ro

 

Economie
15 Septembrie, 2026 / 22:20
/ Acum 5 ore

FOTO // ADR Centru anunță noi progrese în construcția sistemului regional de alimentare cu apă, sprijinită de Germania

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru găzduiește, în perioada 14–15 septembrie, misiunea tehnică și financiară a KfW – Banca Germană de Dezvoltare, dedicată monitorizării progresului și utilizării fondurilor în cadrul proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”, transmite MOLDPRES.

Delegația KfW, formată din Vera Vitkin, manager de portofoliu, Michael Pucher, inginer senior, și Sergiu Guțu, șeful Oficiului KfW Chișinău, împreună cu reprezentanții ADR Centru, ai CES și ai antreprenorului SADE, au analizat documentația tehnică și financiară și au efectuat vizite pe mai multe șantiere din cele trei sectoare ale proiectului.

În cadrul vizitelor au fost inspectate Stația Principală de Pompare din Tuzara, rezervorul R4 din Călărași, mai multe sectoare ale magistralei și zona subtraversării râului Bîc. Membrii misiunii au discutat cu echipele de muncitori și reprezentanții locali despre stadiul lucrărilor.

Potrivit Agenției de Dezvoltare Regională Centru, proiectul prevede construcția a peste 50 de kilometri de conductă, dintre care 49 de kilometri au fost deja instalați.

„Lucrările continuă la Stația de Pompare din Tuzara și Stația de Clorinare din Negrești. De asemenea, sunt în proces de finalizare rezervoarele R1, R2, R4 și R5, precum și turnurile de apă din Nișcani. În paralel, sunt efectuate testarea rețelei construite, lucrări la cămine, blocurile de ancorare și rezervoare. Proiectul urmărește dezvoltarea unui sistem regional de alimentare cu apă și îmbunătățirea accesului la apă potabilă pentru zeci de mii de locuitori din municipiul Chișinău, raioanele Strășeni și Călărași și localitățile din proximitate”, explică ADR Centru.

Proiectul este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Agenția de Dezvoltare Regională Centru, cu sprijinul financiar al Guvernului Federal German prin KfW.

Călărași
Strășeni

 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Fondul de convergență pentru regiunea transnistreană ar urma să finanțeze infrastructura, educația și serviciile publice

/ Acum 3 zile

Aplicarea regimului fiscal național pentru mărfurile din regiunea transnistreană a intrat într-o nouă etapă

/ Acum 3 zile

Asociaţia Moldova Fruct propune un Registru al Livezii pentru evidență, trasabilitate și siguranța fructelor

/ Acum 4 zile

FOTO // Trei clustere noi din Moldova vor conecta producătorii și antreprenorii din domeniile turismului, apiculturii și producerii strugurilor de masă

/ Acum 4 zile

Antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului se întâlnesc la Chișinău pentru noi parteneriate

/ Acum 4 zile

Republica Moldova și Austria își extind cooperarea în agricultură

/ Acum 4 zile

Fermierii pot depune cereri pentru două noi măsuri de sprijin financiar

/ Acum 4 zile

Construcțiile neautorizate nu vor mai putea fi înregistrate în cadastru. MIDR propune reguli mai stricte

/ Acum 4 zile

Venituri de peste 45 milioane lei înregistrate de antreprenorii independenți în luna august

/ Acum 4 zile

Peste 18 mii de exploatații, verificate de ANSA pentru respectarea cerințelor sanitar-veterinare. Carne transportată fără acte și în condiții neigienice, scoasă din circuit alimentar

/ Acum 4 zile

FOTO // Sistemul de irigare Crocmaz-Căplani-Tudora va asigura apă pentru 2.500 de hectare

/ Acum 4 zile

ANRE: „Nivelul stocurilor de carburanți a fost restabilit, însă prețurile sunt influențate de creșterea bruscă a cotațiilor internaționale”

/ Acum 4 zile

DOC // Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2026-2027 a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 4 zile

Comunitățile din Moldova ar putea accesa mai ușor fonduri europene