ro

 

Economie
28 Octombrie, 2026 / 00:48
/ Acum 4 ore

FOTO // Un antreprenor revenit din SUA dezvoltă afacerea familiei în domeniul viticulturii din Costeşti, Ialoveni

Lilia Grubîi
Corespondent

După șapte ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, Vlad Vedrașco a revenit în Republica Moldova și s-a alăturat afacerii de familie din satul Costești, raionul Ialoveni. Împreună cu părinții și fratele său, antreprenorul a contribuit la modernizarea plantațiilor de struguri de masă și dezvoltarea clusterului economic Frudova, care beneficiază, din 2026, de sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și al Elveției, transmite MOLDPRES.

Familia Vedrașco avea deja o afacere și plantații de viță-de-vie, însă Vlad a identificat în producerea strugurilor de masă un domeniu cu potențial de dezvoltare. Revenirea sa a fost determinată atât de dorul de familie și legătura cu pământul, cât și de dorința de a construi o afacere competitivă.

„Puteam să aleg orice altă afacere, căci intenția mea era clară: să găsesc un domeniu unde poate fi făcută diferența și să mă adâncesc acolo până devenim cei mai buni din Moldova și un model pentru alții”, a declarat Vlad Vedrașco, citat de PNUD Moldova.

Dezvoltarea afacerii a fost un proces de durată. După primii șapte ani de muncă ai părinților, Vlad și fratele său, Veaceslav, revenit și el din SUA, s-au implicat în modernizarea plantațiilor. Viile tradiționale, fără irigare și sisteme de protecție, au fost transformate treptat în plantații intensive, dotate cu tehnologii moderne, senzori și sisteme de monitorizare.

Responsabilitățile sunt împărțite în funcție de experiența și competențele fiecărui membru al familiei. Tatăl se ocupă de lucrările din vie, fratele gestionează producerea, depozitarea și mecanizarea, iar mama, Maria Vedrașco, administrează afacerea. Vlad se concentrează pe dezvoltarea strategică, identificarea partenerilor și a piețelor de desfacere, precum și pe introducerea unor soiuri și tehnologii noi.

„Am încercat să văd la ce este bun fiecare și să îi lăsăm pe toți să se ducă în direcția unde ei sunt foarte buni și naturali în acel mediu. Eu sunt cel care visez, zbor, și cei din echipă sunt cei care mă ancorează un pic și vin cu partea cea mai grea, de execuție. Pentru că a visa e bine, a avea viziune e bine, dar partea de execuție este 99% din orice afacere”, a spus antreprenorul.

În perioada recoltării, întreaga familie participă la lucrările din vie, inclusiv copiii, pe care Vlad își dorește să-i familiarizeze cu întregul proces, de la munca în câmp până la comercializarea strugurilor.

Între timp, afacerea Frudova și-a extins echipa, care include specialiști responsabili de producție, export, ambalare și lucrările agricole. Pentru familie, una dintre satisfacțiile importante este să vadă strugurii produși la Costești ajungând pe rafturile magazinelor din Germania.

„Când vedem rezultatul, ne emoționăm cu toții. Pentru noi, vița de vie este un membru al familiei noastre. Noi fără ea nu putem, și nici ea fără noi nu poate”, a afirmat Maria Vedrașco.

Din 2026, clusterul Frudova face parte din cele 21 de clustere economice susținute de PNUD și partenerii săi. Cu sprijinul Elveției și al PNUD, acesta va beneficia de asistență financiară și tehnică pentru realizarea obiectivelor strategice, promovarea exporturilor și extinderea pe piețele externe.

Ialoveni

 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

CHINA EXPO – Christmas Sale, în premieră la Moldexpo, pe 17 decembrie

/ Acum 4 zile

Ivan Țurcan, secretar de stat la Reintegrare: „Veniturile din taxele aplicate în regiunea transnistreană vor reveni populației prin Fondul de Convergență”

/ Acum 4 zile

Curs valutar // Euro și dolarul american s-au scumpit

/ Acum 5 zile

Parlamentul a votat politica bugetar-fiscală pentru 2027. Aproape 70 de amendamente au fost înaintate în lectura a doua

/ Acum 5 zile

FOTO // Recunoaștere europeană pentru 15 clustere economice din Republica Moldova

/ Acum 5 zile

Grant pentru consolidarea securității cibernetice. Republica Moldova va beneficia de un sprijin american în valoare de 1,2 milioane de dolari SUA

/ Acum 5 zile

GALERIE FOTO // Republica Moldova va beneficia de un grant american de 1,2 milioane de dolari pentru consolidarea securității cibernetice

/ Acum 5 zile

Votat în primă lectură// Mai multe întreprinderi ar putea beneficia de programele de susținere a IMM-urilor

/ Acum 5 zile

Ministrul Dorin Junghietu, la conferința „Energy Transition Agenda”: „Viitorul energetic al Republicii Moldova este unul european, iar integrarea regională este calea prin care îl putem construi mai rapid și mai eficient”

/ Acum 5 zile

Curs valutar // Euro și dolarul american își mențin cotațiile

/ Acum 6 zile

Republica Moldova participă la discuțiile privind digitalizarea autorizațiilor pentru transportul rutier internațional

/ Acum 6 zile

Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” a înregistrat un profit de 22,7 milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2026

/ Acum 6 zile

Piața UE a absorbit 69,9 milioane de euro din exporturile IT moldovenești în primul trimestru din 2026

/ Acum 6 zile

SUA, România și Germania, printre principalele piețe pentru serviciile IT moldovenești