur și deasupra Republicii Moldova
Premierul Vasile Tofan, mesaj către poporul ucrainean, la inaugurarea expoziției dedicată patrimoniului sacru al Ucrainei: „Apărând independența Ucrainei, apărați, în același timp, și independența noastră”
Președinta Maia Sandu a fost decorată de Președintele Volodymyr Zelenskyy cu Ordinul Cneaghinei Olga
Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a participat la careul solemn consacrat începutului noului an școlar la Liceul Teoretic „Evrika” din Rîbnița
Regele Haakon al Norvegiei a depus jurământul de loialitate în parlament
Peste 4 000 de șoferi, documentați pentru încălcări comise în traficul rutier. Cei mai mulți au depășit limita de viteză
Peste 82 de milioane de lei pentru agricultori, autorizați la plată în august, mare parte pentru compensarea pierderilor provocate de secetă
Circa 14 mii de tone de carburanți, importate în ultimele zile în Republica Moldova: stocurile comerciale au crescut
Regim fiscal uniformizat treptat pentru operatorii economici din regiunea transnistreană: ce categorii de mărfuri sunt vizate din 1 septembrie
Spectacolul „Dosarele Siberiei”, la Cotroceni. Președintele Nicușor Dan: „Memoria victimelor represiunilor totalitare aparține întregii Europe”
Ministrul Educaţiei, Dan Perciun, la început de an școlar: „Școala formează oameni care gândesc liber”
Chișinăul are cei mai mulți alegători. Datele CEC privind Registrul de Stat al Alegătorilor
GALERIE FOTO // Visul de a salva vieți începe aici. Jurământul studentului la USMF
Procuratura Generală vine cu noi detalii despre dublul deces de la Criuleni
Congresul Mondial al Eminescologilor, la a XV-a ediție. Ministrul Dan Suruceanu: „Un spațiu în care descoperim operele care nu încetează să ne vorbească”
Administrația Națională a Drumurilor, apel către șoferi la început de an școlar: „Prudență sporită în trafic”
Nicușor Dan: „Relația cu Republica Moldova rămâne extrem de importantă pentru politica externă a României”
VIDEO // Peste 1 milion de lei în amenzi după controalele la spălătoriile auto din Moldova
Munca informală scade în Republica Moldova. Agricultura și construcțiile rămân domenii prioritare