ro

 

Economie
14 August, 2026 / 00:31
/ Acum 9 ore

Republica Moldova are asigurat necesarul de energie pentru astăzi. Energocom a rezervat volumele

Necesarul de energie electrică al Republicii Moldova pentru ziua de astăzi este acoperit comercial integral. Energocom a reușit să rezerve volumele necesare pentru acoperirea consumului, fiind achiziționați 9.749 MWh de energie electrică, informează MOLDPRES.

Din volumul total, 30,37% provin din surse regenerabile locale și eligibile, 64,25% din contracte bilaterale de import, 4,01% de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM), iar 1,36% de la centralele electrice de termoficare (CET-uri).

Energocom a subliniat că închiderea reactorului nuclear de la Cernavodă nu afectează direct livrările de energie către Republica Moldova, întrucât compania nu are, în prezent, un contract activ de livrare a energiei electrice cu Nuclearelectrica. Între cele două companii este valabil doar un contract-cadru, care permite încheierea unor contracte de livrare la necesitate, în funcție de disponibilitatea energiei și condițiile comerciale.

În același timp, compania a precizat că reducerea capacităților de producere din regiune influențează cantitățile de energie disponibile pe piață și pune presiune asupra prețurilor.

„Energia electrică se tranzacționează pe intervale orare, iar Energocom cumpără zilnic energia necesară pentru acoperirea consumului și își ajustează portofoliul în funcție de ofertele disponibile, prețurile de pe piețele regionale și capacitatea transfrontalieră. Orice deficit suplimentar apărut în regiune poate reduce volumele disponibile pentru achiziție și poate pune presiune asupra prețurilor”, a comunicat Energocom.

Astfel, cetățenii sunt îndemnați să economisească energia electrică, în special în intervalul 18:00–23:00, să evite risipa și, acolo unde este posibil, să folosească aparatele cu un consum ridicat în alte ore ale zilei.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

VIDEO // Moldova, pregătită să faciliteze tranzitul cerealelor ucrainene. Vicepremierul Bolea anunță soluții rapide, inclusiv redresarea CFM

/ Acum 1 zi

Prim-ministrul a dispus schimbarea unor proceduri fiscale, după ce un antreprenor a ratat facilitățile din cauza unei întârzieri la depunerea declarației fiscale

/ Acum 1 zi

Moldelectrica va fi reorganizată: decizia aprobată de Guvern

/ Acum 1 zi

Obligațiile fiscale din plățile salariale au crescut cu peste 10 la sută în prima jumătate a anului curent

/ Acum 1 zi

Un nou serviciu lansat de ASP: cererile pentru autorizațiile de comerț cu mărfuri strategice vor putea fi depuse online

/ Acum 1 zi

Curs valutar anunțat de BNM: euro se ieftinește, iar cotația dolarului crește ușor

/ Acum 1 zi

DOC // Republica Moldova a ratificat Acordul de la Cape Town privind siguranța navelor de pescuit. Legea, publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 2 zile

Alte 25 de blocuri de locuit vor putea accesa finanțare pentru lucrări de eficiență energetică: economii de 432 milioane de lei și consum redus cu 67 la sută

/ Acum 2 zile

Fără buletin la bancă: actele digitale din EVO pot fi folosite pentru identificare la ghișeele a două instituții bancare din Republica Moldova

/ Acum 2 zile

FOTO // Podul peste Prut de la Ungheni prinde contur: progresul fizic al lucrărilor a ajuns la 55%

/ Acum 2 zile

Proiectul politicii fiscale este analizat cu agricultorii, pentru a identifica soluții de sprijin și a contribui la dezvoltarea sectorului

/ Acum 2 zile

Republica Moldova examinează solicitarea Ucrainei privind tranzitul cerealelor către portul Constanța

/ Acum 2 zile

Energocom: necesarul de energie pentru astăzi este acoperit, însă situația regională rămâne volatilă

/ Acum 2 zile

Termenul de verificare a contoarelor electronice de energie electrică ar putea fi extins, pentru eficientizarea costurilor