ro

 

Economie
27 Octombrie, 2026 / 23:57
/ Acum 7 ore

Republica Moldova ar putea începe să importe gaze din perimetrul Neptun Deep din toamna anului viitor

Republica Moldova ar putea începe să importe gaze naturale din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră începând cu toamna anului viitor, odată cu intrarea în noul an gazier. Declarația a fost făcută astăzi de premierul Vasile Tofan în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său român, Luca Niculescu, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, exploatarea zăcământului Neptun Deep va avea un impact important asupra pieței gazelor naturale din regiune. Proiectul urmează să contribuie la dublarea producției anuale de gaze a României, care se ridică în prezent la aproximativ opt miliarde de metri cubi.

Premierul a menționat că Republica Moldova a reușit să aloce un volum important de gaze din acest proiect pentru consumul intern, ceea ce ar urma să aducă beneficii consumatorilor.

„Este gaz care este mai aproape de țara noastră, ceea ce înseamnă că cheltuielile de transport sunt mai mici și este un parteneriat avantajos atât pentru furnizor, cât și pentru cetățenii din Republica Moldova”, a declarat Vasile Tofan.

Potrivit informațiilor disponibile autorităților, intrarea în exploatare a proiectului este planificată pentru vara anului viitor. Astfel, livrările de gaze naturale din Marea Neagră către Republica Moldova ar putea începe din toamnă, odată cu debutul noului an gazier.

Neptun Deep este unul dintre cele mai importante proiecte de exploatare a gazelor naturale din România. Proiectul este dezvoltat în sectorul românesc al Mării Negre de companiile OMV Petrom și Romgaz, iar primele livrări de gaze în sistemul național de transport sunt estimate pentru prima jumătate a anului 2027.

Zăcământul se află la aproximativ 160 km de țărm, în sectorul românesc al Mării Negre, iar infrastructura include zece sonde de producție, instalații submarine, o platformă offshore și o conductă spre țărm, la Tuzla.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

CHINA EXPO – Christmas Sale, în premieră la Moldexpo, pe 17 decembrie

/ Acum 4 zile

Ivan Țurcan, secretar de stat la Reintegrare: „Veniturile din taxele aplicate în regiunea transnistreană vor reveni populației prin Fondul de Convergență”

/ Acum 4 zile

Curs valutar // Euro și dolarul american s-au scumpit

/ Acum 5 zile

Parlamentul a votat politica bugetar-fiscală pentru 2027. Aproape 70 de amendamente au fost înaintate în lectura a doua

/ Acum 5 zile

FOTO // Recunoaștere europeană pentru 15 clustere economice din Republica Moldova

/ Acum 5 zile

Grant pentru consolidarea securității cibernetice. Republica Moldova va beneficia de un sprijin american în valoare de 1,2 milioane de dolari SUA

/ Acum 5 zile

GALERIE FOTO // Republica Moldova va beneficia de un grant american de 1,2 milioane de dolari pentru consolidarea securității cibernetice

/ Acum 5 zile

Votat în primă lectură// Mai multe întreprinderi ar putea beneficia de programele de susținere a IMM-urilor

/ Acum 5 zile

Ministrul Dorin Junghietu, la conferința „Energy Transition Agenda”: „Viitorul energetic al Republicii Moldova este unul european, iar integrarea regională este calea prin care îl putem construi mai rapid și mai eficient”

/ Acum 5 zile

Curs valutar // Euro și dolarul american își mențin cotațiile

/ Acum 6 zile

Republica Moldova participă la discuțiile privind digitalizarea autorizațiilor pentru transportul rutier internațional

/ Acum 6 zile

Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” a înregistrat un profit de 22,7 milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2026

/ Acum 6 zile

Piața UE a absorbit 69,9 milioane de euro din exporturile IT moldovenești în primul trimestru din 2026

/ Acum 6 zile

SUA, România și Germania, printre principalele piețe pentru serviciile IT moldovenești