Contoarele de energie și gaze ar putea fi verificate mai rar. Ministerul Energiei vrea să reducă facturile consumatorilor
Contoarele de energie electrică și gaze naturale ar putea fi verificate la intervale mai mari, după modelul practicat în unele state ale Uniunii Europene. Ministerul Energiei analizează această posibilitate pentru a reduce costurile de distribuție și, implicit, cheltuielile care se regăsesc în tarifele achitate de consumatori, relatează MOLDPRES.
În prezent, în Republica Moldova, contoarele trifazate sunt supuse verificării metrologice o dată la patru ani, iar cele monofazate, utilizate în majoritatea apartamentelor și caselor mici, o dată la opt ani.
Potrivit estimărilor Ministerului Energiei, extinderea perioadei dintre verificări ar putea permite unui operator să economisească aproximativ 40 de milioane de lei anual, fără TVA. Costurile verificărilor sunt incluse în tarifele de distribuție.
În mai multe state membre ale Uniunii Europene, contoarele sunt verificate o dată la opt ani sau chiar la intervale mai mari. Datele prezentate de operatorii de distribuție arată că durata de funcționare a contoarelor este, în multe cazuri, considerabil mai mare decât perioada dintre verificările metrologice, iar abaterile semnificative sunt rare.
Subiectul a fost discutat astăzi în cadrul unei ședințe convocate de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cu participarea operatorilor sistemelor de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale și a conducerii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
„Vrem să reducem cât de mult putem presiunea facturilor pentru cetățeni și căutăm economii în toate procesele pe care le putem eficientiza”, a declarat Dorin Junghietu.
Ministrul a precizat că verificarea mai rară a contoarelor este una dintre soluțiile analizate, în baza practicilor europene și a datelor tehnice disponibile.
Premier Energy Distribution susține că actualele intervale de verificare metrologică ar putea fi extinse prin modificarea cadrului normativ. Compania afirmă că producătorii garantează funcționarea contoarelor în parametri optimi pentru perioade mai lungi.
Conform operatorului, durata de viață a unui contor este de aproximativ 18 ani, iar modificările analizate ar urma să vizeze toate tipurile de contoare, nu doar cele inteligente.
La rândul său, RED-Nord a informat că organizează anual licitații pentru verificarea metrologică a contoarelor. Costurile acestor proceduri sunt de aproximativ 2 milioane de lei, iar cheltuielile totale anuale pentru verificări ajung la circa 5 milioane de lei.
Datele prezentate de companie arată că doar aproximativ 5% dintre contoarele verificate prezintă abateri care depășesc marja admisă. Cele mai multe dintre acestea sunt contoare vechi, aflate deja la a doua verificare metrologică.
Și în sectorul gazelor naturale au fost identificate posibilități de optimizare. Operatorii au prezentat date potrivit cărora o mare parte dintre consumatorii casnici au un consum redus, iar în anumite cazuri costurile de întreținere și verificare a contoarelor depășesc veniturile generate din serviciile respective.
Ministerul Energiei și ANRE urmează să continue analiza tehnică și economică împreună cu operatorii de distribuție. Ulterior, autoritățile intenționează să elaboreze propuneri de modificare a cadrului normativ, ținând cont de standardele europene, experiența altor state și recomandările producătorilor de echipamente.
Circulația pe R22 la Zăicani, Teleneşti, este redirecționată pe un drum provizoriu în timpul reparației podului
Transportatorii moldoveni nu vor mai achita taxe rutiere în Armenia pentru cursele CEMT
Termenul pentru privatizarea a patru întreprinderi de stat a fost prelungit până în octombrie
Necesarul de energie electrică al Republicii Moldova este acoperit integral pentru ziua de azi
Asociațiile de proprietari vor avea acces mai ușor la credite pentru renovarea blocurilor
VIDEO // Schemă de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei, deconspirată de autorități
DOC // Termenul pentru depunerea ofertelor la privatizarea hotelului „Zarea” a fost prelungit
Încasările din impozitul pe chirii au crescut cu 33,7% în primele șapte luni ale anului 2026
DOC // Programul Strategic al Sectorului de Acvacultură 2026–2030, publicat în Monitorul Oficial
Linia electrică Bălți–Dnestrovsk a fost repusă în funcțiune
Republica Moldova și-a majorat capacitățile de producere a energiei regenerabile cu aproape 94 MW în prima jumătate a anului
Euro și dolarul își continuă ieftinirea
Norvegia ar putea continua finanțarea programului EcoVoucher și sprijini investițiile în baterii de stocare a energiei
Republica Moldova are asigurat necesarul de energie pentru astăzi. Energocom a rezervat volumele
Circa 2 200 de petiții și adresări verbale din partea cetățenilor au fost recepționate de Parlament în prima jumătate a anului
ANRE: 75 de stații din țară raportează lipsă de motorină, iar 27 nu au benzină
VIDEO // Un bărbat din Florești, reținut într-un caz de escrocherie după ce a deposedat o femeie de circa 62 000 de lei
Peste 750 de ultramaratoniști din 13 țări vor concura pe întinderea sărată a Lacului Tuz din Turcia
Funcția de bașcan al Găgăuziei a fost declarată vacantă
Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, a fost condamnat la opt ani de închisoare de magistrații Curții de Apel Sud
FOTO // Republica Moldova participă la COP17 privind combaterea deșertificării și restaurarea terenurilor
Peste 3 800 de șoferi, documentați pentru încălcări comise în traficul rutier. Cei mai mulți au depășit limita de viteză
Debitul de intrare în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk a coborât la un nivel alarmant
Peste 230 de pacienți au beneficiat de tratament intervențional pentru AVC ischemic acut în prima jumătate a anului
Maia Sandu îi îndeamnă pe copii să povestească despre cărțile citite în această vară. Cei mai pasionați de lectură, invitați la Președinție
FOTO // Peste 165 de hectare din raionul Dondușeni vor putea fi irigate printr-un nou sistem de alimentare cu apă
Un adolescent din Republica Moldova, salvat de polițiștii români după ce a fost luat de curenții Prutului
Un tânăr a fost condamnat la 23 de ani de închisoare după ce ar fi violat și omorât o femeie la Chișinău
CEC anunță începerea perioadei electorale pentru alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie
Sesiune de informare pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului privind aplicarea TVA și a accizelor asupra mărfurilor introduse în Republica Moldova