Atac cu rachete asupra Kievului
Capitala Ucrainei a fost ţinta unor noi atacuri cu rachete în timpul nopţii, după negocierile ruso-americane de miercuri menite să pună capăt conflictului, în timp ce Donald Trump a declarat că sfârşitul războiului nu a fost niciodată „atât de aproape”, relatează AFP şi Reuters, citate de news.ro și MOLDPRES.
Câteva ore mai târziu după aceste declaraţii, un atac cu rachete asupra Kievului a provocat şase răniţi, potrivit primarului capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, iar un alt atac a avariat o infrastructură de transport.
Armata ucraineană a emis în timpul nopţii o alertă privind rachete balistice lansate din estul Rusiei.
Rachetele au lovit Kievul în primele ore ale zilei de joi, a declarat un martor al agenţiei Reuters, într-un nou atac asupra capitalei Ucrainei, după atacul aerian rusesc din seara precedentă, care a rănit şase persoane şi a avariat locuinţe, o benzinărie şi mijloace de transport.
Autorităţile ruse, la rândul lor, au anunţat în cursul nopţii că au interceptat drone, dintre care aproximativ 160 se îndreptau spre Moscova.
În oraşul Lipeţk din Rusia - unde se află o importantă uzină siderurgică, la aproximativ 400 km sud de Moscova - un bărbat a fost rănit după ce dronele au lovit blocuri de locuinţe şi o unitate medicală, a declarat guvernatorul Igor Artamonov pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Aceste atacuri au avut loc după întâlnirea de miercuri de la Sankt Petersburg dintre emisarul american Steve Witkoff şi preşedintele rus, Vladimir Putin, după ce cu o zi înainte Witkoff se întâlnise la Oslo cu liderii europeni şi cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care a făcut apel la încetarea luptelor pe poziţiile actuale ca prim pas în vederea negocierilor.
Consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov, a declarat la finalul unei întâlniri de trei ore, „detaliată şi sinceră”, cu emisarul american, că Moscova este dispusă să reia negocierile în format tripartit cu Kievul şi Washingtonul, dar nu imediat, ci „în jurul datei de 10 noiembrie”, adică după alegerile de la jumătatea mandatului prezidenţial din Statele Unite, care ar putea schimba peisajul politic american, şi fără nicio pauză până atunci în luptele care continuă fără progrese majore ale niciuneia dintre părţi.
Volodimir Zelenski a afirmat că este „în favoarea” unei astfel de întâlniri, dar „cât mai curând posibil”. „Ordinea de zi este clară: să punem capăt războiului, să promovăm pacea şi, dacă am înţeles bine, să pregătim totul în vederea unei întâlniri la nivel de lideri”, a spus el.
Preşedintele american s-a arătat, la rândul său, optimist şi a asigurat miercuri că se apropie un deznodământ, aşa cum a făcut-o de mai multe ori de la revenirea sa la putere.
„Zilele trecute, am discutat cu Vladimir Putin despre soluţionarea războiului său cu Ucraina şi cred, de altfel, că ne apropiem de acest lucru. Poate că nu am fost niciodată atât de aproape”, a spus Donald Trump.
Vladimir Putin, care a lansat ofensiva asupra Ucrainei în februarie 2022, a refuzat sistematic orice discuţie faţă în faţă cu Volodimir Zelenski şi a afirmat intenţia Moscovei de a ocupa restul estului Ucrainei.
Un semn că poziţiile părţilor beligerante par totuşi încă îndepărtate este faptul că Iuri Uşakov a afirmat că propunerile formulate de Kiev şi de europeni la Oslo „nu conţin mare lucru”.
Emisarul Witkoff, asistat prin videoconferinţă de ginerele preşedintelui american Jared Kushner, care era răcit, a ţinut să-i mulţumească lui Vladimir Putin, aducându-i laude foarte călduroase, pentru eliberarea unui cetăţean american reţinut în Rusia, Stephen Hubbard, anunţată miercuri.
„Dumneavoastră înşivă sunteţi un spirit umanitar, domnule. Şi salut acest lucru”, a declarat Steve Witkoff, ale cărui afirmaţii au fost imediat criticate de numeroşi congresmeni americani, inclusiv republicani.
Emisarul american a asigurat pe platforma X că discuţiile au fost „constructive şi vor continua în cadrul unor negocieri trilaterale”, dar a recunoscut că mai rămân multe de făcut.
Negocieri între ruşi, ucraineni şi americani au mai avut loc deja în 2025, dar fără progrese concrete. Acestea au fost suspendate după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu declanşat de Washington şi Israel.
Iuri Uşakov a menţionat, de asemenea, o posibilă întâlnire în pregătire între Vladimir Putin, Donald Trump şi Xi Jinping în China, în marja summitului APEC din noiembrie de la Shenzhen (sud-estul Chinei).
Într-un interviu acordat Fox News, Volodimir Zelenski a solicitat miercuri o „îngheţare” a liniei frontului ca prim pas în cadrul discuţiilor, o propunere respinsă până acum de Moscova, care solicită un acord de fond înainte de orice încetare a luptelor.
Rusia vrea, în special, ca armata ucraineană să se retragă din teritoriile pe care le mai controlează în regiunea Doneţk (est), ceea ce Kievul consideră inacceptabil.
Austria expulzează patru diplomați ruși din cauza unor suspiciuni de spionaj
Ucraina caută să mute controalele vamale pe teritoriul unor țări UE pentru a evita dronele rusești
SUA ordonă diplomaților să părăsească Arabia Saudită
NATO pune la dispoziția Ucrainei sistemul său de achiziție
Volum dedicat parteneriatului european dintre România și Republica Moldova, lansat la București
Kremlinul anunță că este pregătit să reia negocierile trilaterale în prima jumătate a lunii noiembrie
NATO va desfășura mijloace suplimentare de supraveghere în regiunea Mării Negre
ARMENPRESS: Armenia și Tadjikistanul discută despre extinderea cooperării în domeniul protecției mediului
Emisarul lui Trump, Steve Witkoff, spune că i-a adus lui Putin unele idei pentru un „acord de pace” în Ucraina
Un medicament oral împotriva căderii părului a demonstrat rezultate pozitive într-un studiu avansat
Teheranul și Washingtonul continuă negocierile „fără întrerupere”, afirmă ministrul iranian de externe
Donald Trump anunţă că vrea ca Ucraina să încheie un acord cu Rusia
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlamentul de la București
Luna se micșorează în urma răcirii interiorului său
Sustragerea cardurilor și utilizarea instrumentelor de plată falsificate vor fi vizate de noi prevederi penale
Șeful de la Apărare, Anatolie Nosatîi, despre acordul cu Ucraina: „Scopul este protejarea populației și a spațiului aerian”
CNAS anunță posibile întreruperi ale serviciilor electronice. Instituția îndeamnă cetățenii să-și protejeze datele personale
Elevii din Republica Moldova pot obține burse pentru studii liceale în SUA și Marea Britanie. Înscrierile se încheie pe 1 decembrie
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, anunță simplificarea regulilor pentru micii antreprenori și măsuri de securitate cibernetică
Indemnizații de 200.000 de lei pentru profesorii de limbă română care merg să predea în UTA Găgăuzia și Taraclia
Eurovision 2027 va avea 36 de țări participante. Canada debutează, iar Macedonia de Nord revine
Executivul actualizează regulile de privatizare și lista bunurilor proprietate de stat
Guvernul simplifică regulile pentru afaceri și reduce costurile administrative
Accident grav în capitală. O femeie a murit în drum spre spital
Coletele internaționale cu valoare sub 150 de euro vor fi supuse TVA din 1 noiembrie
Guvernul caută sprijin extern pentru compensațiile la energie din iarna 2026–2027. Victoria Belous: „Ministerele au sarcina să utilizeze eficient fiecare leu"
Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național pentru anul 2026
Protecție sporită împotriva fraudelor cu carduri bancare și alte mijloace de plată fără numerar
ARMENPRESS: Slovenia susține ferm eforturile Armeniei de a aprofunda relațiile cu UE, afirmă ministrul de Externe
FOTO // Cimitirul ostașilor români de la Țiganca, reinaugurat