ro

 

Economie
07 Septembrie, 2026 / 17:40
/ Acum 4 zile

Instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial. Proiectul, susținut de Parlament

Instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial. Prevederea se regăsește într-un proiect de modificare a Legii cu privire la parcurile industriale, votat astăzi, în prima lectură, de 53 de deputați, comunică MOLDPRES.

Documentul a fost prezentat de secretarul de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Oleg Bivol. Inițiativa are drept scop consolidarea cadrului normativ aplicabil creării, finanțării și administrării parcurilor industriale, inclusiv prin clarificarea rolului instituțiilor publice, reglementarea mecanismului de finanțare a infrastructurii tehnice și de producție, precum și corelarea facilităților acordate în cadrul parcurilor industriale cu legislația privind ajutorul de stat.

„La sfârșitul anului 2025, în Republica Moldova funcționau 13 parcuri industriale, cu 144 de întreprinderi rezidente. Astăzi avem deja 15 parcuri industriale, dintre care cinci au fost create doar în ultimele 10 luni. Această dinamică ne arată că există un interes sporit atât din partea autorităților publice locale, cât și din partea investitorilor pentru dezvoltarea unor platforme industriale. De la lansarea acestui instrument, în parcurile industriale au fost realizate investiții de peste 4,6 miliarde de lei, iar la sfârșitul anului 2025, în cadrul acestor parcuri activau 4 500 de persoane. La fel, în 2025, aceste întreprinderi rezidente în parcurile industriale au generat o cifră de afaceri de aproape 9,9 miliarde de lei, iar contribuțiile fiscale au constituit aproape 2 miliarde de lei. Vorbim de un instrument care oferă beneficii economice, investiții, locuri de muncă, producție și venituri la buget, care necesită a fi folosit drept instrument de dezvoltare economică și regională”, a menționat Oleg Bivol.

Autorii propun extinderea categoriei de entități care pot iniția și administra parcuri industriale. Astfel, instituțiile publice care administrează bunuri sau infrastructură ce poate fi valorificată vor putea iniția crearea unui parc industrial. Acest lucru va permite valorificarea cadrului instituțional existent, fără instituirea unor autorități publice noi și fără reorganizarea structurilor existente. Va fi extinsă și lista categoriilor de entități care pot administra parcuri industriale – întreprinderi de stat sau municipale, societăți comerciale și instituții publice.

De asemenea, se va institui un plafon maxim de 5% pentru cheltuielile administrative aferente creării infrastructurii tehnice și de producție a parcurilor industriale, finanțate din contul mijloacelor bugetului de stat, acestea urmând a fi stabilite prin hotărâre de Guvern. De asemenea, pentru crearea infrastructurii tehnice și de producție a parcurilor industriale vor putea fi utilizate mijloace de finanțare complementare, inclusiv asistență externă, fonduri ale donatorilor și ale partenerilor de dezvoltare.

La fel, start-up-urile vor putea beneficia de spații în cadrul parcurilor industriale, pentru o perioadă de incubare de până la șase luni, pentru a dezvolta și testa produsele, serviciile sau modelele de afaceri inovative.

„Urmărim trei rezultate concrete: proceduri mai clare și mai flexibile pentru dezvoltarea acestor parcuri industriale, un mecanism transparent și funcțional pentru finanțarea infrastructurii industriale, aplicarea corectă și previzibilă a regulilor privind ajutorul de stat, unde suntem obligați să raportăm. Modificările propuse vor contribui la transformarea parcurilor industriale într-un instrument mai eficient pentru atragerea investițiilor, dezvoltarea capacităților industriale și stimularea dezvoltării economice regionale. Totodată, aceste parcuri ne-ar putea servi drept platforme pentru crearea unor clustere și a unui ecosistem întreg, inclusiv pentru producție și cercetare, astfel încât producția noastră să fie mai competitivă, aliniată la noile inovații și să reprezinte cu adevărat un know-how care ar putea fi competitiv pe alte piețe”, a adăugat Oleg Bivol.

O altă propunere a Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării se referă la posibilitatea ca anumite parcuri industriale să includă terenuri cu destinație agricolă sau specială, fără a fi necesară schimbarea destinației acestora. Acest lucru va fi posibil cu condiția ca activitățile desfășurate să fie prevăzute expres în studiul de fezabilitate al parcului industrial respectiv.

Legea cu privire la parcurile industriale va fi completată cu prevederi care vor permite utilizarea unor anumite parcuri industriale ca platforme investiționale pentru atragerea investițiilor și dezvoltarea capacităților industriale și tehnologice aferente industriei naționale de apărare.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la parcurile industriale va fi propus Parlamentului spre examinare în a doua lectură. După adoptare, modificările legislative vor intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Fondul de convergență, destinat apropierii celor două maluri ale Nistrului: Cum vor fi distribuite resursele pentru proiecte sociale și de infrastructură

/ Acum 3 zile

Serviciul Vamal marchează 35 de ani de la fondare. Instituția continuă procesul de modernizare și aliniere la standardele europene

/ Acum 3 zile

Curs valutar anunțat de BNM: dolarul se ieftinește, iar cotația euro crește ușor

/ Acum 3 zile

Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea nu mai este un obiectiv de viitor. Este un obiectiv care se realizează astăzi”

/ Acum 3 zile

O companie din Hâncești transformă deșeurile organice în biogaz, care este ulterior utilizat pentru producerea energiei electrice

/ Acum 4 zile

Programul „Casa verde”: alte 40 dosare de participare au fost aprobate de CNED

/ Acum 4 zile

FOTO // Fermierii din Călărași, instruiți cum să protejeze vița-de-vie înainte de recoltare

/ Acum 4 zile

Termenul de activitate al comisiei de anchetă pentru examinarea activității unor întreprinderi de stat a fost prelungit. Ce nereguli au fost depistate până acum

/ Acum 4 zile

Legislativul instituie un mecanism distinct de autorizare pentru stocarea produselor petroliere de urgență

/ Acum 4 zile

Parlamentul propune un nou regim pentru investițiile strategice

/ Acum 4 zile

Importul culturilor cerealiere și oleaginoase va fi licențiat provizoriu

/ Acum 4 zile

Un sector de aproape 49 de kilometri din drumul M3 Chișinău–Giurgiulești, pregătit pentru reparație capitală și reconstrucție

/ Acum 4 zile

Consultări publice pentru noi reguli în urbanism, construcții și transporturi. MIDR propune mai multe modificări

/ Acum 4 zile

VIDEO // Un tronson al drumului G104 Ialoveni–Costești intră în reparație capitală