ro

 

Economie
07 Septembrie, 2026 / 17:41
/ Acum 3 zile

Fondul de convergență, destinat apropierii celor două maluri ale Nistrului: Cum vor fi distribuite resursele pentru proiecte sociale și de infrastructură

Fondul de convergență va avea un board condus de vicepremierul pentru Reintegrare, iar contribuțiile financiare vor fi direcționate către proiecte sociale și de conexiune menite să apropie cele două maluri ale Nistrului. Nu vor fi create structuri paralele, banii Fondului de convergență vor fi direcționați prin mecanismele deja existente ale statului. Detalii despre modul în care va funcționa fondul au fost oferite de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, transmite MOLDPRES.

„Vom crea și un consiliu, un board de coordonare, care va fi gestionat de viceprim-ministrul pentru reintegrare, președintele acestui board, în care vor face parte toți șefii instituțiilor abilitate, cei care au tangență la realizarea fondului. Va fi creat un secretariat, care va fi condus de un secretar de stat din cadrul Cancelariei, care va fi responsabil și el pentru reintegrare, fiindcă avem în sistemul nostru un secretar de stat, și, la necesitate, vor fi invitați și partenerii externi, cei care vor dori să contribuie la acest fond”, a precizat vicepremierul.

Chiveri a menționat că resursele oferite de partenerii externi ar urma să fie orientate, în special, către proiecte de infrastructură, iar mecanismul de gestionare a fondului va trebui să asigure transparența utilizării banilor.

Potrivit vicepremierului, cetățenii din stânga Nistrului vor putea beneficia de aceleași mecanisme prin care sunt acordate prestațiile sociale pe malul drept, fără instituirea unui sistem separat.

„Avem mai multe categorii de beneficii sociale pe care CNAS-ul le oferă cetățenilor Republicii Moldova, indiferent unde locuiesc, pe malul stâng și drept. Nu vom crea un mecanism paralel. Deci aceste beneficii vor fi oferite prin același mecanism care funcționează astăzi pe malul drept. Dar banii vor veni prin filiera fondului de convergență, la decizia board-ului pe care voi avea onoarea să-l gestionez”, a explicat vicepremierul.

În cazul proiectelor de infrastructură, resursele Fondului de convergență ar urma să fie transferate către fondurile existente, în funcție de tipul proiectului.

„Dacă vorbim despre infrastructură, avem Fondul de dezvoltare regională, spre exemplu, care este gestionat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Avem fond rutier, spre exemplu. Dacă vorbim de un drum care va fi construit prin fond rutier sau reparat, atunci acești bani din fondul de convergență vor merge pentru proiectul X în fondul rutier, pentru a repara segmentul de drum care interconectează cele două maluri. Deci nu creăm structuri paralele pentru realizarea acestui fond”, a precizat Chiveri. 

Chiveri a precizat că mecanismul de implementare a Fondului de convergență se află la o etapă avansată de elaborare la Biroul Politici de Reintegrare și urmează să fie aprobat printr-o hotărâre de Guvern. Documentul va stabili beneficiarii fondului, obiectivele acestuia și categoriile de asistență care ar putea fi oferite cetățenilor din regiunea transnistreană. 

Aplicarea TVA și a accizelor pentru agenții economici din regiunea transnistreană reprezintă un pas important în procesul de reintegrare a țării, susține viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Oficialul a declarat că uniformizarea fiscală a început la 1 septembrie cu mărfurile neesențiale și de lux, urmând ca, în etapele următoare, măsurile să fie extinse și asupra altor categorii de produse.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Serviciul Vamal marchează 35 de ani de la fondare. Instituția continuă procesul de modernizare și aliniere la standardele europene

/ Acum 3 zile

Curs valutar anunțat de BNM: dolarul se ieftinește, iar cotația euro crește ușor

/ Acum 3 zile

Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea nu mai este un obiectiv de viitor. Este un obiectiv care se realizează astăzi”

/ Acum 3 zile

O companie din Hâncești transformă deșeurile organice în biogaz, care este ulterior utilizat pentru producerea energiei electrice

/ Acum 4 zile

Programul „Casa verde”: alte 40 dosare de participare au fost aprobate de CNED

/ Acum 4 zile

FOTO // Fermierii din Călărași, instruiți cum să protejeze vița-de-vie înainte de recoltare

/ Acum 4 zile

Termenul de activitate al comisiei de anchetă pentru examinarea activității unor întreprinderi de stat a fost prelungit. Ce nereguli au fost depistate până acum

/ Acum 4 zile

Instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial. Proiectul, susținut de Parlament

/ Acum 4 zile

Legislativul instituie un mecanism distinct de autorizare pentru stocarea produselor petroliere de urgență

/ Acum 4 zile

Parlamentul propune un nou regim pentru investițiile strategice

/ Acum 4 zile

Importul culturilor cerealiere și oleaginoase va fi licențiat provizoriu

/ Acum 4 zile

Un sector de aproape 49 de kilometri din drumul M3 Chișinău–Giurgiulești, pregătit pentru reparație capitală și reconstrucție

/ Acum 4 zile

Consultări publice pentru noi reguli în urbanism, construcții și transporturi. MIDR propune mai multe modificări

/ Acum 4 zile

VIDEO // Un tronson al drumului G104 Ialoveni–Costești intră în reparație capitală