ro

 

Economie
18 Iulie, 2026 / 07:24
/ Acum 2 zile

Reziduurile industriale, transformate în energie: o companie locală ar putea implementa un proiect de energie verde, cu sprijinul Japoniei

O companie locală ar putea beneficia de sprijinul și experiența Japoniei pentru a implementa un proiect care vizează valorificarea energetică a biogazului. Acesta va permite transformarea reziduurilor în biogaz, care ulterior va fi utilizat direct în procesul de distilare, reducând astfel dependența fabricii de gazele naturale. Inițiativa a fost examinată în cadrul vizitei în Republica Moldova a reprezentanților unei companii japoneze specializată în crearea și dezvoltarea unor noi afaceri menite să contribuie la soluționarea provocărilor de sustenabilitate, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Energiei, în procesul de producție, instalația fabricii generează aproximativ 900 de tone de reziduuri de distilare pe zi, iar prin instalarea unui sistem de fermentare metanică sau digestie anaerobă, aproximativ 250 de tone din aceste reziduuri vor fi transformate zilnic în biogaz. Acesta va fi utilizat direct în procesul de distilare, reducând astfel dependența fabricii de gazele naturale. Prin recuperarea energiei din reziduurile rezultate în procesul de producție, proiectul va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu peste 10.000 de tone CO₂ anual, îmbunătățind eficiența energetică și utilizarea resurselor în cadrul instalației.

Detaliile proiectului au fost analizate de reprezentanții companiei în cadrul întrevederii cu secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac, și șeful Direcției surse de energie regenerabilă și mobilitate verde, Nicolae Magdîl. La aceasta a participat și Tokutaro Nakai, fost viceministru al Mediului al Japoniei, în prezent membru al echipei de directori a SDG Impact Japan și activ în cadrul Millennium Sustainability Foundation.

Totodată, au fost examinate și alte concepte de proiecte în domeniul energiei regenerabile, eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, care ar putea beneficia de sprijin prin intermediul mecanismelor de cooperare oferite de Guvernul Japoniei, în speță Mecanismul Comun de Creditare (Joint Crediting Mechanism), la care Republica Moldova face parte din anul 2022.

Mecanismul Comun de Creditare este un cadru bilateral de creditare a reducerilor de emisii de carbon, instituit de Guvernul Japoniei. Prin intermediul acestuia, Japonia cooperează cu peste 30 de țări din întreaga lume pentru implementarea proiectelor de decarbonizare și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), iar reducerile de emisii generate în urma implementării proiectelor sunt recunoscute și distribuite sub formă de credite de carbon. Acestea contribuie la atingerea obiectivelor climatice asumate de ambele state în cadrul Acordului de la Paris.

Reprezentanții Ministerului Energiei și ai SDG Impact Japan au convenit să continue dialogul privind identificarea și dezvoltarea unor proiecte concrete, cu potențial de finanțare și impact în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Amenzi de peste 1,28 milioane de lei aplicate de Fisc pentru activități ilicite de întreprinzător

/ Acum 2 zile

Euro se ieftinește ușor, iar dolarul se depreciază

/ Acum 3 zile

Profitul net al celor mai mari companii cu capital majoritar de stat a crescut până la nivelul record de peste 2 miliarde de lei în 2025

/ Acum 3 zile

Ministrul Dorin Junghietu a verificat lucrările din Stația Electrică Chișinău: „Suntem într-o etapă decisivă”

/ Acum 3 zile

Venituri de peste 41 de milioane de lei înregistrate de antreprenorii independenți în luna iunie

/ Acum 3 zile

ANRE: Cotațiile produselor petroliere, influențate de evoluțiile din Orientul Mijlociu

/ Acum 3 zile

Euro și dolarul se apreciază ușor

/ Acum 4 zile

Tinerii din Moldova care studiază agricultura, mediul sau dezvoltarea rurală sunt invitați la un concurs organizat de FAO

/ Acum 4 zile

Noi capacități de stocare a energiei: șapte instalații au fost racordate la rețelele electrice

/ Acum 4 zile

Încasările Fiscului la buget au ajuns la 1,1 miliarde de lei în ultima săptămână

/ Acum 4 zile

Circa 9,2 la sută din consumul zilnic mediu de energie electrică, tranzacționat pe bursă

/ Acum 4 zile

Bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2026, votat de CMC

/ Acum 4 zile

Podul de la Zăicani, raionul Telenești, va fi reconstruit printr-o investiție de peste 34 de milioane de lei

/ Acum 4 zile

Serviciul Vamal a acumulat peste 957 de milioane de lei la buget timp de o săptămână