Venituri de peste 36 milioane lei, înregistrate de freelanceri în luna mai
Antreprenorii independenți au înregistrat în luna mai un venit total de 36,1 milioane de lei, iar suma impozitului unic calculat este de 5,4 milioane de lei, fiind în creștere cu 34,22% față de luna precedentă, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat (SFS), au fost generate și remise 2 819 avize de plată a impozitului unic pentru luna mai 2026 în adresa freelancerilor, prin intermediul adreselor electronice indicate la înregistrarea activității de antreprenoriat independent. Totodată, avizele de plată sunt disponibile în Cabinetul personal al contribuabilului și EVO.
Circa 46,51% din antreprenorii independenți au înregistrat tranzacții la conturile bancare dedicate. Dintre aceștia, 48 contribuabili au utilizat echipamente de casă și de control conectate la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor”, suma totală a numerarului încasat constituind 757 587,01 lei.
Datele SFS mai relevă că până la 10 iunie curent, au fost înregistrați 2844 antreprenori independenți, iar achitările impozitului unic perceput de la aceștia este de 9,5 milioane de lei.
Noul regim fiscal a fost introdus din 1 ianuarie 2026 de Guvern pentru a simplifica pornirea unei afaceri de către cetățenii Republicii Moldova.
Înregistrarea în calitate de antreprenor independent se face online, prin sistemul MPass, folosind semnătura electronică. După parcurgerea procedurii de înregistrare, antreprenorul independent poate începe imediat activitatea și poate încasa venituri fără facturi, fără bonuri fiscale și fără contabilitate, atâta timp cât plățile sunt realizate prin instrumente de plată fără numerar.
Totodată, antreprenorul independent este obligat să achite un impozit unic de 15% din venitul obținut, până la o sumă de 1,2 milioane de lei pe an, și respectiv 35% pentru partea care depășește acest plafon. În activitatea lor, freelancerii nu trebuie să depună dări de seamă fiscale sau statistice.
Freelancer poate deveni orice cetățean al Republicii Moldova care desfășoară activități economice independente în domeniul prestării serviciilor, precum IT, design, fotografie, creație, consultanță, arhitectură, meșteșugărit, servicii de curățenie și alte activități prevăzute expres în lege.
Premierul Alexandru Munteanu, despre rezultatele primei Conferințe investiționale Republica Moldova – UE: beneficii pentru cetățeni și mediul de afaceri
Energie verde mai accesibilă: statul elimină unele taxe pentru echipamente și sisteme de stocare
Aprobat de Guvern: reguli noi pentru stocarea gazelor naturale destinate regiunii transnistrene
VIDEO // Proiectul politicii fiscale pentru 2027, propus spre consultări publice. Andrian Gavriliță: „Obiectivul este ca fiecare cetățean care muncește să câștige mai mult, iar fiecare antreprenor să poată investi ușor”
Republica Moldova își consolidează securitatea energetică: Guvernul aprobă majorarea stocurilor de gaze naturale
Aproape 1.900 de hectare din raionul Briceni vor fi conectate la un sistem modernizat de irigare
Proiect votat de Parlament. Transportul feroviar va putea beneficia de cofinanțare pentru a spori mobilitatea în unele localități
Votat de Parlament. Reguli europene și cerințe financiare mai stricte pentru societățile de investiții
Lucrările la Stația Electrică Vulcănești au fost finalizate
Fonduri europene și proiecte comune: Moldova intră în rețelele GECT
Investiții de peste 20 de milioane de dolari în sectorul producerii laptelui: 13 ferme au beneficiat de finanțare prin programul AGGRI
Proceduri simplificate pentru dezvoltarea rețelelor de comunicații: clădirile noi vor fi dotate cu infrastructură pentru fibră optică
FOTO // Igor Grosu la Adunarea Generală a Asociației Businessului European: „Moldova devine parte a unui spațiu economic european tot mai integrat, mai predictibil și mai atractiv pentru investiții”
Expoziția națională „Produs autohton” revine la Moldexpo în perioada 28-30 august. Companiile sunt invitate să depună cereri de participare
VIDEO // Localitățile Roșcani, Telița și Calfa au aprobat decizia finală de amalgamare voluntară
Zilele Chinei la Chișinău: gastronomie, tradiții și tehnologii moderne în centrul capitalei
Președintele Nicușor Dan: Începerea negocierilor de aderare cu R.Moldova și Ucraina, o zi de referință pentru istoria extinderii UE
REPORTAJ MOLDPRES // De la fermă la masă: cum poate moderniza Moldova sectorul agrar, inspirându-se din tehnologiile gigantului chinez Famsun
Turcia deschide noaptea porțile patrimoniului: 20 de muzee și situri istorice pot fi vizitate după apus
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă ploi de scurtă durată cu descărcări electrice
UE deschide primul cluster de negocieri cu R. Moldova și Ucraina. António Costa: „Decizia reprezintă o recunoaștere a determinării în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări enorme”
Președinta Maia Sandu îndeamnă cetățenii să se informeze despre reforma APL: „Vezi cum poate beneficia localitatea ta”
BTA: Forțele Armate bulgare organizează exerciții menite să îmbunătățească interoperabilitatea
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Extinderea este cel mai puternic instrument geopolitic al nostru, iar Ucraina și R. Moldova își au locul în UE”
Țările UE au agreat deschiderea primului cluster de negocieri. Ursula von der Leyen: „Extinderea rămâne una dintre cele mai mari povești de succes ale UE”
Președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Consiliului European, António Costa
Statele UE au aprobat deschiderea primului cluster de negocieri. Cristina Gherasimov: „Această decizie confirmă recunoașterea progreselor înregistrate de țara noastră”
FOTO // Modernizarea barajului Costești–Stânca avansează. Proiectul urmează a fi finalizat până la sfârșitul anului
Noi oportunități de formare europeană pentru profesioniști. Ministrul Justiției a semnat acordul de aderare a R. Moldova la ERA
FOTO // Ministerul Energiei și PNUD consolidează parteneriatul strategic pentru modernizarea și transformarea sectorului energetic