Noi capacități de stocare a energiei: șapte instalații au fost racordate la rețelele electrice
Un număr de șapte instalații de stocare a energiei electrice, cu o capacitate totală de 153,74 MWh, au fost racordate la rețelele electrice la sfârșitul lunii mai, informează MOLDPRES.
Sistemele de stocare a energiei electrice în baterii (BESS – Battery Energy Storage System) permit înmagazinarea surplusului de energie produs în perioadele de producție maximă și livrarea acestuia în rețea în orele de consum ridicat.
Puterea de injecție a noilor stații, adică puterea maximă cu care pot livra energie electrică în rețea, constituie 162,28 MW. În același timp, puterea de extragere, sau puterea maximă cu care pot prelua energie electrică din rețea pentru încărcare este de 69,37 MW.
Prin acest mecanism, instalațiile de stocare contribuie la reducerea importurilor de energie electrică în orele de vârf, la diminuarea dezechilibrelor din sistemul electroenergetic și la consolidarea securității energetice a Republicii Moldova.
Cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice (BESS) din Republica Moldova a fost lansat în primăvara acestui an în localitatea Rădeni, raionul Strășeni. Proiectul, cu o capacitate de 60 MWh, este integrat cu un parc fotovoltaic de 50 MW și este considerat o investiție strategică pentru modernizarea sectorului energetic.
Estimările relevă că țara noastră are nevoie de circa 600 MWh capacități de stocare. În aceste condiții, autoritățile subliniază importanța investițiilor în baterii de stocare, care permit creșterea flexibilității, fiabilitatea sistemului energetic național și creșterea curbei de generare de energie electrică. Astfel, cea de-a doua rundă de licitații pentru o capacitate de până la 170 MW pentru construcția parcurilor eoliene, include obligația de stocare a energiei (BESS) de minimum 0,25 MWh pentru fiecare MW de capacitate eoliană.
ANRE: Cotațiile produselor petroliere, influențate de evoluțiile din Orientul Mijlociu
Euro și dolarul se apreciază ușor
Tinerii din Moldova care studiază agricultura, mediul sau dezvoltarea rurală sunt invitați la un concurs organizat de FAO
Încasările Fiscului la buget au ajuns la 1,1 miliarde de lei în ultima săptămână
Circa 9,2 la sută din consumul zilnic mediu de energie electrică, tranzacționat pe bursă
Bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2026, votat de CMC
Podul de la Zăicani, raionul Telenești, va fi reconstruit printr-o investiție de peste 34 de milioane de lei
Serviciul Vamal a acumulat peste 957 de milioane de lei la buget timp de o săptămână
Curs valutar anunțat de BNM: cât costă euro și dolarul la început de săptămână
Serviciul Vamal a încasat peste 20,38 de miliarde de lei în primele șase luni ale anului. Radu Vrabie: „Rezultatul confirmă dinamica pozitivă a activității economice și eficiența măsurilor implementate”
VIDEO // R. Moldova solicită debursarea a 191,5 milioane de euro din Mecanismul de Reformă și Creștere al UE
Semințele de floarea-soarelui și cablurile, în topul exporturilor Republicii Moldova în prima jumătate a anului
Euro și dolarul își continuă ieftinirea
Lucrările la Centura de ocolire Slobozia Mare au ajuns la peste 97%. Drumul ar putea fi deschis până la sfârșitul lunii
FOTO // Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului „Diaspora Fest”
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a prezentat la Bruxelles progresele Republicii Moldova în procesul de aderare la UE
Circa 38 km ai drumului național M1 vor fi reabilitați în raioanele Hâncești și Nisporeni
SATUL EUROPEAN // Apă potabilă sigură și o grădiniță modernizată pentru locuitorii satului Ștefănești
FOTO // Statele Unite reconfirmă sprijinul pentru modernizarea și dezvoltarea economică a municipiului Ungheni
VIDEO // Cetățenii pot urmări cum sunt utilizați banii publici, printr-un nou instrument lansat de Ministerul Finanțelor
Procuratura oferă detalii despre ancheta în cazul Vartic: raportul de expertiză medico-legală suplimentară a fost finalizat
Serviciile de roaming dintre Republica Moldova și România, în continuă creștere. Utilizatorii au acumulat 7,4 milioane de zile în 2025
Energocom a prezentat motivele solicitării de ajustare a tarifelor la gaze
Adolescent de 16 ani, reținut după un furt dintr-un salon din Chișinău
Viceministra cipriotă pentru Afaceri Europene, Marilena Raouna, a fost decorată cu „Ordinul Onoarei”
Nouă personalități ale Republicii Moldova au primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău
ARMENPRESS: Statele Unite vor deține 74% din acțiunile companiei TRIPP Development Company, iar Armenia 26%. Guvernul aprobă proiectul de lege privind ratificarea acordului
Peste 82 de mii de cetățeni domiciliați în regiunea transnistreană sunt asigurați în sistemul medical al Republicii Moldova
Psihologii din Republica Moldova vor avea un colegiu profesional și un registru unic
FOTO // Salvatorii avertizează agricultorii asupra riscului de incendii în timpul recoltării cerealelor