ro

 

Economie
11 Octombrie, 2026 / 22:25
/ Acum 4 zile

SFS confirmă autenticitatea notificărilor privind taxa pentru drumuri: aproape 85 de mii de contribuabili le-au primit

Serviciul Fiscal de Stat /SFS/ confirmă că notificările expediate persoanelor fizice privind achitarea taxei pentru folosirea drumurilor pentru anul 2026 sunt autentice, după apariția în mediul online a unor informații potrivit cărora acestea ar fi false, transmite MOLDPRES.

Potrivit SFS, notificările au fost generate și expediate de autoritatea fiscală și vizează proprietarii autovehiculelor care au efectuat inspecția tehnică în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2025, în cazul cărora inspecția tehnică are o periodicitate de doi ani.

Fiscul precizează că taxa pentru folosirea drumurilor se achită anual, indiferent de periodicitatea inspecției tehnice.

În cadrul acțiunii de conformare, SFS a expediat 84.974 de notificări prin intermediul Î.S. „Poșta Moldovei”. Valoarea totală a taxelor pentru anul 2026 indicate în aceste notificări constituie 102,6 milioane de lei.

Documentul transmis contribuabililor conține informații despre autovehicul, inclusiv numărul de identificare VIN, anul fabricației și suma taxei pentru anul 2026. Notificarea include și un cod QR prin care contribuabilul poate accesa serviciul electronic MPay pentru achitarea taxei.

SFS precizează că, în cazul în care taxa pentru anul 2026 a fost deja achitată pentru autovehiculul indicat în notificare, documentul poate fi ignorat.

În situația în care autovehiculul a fost vândut, iar taxa pentru anul 2026 nu fusese achitată până la momentul vânzării, obligația de plată revine noului proprietar sau posesor al vehiculului.

Pentru a facilita verificarea și achitarea taxei, SFS a pregătit și un tutorial video care explică modul de verificare a sumei calculate prin serviciul „Calculatorul auto online” și procedura de achitare prin MPay.

Fiscul recomandă contribuabililor să verifice informațiile privind obligațiile fiscale doar prin intermediul serviciilor și canalelor oficiale ale instituției. Pentru informații suplimentare poate fi contactat Centrul Unic de Apel al SFS la numărul 0 8000 1525, tasta 1.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Dolarul se scumpește, iar euro se ieftinește. Cursul stabilit de BNM pentru joi

/ Acum 4 zile

FOTO // Experiența Austriei în gestionarea ariilor protejate și restaurarea habitatelor, studiată de specialişti din Moldova

/ Acum 4 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan invită companiile europene să investească în Republica Moldova

/ Acum 4 zile

Companii din Republica Moldova își promovează fructele la Fruit Attraction 2026, la Madrid

/ Acum 4 zile

Guvernul a aprobat Regulamentul resursei informaționale „Trezoreria”

/ Acum 4 zile

Guvernul propune cote minime pentru achiziția publică de vehicule nepoluante

/ Acum 4 zile

Moldova va avea un nou cadru pentru gestionarea mobilității urbane. Orașele vor trebui să planifice mai riguros transportul, parcările și spațiul public

/ Acum 4 zile

Moldova are aproape 243 MWh de capacități de stocare a energiei. Investitorii au depus oferte pentru 305 MWh în proiecte noi

/ Acum 4 zile

Euro și dolarul se depreciază

/ Acum 5 zile

Ziua Națională a Vinului 2026, ediție record: 114 vinării și peste 116 mii de degustări

/ Acum 5 zile

Expoziţiile MOLDAGROTECH & FARMER 2026 vor reuni peste 400 de participanți la Moldexpo

/ Acum 5 zile

Primarii din Cahul au solicitat Ministerului Finanţelor clarificări privind noul sistem de salarizare

/ Acum 5 zile

Republica Moldova a câștigat litigiul arbitral internațional inițiat de Rotalin Gas Trading

/ Acum 5 zile

Apelul pentru subvenționarea primelor de asigurare în agricultură s-a încheiat. Au fost depuse 185 de cereri