ro

 

Economie
05 Iulie, 2026 / 21:51
/ Acum 10 ore

Crescătorii de animale pot beneficia de sprijin financiar pentru producerea laptelui. AIPA lansează apelul de recepționare a cererilor

Crescătorii de animale pot beneficia de sprijin financiar acordat per kilogram de lapte comercializat. Suportul este oferit în cadrul Apelului VII de depunere a cererilor pentru acordarea plăților directe în sectorul zootehnic, destinat producătorilor de lapte. Dosarele vor putea fi prezentate începând de luni, 6 iulie, și până la 14 august 2026, la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), informează MOLDPRES.

Sprijinul financiar se acordă per kilogram de lapte și vizează laptele de vacă, de oaie și de capră, pentru cantitățile comercializate în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2025.

Sprijinul financiar poate fi solicitat de crescătorii de animale care dețin exploatații zootehnice autorizate sanitar-veterinar, nu înregistrează restanțe la plata impozitelor și taxelor către bugetul public național, sunt membri ai unei asociații de profil a producătorilor agricoli și nu figurează în lista de interdicție a beneficiarilor de subvenții, nefiind în proces de insolvabilitate sau lichidare.

Cererile de solicitare se depun la direcțiile teritoriale ale AIPA, în termenul stabilit, însoțite de actele prevăzute de cadrul normativ.

Plățile vor fi acordate din sursele financiare disponibile în cadrul Agendei de Reforme aferente Planului de Creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025 - 2027, precum și din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 11,4 la sută în prima jumătate a anului

/ Acum 3 zile

Leul se apreciază față de euro și dolar

/ Acum 4 zile

Plățile prin EVO rămân avantajoase: campania de 10% cashback, extinsă până la sfârșitul anului

/ Acum 4 zile

Agenția Navală: Republica Moldova a fost exclusă din Lista Neagră a Memorandumului de la Paris privind Controlul Statului Portului

/ Acum 4 zile

Gala contribuabilului onest // 100 de agenți economici au primit certificate de credibilitate

/ Acum 4 zile

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Lucrările la Linia Vulcănești-Chișinău au fost finalizate. Operarea comercială a Liniei ar urma să înceapă către finele lunii august”

/ Acum 4 zile

Rapoartele de activitate ale Curții de Conturi pentru anii 2024 - 2025, audiate de Comisia parlamentară pentru control al finanțelor publice 

/ Acum 4 zile

FOTO // Lucrările de reparație a drumului R26 între Zaim și Căușeni au ajuns la 76%

/ Acum 4 zile

Subvenții pentru fermieri: circa 54 de milioane de lei, autorizate spre plată în luna iunie

/ Acum 4 zile

Republica Moldova și România își extind cooperarea pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură

/ Acum 4 zile

Record pe bursa energiei electrice: 542 MWh tranzacționați într-o singură zi, echivalentul a circa 4% din consum

/ Acum 4 zile

Ministrul Dorin Junghietu, la Montreal: „Eficiența energetică este cea mai bună investiție pentru a reduce facturile cetățenilor”

/ Acum 4 zile

Investiții pentru dezvoltarea localităților: Documentul unic de program a fost completat cu peste 115 proiecte noi

/ Acum 4 zile

Guvernul demarează procesul de reorganizare a APP. Instituția va trece în coordonarea MDED