VIDEO // Prim-ministrul anunță simplificări pentru micii producători alimentari. Activitatea ar putea începe printr-o simplă notificare la ANSA
Micii producători alimentari din Republica Moldova ar putea începe activitatea în domeniile cu risc redus printr-o simplă notificare la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), fără a mai fi necesară aprobarea prealabilă a instituției. De asemenea, autoritățile pregătesc un cadru legal pentru comercializarea produselor alimentare preparate acasă, un regim simplificat pentru comercianții mici și reducerea frecvenței controalelor în funcție de risc. Anunțurile au fost făcute de prim-ministrul Vasile Tofan la începutul ședinței de astăzi a Guvernului, transmite MOLDPRES.
Premierul a precizat că ANSA a prezentat propuneri de simplificare a activității micilor producători, după o întâlnire cu aceștia, la care a participat și șeful interimar al instituției, Alexandr Manciu. Pentru elaborarea soluțiilor a fost stabilit termenul de 15 octombrie, iar, potrivit lui Tofan, instituția a respectat acest angajament.
„Sunt foarte încurajat de propunerile venite. Acum ele sunt generalizate pe toate aspectele”, a declarat premierul.
Una dintre măsurile anunțate vizează producătorii mici din domeniile cu risc redus. Aceștia ar urma să poată începe activitatea după ce notifică ANSA, fără să mai aștepte aprobarea prealabilă a instituției. Premierul a dat drept exemplu producerea pâinii artizanale și a produselor de patiserie.
O altă măsură urmărește legalizarea preparării și comercializării anumitor produse alimentare făcute acasă. Potrivit șefului Executivului, autoritățile intenționează să creeze un cadru care să permită comercializarea legală a produselor cu risc redus, precum pâinea artizanală, biscuiții și unele produse de patiserie, inclusiv la târguri.
„Gastronomia casnică, ceea ce noi spunem mâncare de casă, este pentru moment în afara legii, ceea ce este un pic absurd. Noi toți ne hrănim cu mâncarea de casă, dar când vrei să o servești mai departe, te lovești de anumite bariere birocratice”, a afirmat Vasile Tofan.
Executivul mai pregătește un regim simplificat pentru micii comercianți, care ar putea permite desfășurarea anumitor activități fără înregistrarea unei societăți cu răspundere limitată (SRL). În acest sens, ANSA lucrează împreună cu Ministerul Economiei pentru identificarea soluțiilor legislative necesare.
O altă schimbare vizează reducerea frecvenței controalelor la producătorii mici, în funcție de riscurile asociate activității. Premierul a menționat cazul unor producători de brânzeturi din raionul Basarabeasca, care au reclamat volumul mare de raportări și controalele repetate, în condițiile unei producții anuale reduse.
„Am convenit cu domnul Manciu să mai rărim controalele la producătorii mici, ca ei să se poată concentra pe a produce și a vinde, nu atât de mult pe raportare și controale”, a declarat premierul.
Vasile Tofan i-a mulțumit conducerii ANSA pentru abordarea proactivă și a anunțat că instituția urma să prezinte detalii despre măsurile propuse în cursul zilei.
Propunerile urmăresc reducerea poverii administrative pentru micii producători și facilitarea activității economice, cu menținerea cerințelor de siguranță alimentară în funcție de riscurile asociate produselor și proceselor de producție.
Republica Moldova participă pentru prima dată la concursul mondial al somelierilor
VIDEO // Centrul Moldexpo îşi propune să devină Moldova Expo Park, un hub regional de business, agrement şi cazare
Linia electrică Strășeni–Gutinaș, în centrul discuțiilor dintre ministrul Energiei și noul ambasador al SUA
Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii
Ministrul Energiei dă asigurări: Stocurile de gaze pentru iarnă sunt constituite, iar compensațiile pentru consumatori vor continua
Fermierii pot solicita sprijin financiar pentru investiții în irigații și adaptarea la schimbările climatice
ANTA a depistat zeci de abateri în transportul de mărfuri și persoane
FOTO // Agricultura, o afacere de familie cu planuri de dezvoltare şi investiţii, dusă mai departe din tată în fiu, la Colicăuţi, Briceni
AND a lansat licitația pentru selectarea companiei care va supraveghea reabilitarea drumurilor G33 și G35, finanţată de Banca Mondială
Peste 44.500 de consumatori din Moldova sunt incluși în programul-pilot de instalare a contoarelor inteligente
VIDEO // BERD și UE vor sprijini modernizarea infrastructurii de irigare din Moldova. Eugeniu Osmochescu: „Investițiile vor porni de la necesitățile agricultorilor”
O nouă sesiune a programului EcoVoucher. Peste 8 100 de familii vor primi câte 7 000 de lei pentru a procura electrocasnice noi
Euro și dolarul se apreciază ușor
VIDEO // Expoziţiile Moldagrotech și Farmer 2026 vor prezenta soluții pentru eficientizarea activității agricole
CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie
Copiii și tinerii din diasporă, interesați să învețe limba română: 2000 de cereri depuse
Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole
UPDATE // Aparatul de zbor fără pilot a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni
ANRE propune amânarea până în iulie 2027 a trecerii unor consumatori la piața liberă de energie electrică
Percheziții la Ștefan Vodă. Polițiștii au depistat două arme și 73 de cartușe la domiciliul unui bărbat
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Ministerul Sănătății și OMS își consolidează cooperarea pentru menținerea serviciilor medicale în situații de urgență
FOTO // Un nou post de salvatori și pompieri va deservi locuitorii din Sofia, raionul Drochia, și satele învecinate
ARMENPRESS: Armenia își demonstrează potențialul prin organizarea COP17, afirmă un oficial FAO
FOTO // Cel de-al treilea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii din Bosnia și Herțegovina
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Studenții participanți la proiectul Moldova Model United Nations, în vizită la MAE. Vicepremierul Mihai Popșoi i-a încurajat să se implice în parcursul european al țării
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
VIDEO // Moldova explorează oportunitățile de import al gazelor lichefiate din SUA
Republica Moldova și FAO vor extinde cooperarea pentru reziliența agriculturii și atragerea investițiilor