DOC // Fermierii pot solicita sprijin cuplat pentru producția de carne. Apelul se deschide pe 22 octombrie
Fermierii activi pot depune, în perioada 22 octombrie – 20 noiembrie 2026, cereri pentru acordarea sprijinului cuplat pentru venit destinat producției de carne de bovine, ovine, porc, pasăre și iepure. Pentru această intervenție sunt disponibili 28,845 milioane de lei din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR). Prevederile sunt stabilite prin Ordinul ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, nr. 148 din 1 octombrie 2026, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.
Apelul vizează intervenția PD-05 „Sprijin cuplat pentru venit – carne de bovine, ovine, porc, pasăre și iepure”, prevăzută în Programul strategic al politicii agricole pentru perioada 2026–2030, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 288/2026.
Potrivit ordinului, solicitanții eligibili sunt fermierii activi.
„Cererile de acordare a sprijinului financiar vor fi depuse pe suport de hârtie la direcțiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), în zilele lucrătoare, între orele 08:00 și 17:00, conform programului de lucru al instituției. Resursele financiare, în valoare de 28 845,00 mii de lei, sunt alocate din FNDAMR și sunt aferente Planului de Creștere pentru Republica Moldova 2025–2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 260/2025”, indică documentul.
Ordinul a fost emis în temeiul Legii nr. 126/2025 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole, precum și al prevederilor Programului strategic al politicii agricole pentru perioada 2026–2030 și ale actelor privind distribuirea și redistribuirea mijloacelor financiare din FNDAMR pentru anul 2026.
Guvernul caută soluții pentru majorarea bugetului de acordare a compensațiilor la energie în perioada rece
VIDEO // Aprovizionarea cu resurse energetice a țării în contextul stării de urgență: ministrul Dorin Junghietu prezintă informații actualizate
Ieftiniri la carburanți în prima zi din octombrie: Șoferii vor plăti mai puțin pentru benzină și motorină
Crearea Oficiului pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională, aprobată de Guvern
FOTO // Banca Mondială a evaluat lucrările de reconstrucție a sistemului de irigare Crocmaz–Căplani–Tudora din raionul Ștefan Vodă
Guvernul va căuta contracte pe termen lung pentru achiziția de gaze și pregătește compensații mai mari pentru iarnă. Premierul Vasile Tofan: „Vom examina toate oportunitățile”
Republica Moldova își consolidează cooperarea cu statele dunărene pentru dezvoltarea transportului naval
Energocom a decis rezilierea contractului privind chiria sediului
Ministrul Dorin Junghietu demontează speculațiile din sectorul energetic: „Nu folosiți factura oamenilor pentru a răspândi minciuni”
Schimb de experiență și proiecte comune: Republica Moldova și Slovenia pregătesc un parteneriat între centrele expoziționale
Euro se depreciază în ultima zi din septembrie
Republica Moldova investește în eficiență energetică pentru a micșora consumul și costurile suportate de cetățeni. Dorin Junghietu: „Trebuie să reducem factura prin măsuri concrete”
Ministrul Claudiu Năsui: „Reconstrucția Ucrainei poate deveni pentru Republica Moldova un catalizator pentru propria modernizare economică”
Oportunitățile de cooperare în domeniul energetic, discutate de ministrul Dorin Junghietu la Dublin, cu oficiali din Irlanda, Norvegia, Canada și Lituania
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 2 octombrie 2026
Președintele Finlandei, Alexander Stubb: „Fereastra strategică este deschisă acum” și Republica Moldova trebuie să o folosească
Ziua națională a ambulanței, marcată în Moldova. Aproape 780 000 de intervenții, în 2025
Președinta Maia Sandu, la Helsinki, după intensificarea incidentelor cu drone: „Răspunsul nostru este să devenim mai puternici”
VIDEO // Maia Sandu, la Helsinki: „Războiul ajunge pe teritoriul nostru”. Alexander Stubb: „Locul Moldovei este în UE”
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Austriei: Integrarea europeană și consolidarea cooperării economice, pe agenda discuțiilor
DOC // Doi consuli onorifici ai Republicii Moldova au fost decorați cu Ordinul Onoarei
ANSP: 36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat la Florești, 12 sunt spitalizate
DOC // Fermierii pot solicita sprijin cuplat pentru producția de carne. Apelul se deschide pe 22 octombrie
DOC // Legea privind Acordul Moldova–România pentru infrastructura de transport strategic a fost publicată în Monitorul Oficial
Chișinăul nu exclude expulzarea ambasadorului Rusiei după incidentele cu drone. Igor Grosu: „Totul e posibil”
Premierul Vasile Tofan, întrevedere cu Ambasadorul Azerbaidjanului: „Ne dorim o relație tot mai apropiată și mai ambițioasă între țările noastre”
Moldovenii au economisit aproape 15 milioane de euro într-un an, prin transferurile SEPA. Şefa BNM, Anca Dragu: „Încrederea se sprijină pe un sector bancar solid”
Declarațiile de presă ale Președintei Maia Sandu, susținute la Helsinki
FOTO // Alte șapte muzee din Republica Moldova vor fi digitalizate în cadrul programului „Muzee de la sat”
FOTO // Dorin Junghietu a prezentat investitorilor obiectivele Strategiei energetice până în 2050: „Energia influențează direct competitivitatea companiilor”