ro

 

Societate
13 Iunie, 2026 / 12:35
/ Acum 2 ore

VIDEO // Localitățile Roșcani, Telița și Calfa au aprobat decizia finală de amalgamare voluntară

Localitățile Roșcani, Telița și Calfa din raionul Anenii Noi au aprobat decizia finală de amalgamare voluntară, după ce consiliile locale au votat în favoarea constituirii unei unități administrativ-teritoriale comune. Anunțul a fost făcut astăzi de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului, cele trei primării au fost printre primele din țară care au inițiat procesul de amalgamare și au parcurs toate etapele necesare înainte de adoptarea deciziei finale.

„Astăzi, Consiliul Local a luat decizia de amalgamare, decizia finală. Am discutat ce urmează să facem, care sunt prioritățile de dezvoltare. Am ascultat opiniile consilierilor și ale primarilor, care au planuri mărețe pentru localitățile lor”, a declarat Alexei Buzu.

Reprezentanții administrațiilor locale susțin că amalgamarea va permite atragerea unor investiții suplimentare și implementarea unor proiecte de infrastructură. Printre prioritățile anunțate se numără modernizarea drumurilor, dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă și îmbunătățirea condițiilor din instituțiile publice.

Unul dintre primari a precizat că fondurile de stimulare oferite de Guvern vor fi utilizate pentru reabilitarea rețelei de apeduct din localitate, în baza unui proiect tehnic deja elaborat. Un alt edil a anunțat că stimulentul financiar acordat de Executiv va fi direcționat integral către modernizarea infrastructurii rutiere din localitățile implicate în procesul de amalgamare.

Alexei Buzu a apreciat modul în care a fost desfășurat procesul de consultare în cele trei localități, menționând că au fost organizate dezbateri publice și consultări cu locuitorii, inclusiv cu tinerii, vârstnicii, angajații și mediul de afaceri.

„Au avut un proces ca la carte, au ascultat tinerii, vârstnicii, au discutat cu angajații și angajatorii, au avut multe dezbateri și chestionare. Le urez succes și noi vom fi alături la fiecare etapă a acestui efort”, a declarat secretarul general al Guvernului.

Noua primărie va beneficia de 12 milioane de lei pentru investiții în servicii și în infrastructură.

Până la momentul actual, circa 790 de primării din țară sunt implicate în procesul de amalgamare voluntară.

La sfârșitul lunii ianuarie, Guvernul a anunțat lansarea procesului de pregătire a reformei administrației publice locale, parte a eforturilor de modernizare a administrației și de îmbunătățire a serviciilor publice. Ulterior, autoritățile au organizat consultări publice ample, în urma cărora a fost prezentat conceptul reformei.

Recent, Parlamentul a aprobat modificări legislative care simplifică și îmbunătățesc procesul de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale. Potrivit autorităților, schimbările au fost elaborate după consultări la care au participat peste 4.500 de primari și cetățeni. În prezent, la nivel național au fost aprobate peste 400 de decizii de inițiere a procesului de amalgamare voluntară.

Citește și: Circa 790 de primării sunt implicate în procesul de amalgamare voluntară


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Escrocii continuă să facă victime. În ultimele 24 de ore, poliția a înregistrat 22 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 3 milioane de lei

/ Acum 1 zi

Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”, inaugurată în PMAN. Igor Grosu: „Memoria acestor tragedii este o ancoră care trebuie să ne amintească la ce pot duce regimurile autoritare”

/ Acum 1 zi

Bărbat recidivist, trimis la închisoare după ce a lovit o polițistă

/ Acum 1 zi

Trafic intens la Sculeni pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Autoritățile recomandă rute alternative

/ Acum 1 zi

Republica Moldova aderă la Academia de Drept European de la Trier

/ Acum 1 zi

Restricții de trafic în Sîngerei. Drumul dintre Pepeni și Bălășești este blocat, iar șoferii sunt îndemnați să evite zona

/ Acum 1 zi

Meteorologii au emis Cod galben de instabilitate atmosferică: ploi cu descărcări electrice, grindină și vijelii

/ Acum 1 zi

Parlamentul își consolidează securitatea digitală. Funcționarii au fost instruiți în protecția informațiilor

/ Acum 1 zi

Bacalaureat 2026 // Candidații susțin proba la disciplina de profil

/ Acum 1 zi

DOC // Concurs deschis oficial pentru funcția de director general al TRM. Anunțul a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

VIDEO // „Poduri între sate trebuie, nu hotare”. Guvernul a lansat campania de promovare a reformei APL

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, vineri, 12 iunie

/ Acum 1 zi

Victimele deportărilor staliniste, comemorate la Chișinău. Programul evenimentelor

/ Acum 1 zi

VIDEO // Alți trei suspecți, reținuți într-un caz de escrocherie comisă în capitală