FOTO // Premierul Vasile Tofan după vizita la companii din sudul ţării: „Produsele fabricate în Moldova sunt competitive”
Prim-ministrul Vasile Tofan a vizitat mai multe companii din sudul țării și a discutat cu antreprenorii despre dezvoltarea producției locale, exporturi, politica fiscală și barierele birocratice. Premierul a vizitat companiile Milina, Banzai și Bas Steel Profile din UTA Găgăuzia, transmite MOLDPRES.
Potrivit lui Vasile Tofan, producătorii locali au nevoie de reguli clare, predictibilitate și reducerea birocrației pentru a-și putea dezvolta afacerile.
„Avem producători locali puternici, care au nevoie de reguli clare, predictibilitate și mai puțină birocrație”, a menționat premierul.
La fabrica Milina, Vasile Tofan a remarcat nivelul de automatizare, capacitatea de export și condițiile de muncă. Compania exportă în 11 țări, iar salariul mediu este de circa 24 de mii de lei. Produsele companiei, inclusiv plăcintele congelate, sunt comercializate pe piața din România și pe alte piețe europene.
Premierul a relatat și despre o problemă identificată în procesul de export, referindu-se la certificarea repetată a aceluiași lot de marfă.
„Tot acolo am văzut și un exemplu clar de birocrație care ține exportatorii pe loc: certificarea repetată a aceluiași lot de marfă, care poate bloca un export între 5 și 14 zile. Avem lucruri de reparat aici”, a declarat Vasile Tofan.
La Ceadîr-Lunga, premierul a vizitat compania Banzai (Transtest), specializată în producția de snack-uri. Aproximativ jumătate din veniturile companiei provin din exporturi, iar peste 200 de persoane lucrează la întreprindere. Potrivit premierului, elevatoarele companiei stochează și procesează anual circa 30 de mii de metri cubi de semințe de floarea-soarelui.
O altă companie vizitată a fost Bas Steel Profile, care produce țevi și profile tubulare din rulouri de tablă de oțel. Circa 60% din producția întreprinderii este destinată exportului.
În discuțiile cu antreprenorii, Vasile Tofan a abordat și accesul producătorilor moldoveni pe piața Uniunii Europene, inclusiv prin extinderea cotelor de export pentru anumite categorii de produse.
„Trebuie să lucrăm pentru un acces mai bun pe piața UE, inclusiv prin extinderea cotelor care ar permite unor asemenea companii să exporte mai mult”, a spus premierul.
Vasile Tofan a menționat că discuțiile cu reprezentanții mediului de afaceri au vizat politica fiscală predictibilă, exporturile și eliminarea barierelor birocratice.
„Produsele fabricate în Moldova sunt competitive. Rolul statului este să îi ajute pe cei care investesc, produc și angajează să crească mai ușor. Când companiile noastre câștigă piețe noi și exportă mai mult, câștigă întreaga Moldovă”, a declarat prim-ministrul.
Vizita are loc în contextul în care Guvernul a anunțat în ultimele săptămâni mai multe măsuri pentru simplificarea regulilor și reducerea barierelor administrative pentru mediul de afaceri. Premierul Vasile Tofan a declarat anterior că revitalizarea economiei este o prioritate și că Executivul urmărește crearea unui cadru mai predictibil pentru antreprenori și investitori.
Euro și dolarul încep săptămâna cu apreciere ușoară
Prima ediție a Festivalului Laptelui „De la Câmp la Pahar” a avut loc la Fundurii Vechi, Glodeni
FOTO // Un nou sistem de irigare va deservi 40 de hectare de teren agricol la Bălăurești, Nisporeni
Casa Verde: 231 de dosare aprobate pentru lucrări de eficiență energetică
FOTO // Un nou spațiu de instruire pentru viitori specialiști în agricultură și viticultură, deschis la Chișinău cu sprijinul Elveţiei
FOTO // Mai mulţi agricultori din Moldova renunță la registrele pe hârtie pentru evidența zilierilor
FOTO // Ministrul Agriculturii Eugeniu Osmochescu vine cu soluții pentru fluidizarea exporturilor prin Giurgiulești: „Vom evita blocarea mărfurilor, pentru a asigura condiții mai bune pentru producători”
VIDEO // Moldova își menține poziția pe piața vinului din Uniunea Europeană
Dorin Junghietu explică de ce stocurile de securitate nu pot fi folosite pentru reducerea prețului la gaze: „Nu sunt pentru a avea gaze un pic mai ieftine, ci ca să le avem în cazuri excepționale”
Soluţiile pentru sectorul bovinelor, ovinelor și caprinelor, discutate la Consiliul consultativ sectorial de la Ministerul Agriculturii
Reabilitarea unui sector al drumului M1 la Leușeni, scoasă din nou la licitație
FOTO // Circa 25 tone de banane și ceai verde de import, nimicite de ANSA pentru neconformitate
Peste 20 de companii din Republica Moldova își prezintă produsele la Baia Mare, România
Guvernatoarea BNM: Sprijinul BERD este important pentru dezvoltarea sectorului financiar și consolidarea parcursului european
Proiectul de instituire a stării de urgență, prezentat de premierul Vasile Tofan în Parlament: „Intrăm în sezonul rece cu mai multe riscuri care se suprapun”
Guvernul negociază contracte directe cu producători mari de gaze. Precizările premierului Vasile Tofan
Controale pe râul Răut. Mai multe persoane au fost sancționate pentru pescuit fără permis
Vasile Tofan: „Peste 620 de mii de gospodării ar putea beneficia de compensații la energie în acest sezon”
Iranul se declară dispus să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, dacă SUA vor reduce presiunea militară şi vor ridica blocada
Discursul Premierului Vasile Tofan, în plenul Parlamentului, în legătură cu instituirea stării de urgență
BTA // Muzeul Național al Literaturii din Bulgaria a marcat 105 ani de la moartea scriitorului Ivan Vazov
LIVE // Prim-ministrul Vasile Tofan, în Parlament: Guvernul cere instituirea stării de urgență în domeniile energetic și hidrologic
Republica Moldova și Austria își consolidează cooperarea. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noua ambasadoare
Un drum de ocolire de peste 7 km va fi construit la Cimișlia, cu un contract de 43,3 milioane de euro
Poliția: 56 de tentative de escrocherie telefonică au fost dejucate în ultimele 24 de ore
Parlamentul Lituaniei a votat pentru anularea interdicției privind amplasarea armelor nucleare
Atenționare pentru operatorii economici: accesul la portalul vamal din România ar putea fi întrerupt în această seară
FOTO // Invențiile poloneze care au schimbat lumea, prezentate într-o expoziție la Muzeul de Istorie și Etnografie din Mereni
Președinta Maia Sandu a discutat cu o delegație de senatori cehi despre parcursul european al Republicii Moldova și cooperarea bilaterală
Mai multe vehicule dezmembrate și cu termenul de aflare în țară depășit au fost descoperite în cadrul unui control vamal