ro

 

Societate
11 Octombrie, 2026 / 21:40
/ Acum 6 ore

Cetățenii vor beneficia de compensații la energie și în acest sezon rece. Autoritățile examinează posibilitatea extinderii numărului de gospodării eligibile

Cetățenii vor beneficia de compensații la energie și în sezonul rece 2026–2027. Autoritățile examinează posibilitatea extinderii numărului de gospodării eligibile, în contextul creșterii prețurilor și al vulnerabilității energetice. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul, Vasile Tofan, în cadrul emisiunii „7 Zile”, difuzată de postul de televiziune CINEMA 1, transmite MOLDPRES.

Oficialul a subliniat necesitatea acordării, în continuare, a sprijinului financiar cetățenilor în sezonul rece, pentru a ajuta familiile să facă față facturilor, în contextul creșterii prețurilor la energie.

„Pentru oameni contează foarte mult acest ajutor. Atunci când am venit în funcție, ne-am poziționat drept un Guvern care își dorește să mai reducă cheltuielile bugetare nesustenabile. Dar, în această iarnă, chiar înțeleg că trebuie să ajutăm oamenii, în pofida resurselor limitate. De aceea, o să acordăm acest ajutor. Anul trecut am alocat circa 2,5 miliarde de lei în acest scop. Aproximativ 620 de mii de gospodării, de familii, au primit ajutorul. Asta înseamnă jumătate din gospodăriile țării noastre. Anul acesta vom acorda ajutorul unui număr la fel de mare de cetățeni, poate și mai mare, pentru că vulnerabilitatea energetică ar putea fi în creștere, din cauza că prețurile sunt mai mari”, a afirmat Vasile Tofan.

Șeful Executivului a accentuat că, în acest an, criteriile de stabilire a vulnerabilității energetice vor fi mai rigide, pentru ca sprijinul financiar să ajungă prioritar la cele mai vulnerabile gospodării.

„Vom avea totuși criterii mai rigide, ținând cont de faptul că trăim într-o economie informală. Sunt mulți oameni care nu au venituri oficiale, dar au venituri mari neoficiale. Aș vrea să ajutăm toată lumea, dar, din puținul pe care îl avem, trebuie să ne gândim la cei mai vulnerabili. De exemplu, dacă cineva are o casă, cu o valoare cadastrală foarte mare și un consum de aproximativ 300–350 de metri cubi de gaz pe lună, trebuie să ținem cont și de aceste aspecte. În același timp, avem o presiune bugetară foarte mare. Aceste datorii ne costă, pentru că rata inflației a crescut, iar odată cu aceasta a crescut și rata de bază. Dacă a crescut rata de bază, au crescut și procentele bancare. Acum să ne gândim și cine va plăti toate aceste datorii. Trebuie să fim responsabili și în această privință. De aceea, din puținul pe care îl avem, să ne asigurăm că ajutorul ajunge la cei care au cea mai mare nevoie de el”, a spus Vasile Tofan.

Premierul a anunțat că, în prezent, autoritățile poartă negocieri cu partenerii externi pentru a identifica resurse suplimentare destinate compensațiilor pentru energie.

„O parte din bani sunt din bugetul de stat, dar sperăm că vom avea sprijin și de la partenerii externi. Suntem în discuții intense, dar este greu. Am fost recent la Bruxelles și ne-au spus că vor să ne ajute. Totuși, în Uniunea Europeană sunt 47 de milioane de oameni cu un nivel ridicat de vulnerabilitate energetică. Chiar și guvernele de acolo se confruntă cu această problemă, pentru că gazul este foarte scump. Este un subiect complicat și trebuie să înțelegeți acest lucru”, a explicat Vasile Tofan.

Programul „Ajutor la contor” va oferi, pentru al cincilea an consecutiv, compensații la energie gospodăriilor vulnerabile, în perioada noiembrie-martie. Ajutorul este acordat sub formă de plată monetară, care este achitată lunar. În acest scop, din bugetul de stat, în anul 2024, s-a alocat 1,5 miliarde de lei, iar în anul 2025 - 2,34 de miliarde de lei.

În sezonul precedent, compensațiile au variat între 500 și 1 000 de lei, iar media a fost de aproximativ 750 de lei pentru o gospodărie. Suma alocată a fost de circa 2,5 miliarde  de lei.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

IGP a înregistrat două cazuri noi de escrocherii. O femeie din Chișinău a transmis unui curier 25 000 de euro

/ Acum 2 zile

Un băiat de 13 ani a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Poliția cere ajutorul cetățenilor

/ Acum 2 zile

Un bărbat a murit într-un accident rutier produs în raionul Orhei. Poliția caută unul dintre șoferii implicați

/ Acum 2 zile

Situația hidrologică a Nistrului și reabilitarea stației de epurare din Bender, discutate de experți de pe ambele maluri

/ Acum 2 zile

Copiii din diaspora se pot înscrie la cursuri gratuite de limba română

/ Acum 2 zile

Opt încălcări ale spațiului aerian al Republicii Moldova, înregistrate în ultimele zile. Cinci au provocat explozii la sol

/ Acum 2 zile

VIDEO // Investiții de peste 4,5 milioane de lei pentru energie verde și drumuri în satul Susleni, Orhei

/ Acum 2 zile

FOTO // La Cimişlia au demarat lucrările de amenajare a obiectivului turistic „Crucea Păzitoare a Creștinilor”

/ Acum 2 zile

FOTO // Studenții anului I ai Academiei „Ștefan cel Mare” au depus jurământul. Ministra Daniella Misail-Nichitin: „Adevărata valoare a unui specialist se vede în felul în care își face datoria”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Pădurile, zonele umede și terenurile degradate din bazinul Nistrului, incluse într-un proiect de restaurare

/ Acum 2 zile

VIDEO // Oraşul Nisporeni modernizează infrastructura pietonală și extinde rețelele de canalizare

/ Acum 2 zile

Aproape 30 de ari de vegetație uscată au ars la Mereșeuca

/ Acum 2 zile

VIDEO // Șeful SIS la Moldova Security Forum 2026: „Banii au înlocuit ideologia în tentativele de destabilizare a Republicii Moldova"

/ Acum 2 zile

Peste 19 000 de persoane și-au găsit un loc de muncă de la începutul anului, prin intermediul ANOFM