Discursul Premierului Vasile Tofan, în plenul Parlamentului, în legătură cu instituirea stării de urgență

Guvernul vine astăzi în Parlament cu propunerea de a declara, pentru 60 de zile, starea de urgență în sectoarele energetic și hidrologic, începând cu 26 septembrie.

Înțeleg cât de importantă este această decizie și câtă responsabilitate pune pe Parlament și pe Guvern. Tocmai de aceea vreau să explic foarte direct de ce credem că, în contextul actual, este decizia corectă.

Nu spun că mâine rămânem fără gaz, motorină, curent sau apă. Din contra, în ultimele două luni am reușit să stabilizăm mai multe situații dificile.

Problema este că intrăm în sezonul rece cu mai multe riscuri mari care se suprapun în același timp. Avem, practic, o furtună perfectă.

Primul risc este gazul.

De mai bine de jumătate de an, criza din Ormuz perturbă una dintre cele mai importante rute de exporturi de hidrocarburi din lume ale lumii. Mai mult, Conducta East-West a Arabiei Saudite, prin care treceau 4–5 milioane de barili de petrol pe zi, a fost și ea avariată. Iar în Qatar, atacurile asupra Ras Laffan au scos din funcțiune circa 17% din capacitatea de export de gaz lichefiat din lume. 

Consecința se vede direct în prețuri.

Gazul european TTF a ajuns în prima jumătate a lunii septembrie la aproximativ 84 de euro/MWh sau mai mult de 1000 de dolari per 1000 de metri cubi, ceea ce este cu 50% peste reperul folosit la calcularea actualului tarif deja mărit.

Avem contractat peste 90% din necesarul de gaz pentru iarnă. Asta este partea bună.

Dar o mare parte din acest gaz este indexată la TTF – la prețul de piață care va fi la acel moment. Cu alte cuvinte, faptul că avem volumele contractate nu înseamnă că avem și prețul final fixat. Prețul va depinde de piață la momentul livrării – în noiembrie, decembrie sau ianuarie – când vor fi acele livrări.

Deci riscul nostru nu mai este doar dacă există gaz. Este la ce preț îl cumpărăm, cum finanțăm achizițiile și cum completăm stocurile înainte de iarnă.

Al doilea risc este motorina și, în general, carburanții.

Rafinării și capacități de producție au fost avariate sau scoase din funcțiune atât în Orientul Mijlociu, cât și în Rusia – cunoașteți motivele. Exporturile de motorină din Orientul Mijlociu s-au redus puternic, iar prețurile internaționale au ajuns la niveluri record. Cotațiile motorinei au trecut de 1.650 de dolari în Bazinul Mediteranian pentru platts.

Noi am simțit deja această problemă în august. Stocurile de motorină ajunseseră la mai puțin de 4 zile, iar 109 benzinării raportau lipsa motorinei. Am intervenit. Astăzi avem aproximativ 10 zile de stoc, iar numărul stațiilor cu probleme a scăzut de la 109 la 8.

Asta ne arată două lucruri. Primul: că riscul este real. Al doilea: că, atunci când statul are instrumentele necesare și intervine la timp, putem stabiliza situația.

Al treilea risc este apa.

Seceta nu mai este doar o problemă pentru agricultură. A devenit o problemă de alimentare cu apă și de securitate energetică.

Pe Nistru, în ultimele săptămâni, în acumularea de la Novodnistrovsk intră în medie aproximativ 22 m³ de apă pe secundă, în timp ce avem nevoie să menținem un debit de deversare de cel puțin 60 m³/s, iar în condiții normale debitul este de peste 100 m³/s.

Nu trebuie să fii hidrolog ca să înțelegi că această aritmetică nu poate continua la nesfârșit. Dacă intră 22 și ies 50, lacul va scade. Și exact asta se întâmplă creând riscuri tehnologice pentru Centrala electrică de acolo. 

Problema nu este doar Nistrul. Debitele Dunării sunt și ele foarte scăzute. Asta reduce producția hidro în regiune și afectează inclusiv centralele pe Dunăre și centralele hidro și centrale nucleare. Cunoașteți că centrala nucleară Paks din Ungaria a funcționat temporar la circa 10% din capacitate, a avut probleme mari și Cernavodă și centrala hidroelectrică de pe Dunăre, asta scăzând și mai mult furnizarea de electricitate în zona noastră.

Mai puțină apă înseamnă mai puțină energie disponibilă exact când noi intrăm în lunile în care avem nevoie să importăm mai mult.

La Costești, pe Prut, producția hidro a scăzut cu aproximativ 55% din cauza secetei.

Apa și energia sunt direct legate. Dacă stațiile mari de pompare rămân fără electricitate mai multe ore, o problemă energetică se poate transforma foarte repede într-o problemă umanitară de alimentare cu apă pentru Chișinău și Bălți.

Al patrulea risc ține de Ucraina și iarna care vine.

Astăzi Ucraina încă reușește să exporte energie spre Moldova. Este un lucru bun și ne ajută. Dar nu putem construi securitatea iernii pe presupunerea că această situație va rămâne neschimbată.

Sistemul energetic ucrainean a suferit distrugeri masive în urma atacurilor Rusiei. Potrivit evaluării noastre, dacă Ucraina, înaintea războiului avea circa 70 de GW de capacitate instalată electrică, astăzi capacitatea a ajuns la 11-12 GW. Este o problemă foarte mare pentru stabilitatea energetică a regiunii și avem deficit structural de circa 7 GW în regiunea noastră de electricitate. 

Am văzut deja cât de strâns este sistemul. Pe 5 august, pentru a menține echilibrul rețelei în orele de vârf, a fost nevoie de 100 MWh de ajutor de avarie din Ucraina.

Pentru Moldova, cifra care contează în această iarnă este foarte simplă. În orele de vârf va trebui să importăm 400–450 MW. Pe partea română, însă, avem o limitare de capacitate la 360 de MW. Deci, deficitul va trebui să vină din Ucraina. Acum în situația în care Ucraina va avea o iarnă grea, cu distrugeri suplimentare a capacităților de generare, noi nu vom găsi aceste volume pentru a importa energia de avarie. 

Aici este problema. Aceste multiple riscuri nu există separat:

Riscul real nu este că unul dintre aceste lucruri va merge prost. Riscul este ca două sau mai multe riscuri se vor materializa și atunci vom fi într-o situație în care suntem total nepregătiți pentru a putea reacționa la o criză cu adevărat majoră. 

Și aici ajung la întrebarea firească: De ce stare de urgență și nu pur și simplu continuarea stării de alertă?

Vreau să fiu foarte exact aici: starea de alertă a funcționat și ne-a dat instrumente reale.



Am putut cere raportarea zilnică a stocurilor și a planurilor de import.

Am analizat și varianta de a continua starea de alertă, dar nu am avea toate instrumentele necesare dacă mai multe dintre aceste riscuri s-ar materializa simultan. Starea de urgență ne permite să mergem mai departe acolo unde cadrul alertei nu mai este suficient.

Dacă infrastructura critică este avariată, trebuie să putem cumpăra imediat echipamentele necesare, prin proceduri accelerate. Exact asta am făcut în martie, când Moldelectrica a putut procura direct echipamente critice și linia Vulcănești–Isaccea a fost reparată în cinci zile.

Dacă trebuie să instalăm rapid sisteme de stocare, generatoare sau alte capacități de urgență, trebuie să putem simplifica temporar procedurile și actele permisive. Și acest instrument a fost folosit deja în starea de urgență din primăvară.

Dacă sistemele de termoficare trebuie să funcționeze temporar în alți parametri pentru a menține căldura și energia, trebuie să avem baza legală pentru asta.

Dacă șocul internațional asupra combustibililor sau a gazului devine extrem, avem nevoie de cadrul juridic care să permită măsuri temporare și derogări de reglementare sau fiscale – schimbări de TVA sau accize. 

Iar dacă situația apei se agravează, trebuie să putem prioritiza alimentarea cu apă potabilă, limita temporar utilizările neesențiale și mobiliza rapid pompe, generatoare și alte resurse necesare.

Acestea sunt instrumente de rezervă. Sper să nu fie nevoie de ele.

Dar ar fi iresponsabil să intrăm în iarnă, să vedem toate aceste riscuri și să așteptăm criza pentru a veni apoi în Parlament să cerem instrumentele de care avem nevoie.

Cerem stare de urgență pentru că intrăm într-o perioadă în care riscurile sunt mai mari și mai interconectate decât instrumentele pe care starea de alertă ni le pune la dispoziție. Chiar nota de fundamentare a Guvernului analizează explicit varianta continuării alertei și concluzionează că aceasta nu ar acoperi unele dintre scenariile mai severe pe care trebuie să fim pregătiți să le gestionăm.

Și vreau să fie foarte clar: nu cerem un cec în alb. Nu cerem libertate deplină.

Tocmai pentru că instrumentele sunt mai puternice, responsabilitatea și controlul trebuie să fie mai mari. Parlamentul este cel care declară starea de urgență.

Deciziile Centrului Naționale de Management al Crizelor trebuie motivate și rămân supuse controlului parlamentar. Iar proiectul spune expres că declararea stării de urgență nu suspendă și nu afectează desfășurarea proceselor electorale.

Starea de alertă actuală expiră pe 25 septembrie și ajunge la limita perioadei aflate în competența Guvernului. Riscurile însă nu expiră pe 25 septembrie.

Din contra, intrăm în perioada în care consumul începe să crească, temperaturile scad și marja noastră de siguranță devine mai mică.

Rolul Guvernului nu este să aștepte ca o criză să se producă și apoi să explice de ce nu a acționat. 

Trebuie să avem instrumentele înainte ca aceste crize să se materializeze. În august am ajuns la mai puțin de patru zile de motorină și, pentru că am intervenit, am reușit să stabilizăm piața.

Prefer să venim astăzi în Parlament, să explicăm transparent riscurile și să fim pregătiți, decât să ajungem în ianuarie într-o situație în care avem nevoie de aceste instrumente și nu le avem la dispoziție.

Sper ca peste 60 de zile să putem spune că multe dintre aceste instrumente – ideal toate, nici nu a fost nevoie să fie folosite. Asta ar fi rezultatul cel mai bun.

Dar pregătirea pentru o criză nu începe atunci când se stinge lumina, se oprește pompa sau dispare motorina de la stație. Începe atunci când criza nu a lovit încă în plină forță – începe astăzi. 

De aceea, Guvernul solicită sprijinul Parlamentului pentru declararea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic.

-