Fermierii pot solicita sprijin de la stat pentru primele de asigurare în agricultură
Fermierii din Republica Moldova pot solicita sprijin financiar din partea statului pentru acoperirea unei părți din costul primelor de asigurare în agricultură. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a anunțat lansarea apelului pentru contractele de asigurare încheiate în anul 2025. Cererile pot fi depuse în perioada 1–30 septembrie 2026, la direcțiile teritoriale ale AIPA, de luni până vineri, transmite MOLDPRES
Sprijinul financiar este acordat din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR), în baza prevederilor Legii nr. 183/2020 privind asigurarea în agricultură cu acordarea sprijinului financiar de către stat.
„Sunt eligibili fermierii care au încheiat, în anul 2025, contracte de asigurare în agricultură eligibile, cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare. Valoarea sprijinului va fi stabilită în limita resurselor financiare disponibile în FNDAMR, ținând cont de cota de sprijin aprobată de Guvern, precum și de lista riscurilor și bunurilor agricole pentru care statul acordă subvenții”, indică AIPA.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură recomandă agricultorilor eligibili să nu amâne depunerea dosarelor și să verifice din timp lista documentelor necesare și condițiile de eligibilitate.
Documentele și actele normative referitoare la asigurarea în agricultură sunt disponibile pe pagina oficială a AIPA, în secțiunea dedicată acestui mecanism de sprijin.
Apelul a fost lansat în baza Ordinului Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare nr. 126 din 28 august 2026.
DOC // Regimul fiscal aplicat mărfurilor introduse de operatorii economici din regiunea transnistreană va fi uniformizat. Hotărârea de Guvern, publicată în Monitorul Oficial
Integrarea europeană și o economie mai deschisă pentru antreprenori. Claudiu Năsui anunță prioritățile mandatului
Ministrul Eugeniu Osmochescu anunță prioritățile mandatului: „Aderarea la UE și o agricultură inteligentă”
Sistemele mari de încălzire vor fi supuse unor inspecții periodice. Regulamentul ar putea intra în vigoare din 2027
ANSA anunță depistarea „îngălbenirii aurii” în plantațiile viticole din Moldova și dispune măsuri de eradicare
România va continua să livreze energie electrică Republicii Moldova în perioada crizei energetice
Euro și dolarul se apreciază în ultimele zile din august
FOTO // 35 de ani de Independență: 1.477 de proiecte și peste 4,2 miliarde de lei investiți în comunitățile din Republica Moldova
Sectorul aerian al Moldovei va fi aliniat treptat la sistemul european de management al traficului
Au fost aprobate noi reguli pentru finanțarea documentelor normative în construcții
Un nou sistem informațional va digitaliza certificarea personalului din transportul rutier
Ministerul Agriculturii a lansat concursul „Cel mai bun viticultor al anului”. Dosarele pot fi depuse până pe 4 septembrie
Condiții mai bune de trai și facturi reduse la energie pentru locuitorii unui bloc din capitală, care va fi reabilitat energetic. Investiția depășește 8 milioane de lei
Un sector al drumului M1 din zona frontierei de la Leușeni va fi reabilitat cu finanțare de la Banca Mondială
Peste 4 000 de șoferi, documentați pentru încălcări comise în traficul rutier. Cei mai mulți au depășit limita de viteză
Peste 82 de milioane de lei pentru agricultori, autorizați la plată în august, mare parte pentru compensarea pierderilor provocate de secetă
Circa 14 mii de tone de carburanți, importate în ultimele zile în Republica Moldova: stocurile comerciale au crescut
Regim fiscal uniformizat treptat pentru operatorii economici din regiunea transnistreană: ce categorii de mărfuri sunt vizate din 1 septembrie
Spectacolul „Dosarele Siberiei”, la Cotroceni. Președintele Nicușor Dan: „Memoria victimelor represiunilor totalitare aparține întregii Europe”
Ministrul Educaţiei, Dan Perciun, la început de an școlar: „Școala formează oameni care gândesc liber”
Chișinăul are cei mai mulți alegători. Datele CEC privind Registrul de Stat al Alegătorilor
GALERIE FOTO // Visul de a salva vieți începe aici. Jurământul studentului la USMF
Procuratura Generală vine cu noi detalii despre dublul deces de la Criuleni
Congresul Mondial al Eminescologilor, la a XV-a ediție. Ministrul Dan Suruceanu: „Un spațiu în care descoperim operele care nu încetează să ne vorbească”
Administrația Națională a Drumurilor, apel către șoferi la început de an școlar: „Prudență sporită în trafic”
Nicușor Dan: „Relația cu Republica Moldova rămâne extrem de importantă pentru politica externă a României”
VIDEO // Peste 1 milion de lei în amenzi după controalele la spălătoriile auto din Moldova
Munca informală scade în Republica Moldova. Agricultura și construcțiile rămân domenii prioritare
Prima societate de ameliorare a bovinelor Holstein din Moldova, sprijinită de FAO
GALERIE FOTO // 1 Septembrie, emoții și un nou început în școlile din Moldova